13 C
Campulung Muscel
12/10/2024

Cel care visa la conducerea judeţului Argeş, Mircea Andrei, avocatul autointitulatului Prinţ Paul

Paul Lambrino, cel care şi-a adjudecat titlul de Prinţ de România, deşi niciun membru al Casei Regale nu-i recunoaşte acest drept, s-a trezit, săptămâna trecută, că este executat silit. Cel care-l reprezintă pe prinţul Paul este avocatul Mircea Andrei, fostul senator de Dâmboviţa, care, la alegerile locale din 2012, a încercat să-i ia locul lui Constantin Nicolescu la conducerea judeţului, cu Alianţa pentru Argeş şi Muscel, formată din PDL, PNCŢ-CD şi mai multe ONG-uri.

Avocatul Mircea Andrei a declarat într-o conferinţă de presă că executarea silită a clientului său este un exerciţiu de imagine, în condiţiile în care acesta intenţiona să plătească cash datoria. Tot atunci a spus că istoria acestui proces, în urma căruia prinţul Paul a fost condamnat să plătească suma de 4,7 milioane de lire sterline către patronul unui ziar britanic, a început în perioada 2006-2007, când publicaţia condusă de Marco Houston a publicat un articol negativ la adresa prinţului Paul. Conform avocatului Mircea Andrei, prinţul Paul a mers în Marea Britanie, unde a convenit cu Houston să publice un alt articol, de data aceasta, unul pozitiv, pentru a nu-l da în judecată. În acest context, cei doi s-ar fi împrietenit, iar prinţul Paul de România chiar l-ar fi împrumutat pe britanic cu suma de două milioane de lire, bani de care acesta ar fi avut nevoie pentru a-şi salva publicaţia de la faliment, a susţinut avocatul. El a mai spus că, la un moment dat, însă, Houston ar fi publicat un nou articol negativ, de data aceasta, la adresa principelui Radu, care l-a dat în judecată pe Marco Houston şi a câştigat despăgubiri morale de două milioane de lire sterline. În această situaţie, spune avocatul Mircea Andrei, Houston a apelat la serviciile aceleiaşi firme de avocatură pe care o angajase şi principele Radu şi l-a chemat, la rândul său, în judecată pe prinţul Paul, pe care l-a indicat drept sursă pentru articolul împotriva principelui Radu. Cetăţeanul britanic a câştigat procesul, iar prinţul Paul a fost condamnat să-i plătească două milioane de lire sterline, adică banii pe care trebuia să îi achite principelui Radu, plus alte 2,7 milioane de lire cheltuieli de judecată. Avocatul a spus că, deşi nedreaptă decizia instanţei, clientul său recunoaşte datoria şi intenţionează să o stingă, după ce decizia judecătorilor britanici a devenit executorie şi în România, printr-o decizie definitivă a Curţii de Apel Bucureşti din iunie 2015. Mircea Andrei mai susţine că avocaţii prinţului Paul ar fi contactat biroul de executare silită pentru a stabili condiţiile în care se va face plata, însă nu ar fi primit niciun răspuns. 

În prezent, Mircea Andrei încearcă să înregistreze la Tribunalul Bucureşti „Partidul pentru Argeş şi Muscel”, instanţa urmând să se pronunţe, după trei amânări, marţi, 22 septembrie 2015. Din formaţiunea politică nou înfiinţată, care are şase membri, se pare că fac parte fostul primar de la Albeştii de Muscel, Ionel Năftănăilă, fostul lider al PPDD Câmpulung, Vali Mocanu, şi notarul piteştean Ana Stan. “E.M.”

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!