6.9 C
Campulung Muscel
01/12/2023

Casă în flăcări, la Mihăeşti

Două autospeciale cu apă şi spumă de la Detaşamentul de Pompieri Câmpulung au intervenit, marţi, în jurul prânzului, pentru a stinge un incendiu care a izbucnit într-o gospodărie din comuna Mihăeşti. Flăcările au cuprins podul plin cu fân al unei case, ameninţând să se extindă şi la alte imobile din jur. Intervenţia promptă a pompierilor musceleni a împiedicat, însă, producerea unui dezastru mai mare. Incendiul s-a declanşat în locuinţa lui Florian Grancea, de 65 de ani, din satul Vlădeni, în jurul orei 12.45. Bărbatul s-a trezit cu acoperişul casei în flăcări şi a sunat imediat la 112. La faţa locului au sosit două echipaje de pompieri de la Deteşamentul Câmpulung, care au început lupta cu flăcările. Incendiul a fost lichidat după aproximativ două ore. 

În zonă a ajuns şi o echipă de la CEZ Distribuţie, care a oprit alimentarea cu energie electrică a locuinţei. Flăcările au distrus mai mult de jumătate din acoperişul casei şi o mare parte din cantitatea de fân aflată în pod. Au mai fost şi pagube colaterale, rezultate în urma intervenţiei pompierilor. Din fericire, incendiul nu s-a extins şi la alte două imobile aflate în apropiere. Soţia lui Florian Grancea a suferit un atac de panică şi a fost transportată cu o ambulanţă SMURD la Spitalul Municipal Câmpulung pentru a primi îngrijiri medicale. 

Poliţiştii şi pompierii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele şi împrejurările care au stat la baza producerii incendiului. Din primele cercetări, se pare că totul a pornit de la un scurt-circuit la instalaţia electrică, în condiţiile în care cablurile aflate sub tensiune, vechi şi prost izolate, treceau prin podul casei, fiind acoperite cu fân. A fost suficientă doar o scânteie şi incendiul s-a şi declanşat.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!