Unui câmpulungean cunoscut pentru spiritul său protestatar pe vremea când era în activitate i-au venit în week-end neamurile din Capitală, pe care le-a adus să ia prânzul la o păstrăvărie din zonă. Trataţia fără cusur, şi ca aspect, şi ca gust. O porţie zdravănă de păstrăv, lângă care bucătăreasa a aşezat o mămăliguţă dichisită, aranjată în formă ca orezul chinezesc, decorată cu piper, ca să stârnească apetitul mesenilor. Iar peştele prăjit şi condimentat cum trebuie, nimic de zis în privinţa meniului şi a prezentării. Lângă felul principal, clienţii au primit fiecare într-un bol mujdeiul cu legume, făcut după o reţetă specială a bucătăriei cu pricina. Protagonistul întâmplării n-a servit şi al doilea peşte, săturându-se cu unul şi cu cele patru-cinci căpăţâni date la o parte de rubedeniile cu care lua masa. La finalul prânzului îndestulător, savurat cu pofta sporită şi de aerul curat, de munte, departe de praful şi pâcla din oraş, omul şi-a zis să nu lase pe farfurie ultima bucată de peşte şi a răsturnat peste ea ultima lingură de mujdei. Odată cu sosul s-a prăvălit peste carne, în platou, o monstruozitate de muscă cu păr albastru, povestea şocat păţitul, cum sunt cele care stau pe animale. Urâtă, uriaşă şi scârboasă, să-i vină înapoi tot prânzul! A vociferat turbat de silă şi revoltă pentru neglijenţa bucătăresei, care a venit să vadă ce i s-a întâmplat clientului. Auzind gălăgie, a apărut în local şi patronul păstrăvăriei, care, la “intimidare”, avea asupra lui puşca de vânătoare. Văzând cine face scandal, a fost luat prin surprindere şi deţinătorul restaurantului, căruia i-a scăpat arma. Într-un final, cunoscându-se unul cu altul, toată lumea s-a calmat şi s-a împăcat. Însă povestitorul ne-a depănat incidentul încă icnind amintindu-şi de “monstrul” păros din mujdei. Musceleanul de pe bulevard
Articolul precedent
Articolul următor