Pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local, ordinara aferentă acestei luni, programată pentru 30 septembrie 2015, va figura, pentru a doua oară consecutiv, proiectul de hotărâre, prin care se propune să se aprobe o finanţare consistentă Asociaţiei Club Sportiv 2015 Câmpulung. Solicitarea asociaţiei, care cere bani pentru fotbal, s-a mai aflat şi la şedinţa precedentă în mapa de şedinţă a aleşilor municipali, ca material de dezbătut în plen, însă a fost retrasă pe fondul unor nelămuriri reclamate de unul dintre membrii Consiliului Local. Se pare că el şi colegii au fost luminaţi între timp în privinţa anumitor cheltuieli care trebuiau clarificate, de vreme ce acelaşi proiect de hotărâre li se prezintă din nou, pentru a fi aprobat.
Şi de data aceasta s-a lucrat cu aceeaşi curioasă viteză cu care au fost serviţi cu bani cei trei membri ai asociaţiei, în primăvara acestui an, când, la câteva zile de la înfiinţare, s-au pricopsit cu 1,1 miliarde de lei vechi. În ziua în care la Primăria Câmpulung sosea a doua cerere de finanţare pe 2015 din partea asociaţiei, 26 august 2015 – se pare că data de 26, când s-au şi înfiinţat la Judecătorie, le poartă noroc asociaţiilor – Serviciul Juridic a şi întocmit raportul care justifică proiectul de hotărâre. Adică explică – sau ar trebui, deoarece acest raport redactat de şefa Juridicului, Emiliea Ilie, nu este prea convingător – de ce trebuie alocată finanţarea. Aşadar, pe 26 august, a ajuns cererea la Primărie, tot pe 26, Juridicul a sărit în ajutor cu materialul de „susţinere”, care a “aterizat” pe ordinea de zi a şedinţei din 31 august 2015. Dacă graba asta cu repetiţie nu e curioasă…
„Având în vedere raportul Serviciului Juridic înregistrat sub nr. 26277/26 08 2015, prin care se propune spre aprobare asocierea dintre Municipiul Câmpulung şi Asociaţia Club Sportiv Muscelul 2015 Câmpulung, în vederea susţinerii şi sprijinirii activităţii fotbalistice a echipei în turul şi returul campionatului, 2015-2016, Liga a 3-a”, aleşilor li se propunea să aprobe proiectul de hotărâre din care am redat fragmentul de mai înainte. Copiile de pe documentele care însoţesc acest articol reprezintă cererea asociaţiei, depusă la Primărie şi înaintată Consiliului.
Ei sunt aleșii noștri, ei să hotărască ce fac cu banii noştri!
Pe motiv că aleşii au solicitat nişte clarificări din partea Asociaţiei Club Sportiv 2015 Muscelul, pe care nu le-au primit până la data şedinţei din august, proiectul a fost scos de pe ordinea de zi, rămânând să fie reluat într-o altă şedinţă, când partenerii vor veni cu aceste clarificări. „Altă şedinţă” este cea de săptămâna viitoare, când consilierii vor vota cum vor crede de cuviinţă. Deşi ei datoria faţă de echipa de fotbal şi-au făcut-o cu vârf şi îndesat, asigurându-le baza sportivă şi transportul, plus miliardele alocate până acum. Nu este nimeni împotriva fotbalului şi a echipei, care să existe 100 de ani de acum înainte, dar pe cheltuiala asociaţiei. Dacă asociaţia deţine 2,6 miliarde de lei vechi, cum rezultă din materialele prezentate Consiliului, care o plasează printre cele mai bogate din judeţ, dacă nu este chiar cea mai bogată, nu vedem motivul pentru care vine să ceară bani la Primărie. Deci, Horvat şi ai lui să ţină pe banii lor echipa, faţă de care comunitatea şi-a făcut datoria. Petre Parghel, directorul Colegiului “Dinicu Golescu”, care figurează la FRF ca preşedinte al echipei, ne-a declarat că nu ştie nimic referitor la această calitate, mai degrabă onorifică. Săptămâna viitoare, vom fi martorii deciziei celor pe care i-am ales să ne gestioneze banii.