După ce firma din Alba Iulia şi-a strâns catrafusele şi a plecat, a lăsat în urma ei o pagină scrisă din istoria dezastrelor municipiului şi încă o rană adâncă în sufletele muscelenilor, care au asistat neputincioşi la punerea lacătului, pe o perioadă nedeterminată, pe porţile parcului, cu indicatoare ce semnalizează faptul că zona este strict interzisă. Probabil, Grup Corint a dorit să transforme Kretzulescu mai mult într-un nucleu al experimentelor, ce a servit în regim de ambulatoriu muncitorilor ce păreau mai mult în practica şcolară. Tratau clădirile cu viteza melcului, de parcă prevesteau că lucrurile se vor precipita şi deznodământul avea să fie cel de acum.
Momentul marcant, când firma a plecat şi a lăsat în paragină întreg parcul, l-a transformat într-o grădină botanică. S-a înălţat tufărişul până la nivelul lămpilor de iluminat, al pretenţioşilor stâlpi ornamentali, ce au costat individual suma de 18.000 lei. Doar un singur stâlp asigura plata pe câţiva de ani celui care defrişa buruienile, bălăriile şi tufărişul.
Vara a trecut, iar Kretzulescu o să devină punctul de cercetare ecologic al municipiului şi judeţului, probabil, un plan de analiză al celor de la Administraţia Fondului de Mediu, din moment ce flora se extinde pe zi ce trece, câteva din aleile noi turnate au mai rămas la vedere de lanurile de tufe. Nici şerpăriei nu o să mai servească aceste bălării, curând, vor intra în hibernare. Poate, ADP-ul era un reprezentant al protecţiei acestora şi i-a lăsat să se cuibărească, de vreme ce nu i-a deranjat toată vara.
Mai există o variantă, probabil, urzicile au fost lăsate să crească în voie, pentru un centru de tratare a reumatismului, ştiind efectele miraculoase ale acestei plante. Ar fi fost păcat să se renunţe aşa uşor la ceva ce creşte singur şi gratis, în locul băilor costisitoare ce serveau pe vremuri ca staţiune baleo-climaterică, un tratament pentru cei cu afecţiuni respiratorii.
Toamna a sperat că va fi cea însărcinată cu căderea regimului despotic al jnepenişului, care se va usca, însă, momentan, situaţia parcului este la fel ca şi acum câteva luni, abandonat de autorităţi, pentru că este un proiect european, unde nimeni nu trebuie să intervină. Dar, totuşi, pentru curăţirea lui nu îţi trebuie aprobare, e un fapt ce ţine de bunul simţ al unui municipiu. Problema nu se opreşte aici, singura cale de acces a rămas cea care serveşte izvorului, mană cerească a tuturor locuitorilor, mai ales când ţeava ce alimentează tot oraşul se mai „fracturează” din când în când, cea mai la îndemână sursă pentru provizii rămâne acesta. Drept răsplată pentru că ne salvează pe toţi de la secetă, unii cetăţeni au adus ofrandă acestui loc: cât mai multe gunoaie, sticle aruncate, seminţe, pungi de chips-uri şi te miri ce fel de alte minunăţii.
Aşadar, focarele de infecţii sunt la tot pasul în parc, timpul trece şi tot mai puţine sunt speranţele unei reveniri, cel puţin, la ceea ce a fost parcul înainte de a fi distrus.