Vineri, 25 septembrie 2015, în sala mare a Primăriei a avut loc lansarea organizaţiei municipale a Partidului Social Românesc, care, la nivel naţional, este condus de Mircea Geoană, iar judeţean, de Ion Dumitrescu. Organizaţia Câmpulung va fi „păstorită” de fostul consilier local Marian Ţăranu, revenit în plan politic cu forţe proaspete şi speranţa că noul partid îi va aduce noroc în lupta pentru câştigarea fotoliului de primar. „Încă mai pot să fac ceva pentru mine, pentru comunitate! Pentru că ştiu, vreau şi pot!”, a declarat Ţăranu în discursul de început, privind reapariţia sa pe scena politică locală.
Ce a putut până acum Marian Ţăranu se ştie. Reamintim pe scurt celor care i-au şters din memorie prestaţiile în slujba comunităţii în calitate de consilier local, posesor de două mandate: 2004-2008 – a câştigat primul mandat de ales din partea Partidului Democrat, fiind propulsat în administraţia publică locală de Sorin Buta; 2008-2012 – după ce s-a stricat relaţia cu Buta, a fost “ejectat” din partid, dar şi-a regăsit idealurile în doctrina “Noii Generaţii”. La Becali în partid a şi încheiat mandatul, în ciuda strădaniilor lui Marian Vlad de a-i lua locul, după ce partidul i-a retras sprijinul. A vrut să fie şi primar în 2012, candidând din partea Partidului Poporului – Linia Cojocaru şi obţinând 227 de voturi.
Conferinţa de prezentare a fost una „subţire”, conducerea PSRO nu s-a hazardat nici măcar să precizeze dacă are măcar un obiectiv politic la nivel de Câmpulung, menţionând că aşteaptă să vadă cine se mai înscrie în partid, după care va stabili ţinta de atins.