06/10/2024

Un fost concurent la Vocea României a câştigat Festivalul Naţional de Romanţe şi Poezie 2015!

Spre sfârşitul săptămânii, în intervalul 23-24 septembrie, în cadrul Casei de Cultură a Sindicatelor „C.D. Aricescu” s-a desfăşurat a X-a ediţie a Festivalului Naţional de Romanţe şi Poezie, în cadrul “Toamnei Muscelene”. Cu mic, cu mare, sala Casei de Cultură s-a umplut în cele două zile de activitate şi concurenţi din întreaga ţară au susţinut recitaluri. S-au adunat în competiţie artişti din Iaşi, Curtea de Argeş, Tulcea, Piteşti, Târgovişte, Republica Moldova ş.a.m.d. Directorul festivalului a fost plutonierul major Luigi Toma, directorul Centrului Militar Câmpulung. În cea de-a doua seară a fost ultima posibilitate de a convinge juriul de către fiecare participant la festival că trebuie să i se acorde trofeul din 2015.

Prezentatorii evenimentului au fost directorul Casei de Cultură a Sindicatelor, Sergiu Cicu, împreună cu fata acestuia, Ioana Cicu. În acompaniamentul concurenţilor, a fost prezent la pian profesorul Clubului Elevilor din municipiu, Dragoş Zeamă, şi la vioară, dirijorul orchestrei “Doina Bascovului”, Cătălin Iancu, iar figuraţia de pe scenă au asigurat-o membrii Ansamblului “Carpaţi”. Prestaţiile artiştilor au fost jurizate de către preşedintele juriului, profesorul Constantin Ticuleanu, secretarul general al Asociaţiei Naţionale a Caselor de Cultură a Sindicatelor din România, Ioan Cristea, poetul Ilie Scarlat, reprezentant al Statului Major al Forţelor Terestre, colonelul Vasile Giura, reprezentant al Statului Major General, locotenent colonel Marian Florean, din Republica Moldova, profesoara Raisa Bârnaz, şeful grupului vocal bărbătesc “Doruri Muscelene”, profesorul Liviu Iana, reprezentant al ACCSR, Mariana Filipescu, preotul militar Gheorghe Nicolescu, de la Batalionul 30 Vânători de Munte, căpitan Bogdan Niţu şi deţinătoarea trofeului 2014, cadru didactic la Universitatea de Muzică din Chişinău, Diana Văluţă.

Juriul a avut o misiune grea şi anul acesta. Manifestarea a cuprins două secţiuni, interpretare romanţe şi recitare poezie.

Seara de decernare a premiilor a fost una plină de eleganţă şi rafinament, concurenţi de toate vârstele au surprins publicul prin dăruirea pe care au avut-o la fiecare act artistic. Cea mai „tânără” concurentă, în vârstă de 73 de ani, venită tocmai de la Tulcea, a deschis cea de-a doua zi de festival. Steliana Voinea a recitat o poezie, creaţie proprie, „Nostalgia”.

Pentru publicul spectator, în timp ce juriul delibera prestaţiile laureaţilor, s-au susţinut recitaluri ale artiştilor, Diana Văluţă, Raisa Bârnaz, cea care, probabil, din cauza emoţiilor, a încurcat oraşul Câmpulung cu Târgovişte, de asemenea, şi Mariana Filipescu, Constantin Sârbu, Rodica Voicu, iar, în încheiere, clasa de canto „Gina Pavel”.

Câştigătorii celei de-a X-a ediţii al Festivalului “Rapsodii de Toamnă” sunt:

menţiune: la secţiunea romanţe, Valentin Gligore, Angela Braşoveanu, Cristiana Zaharia;

locul III: la secţiunea poezie, Adriana Dragomir, Steliana Voinea;  

locul II:  la secţiunea poezie, Valentin Gligore, la secţiunea romanţe, Ana Ghibea.

locul I:  la secţiunea poezie, Andrei Pătru,  la secţiunea romanţe, Tatiana Mayer;

trofeul “Vulturii Carpaţilor”: Nicolae Teriu.

trofeul festivalului: Aurel Niamţu.

Câştigătorii au primit din partea organizatorilor diplome şi premii în bani. Referitor la personalităţi, din partea Primăriei, niciun consilier local nu a onorat cu prezenţa, singurul care a sosit a fost viceprimarul cu atribuţii de primar Liviu Ţâroiu, cel care a şi înmânat trofeul festivalului. În ceea ce îl priveşte pe marele câştigător al festivalului, Aurel Niamţu s-a făcut remarcat şi la audiţiile Vocea României, de acum doi ani, a cărui interpretare a adus lacrimi juriului. În special, Loredana Groza a fost profund impresionată, alegându-l pe acesta în echipa ei. 

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!