Cazul deşeurilor de la ARO, abandonate de stăpânul depozitului ticsit de otrăvuri neutralizate convenabil prin para focului, înainte de a treia descindere din 2013 a Gărzii de Mediu pe platforma de la Câmpulung, se va afla, alături de combinatul de ciment Holcim şi anexa sa, Ecovalor, pe agenda echipei de la Greenpeace. Şeful progresiştilor din municipiu a anunţat o nouă deplasare în zonă a ecologiştilor, la începutul lunii septembrie. Asta dacă nu va interveni între timp un motiv mai puternic, care îi va determina să-şi contramandeze planurile de a vedea la faţa locului muntele distrus pentru exploatarea calcarului, iar la fosta Uzină ARO, ce a lăsat în urmă moldoveanul care şi-a pus afacerea cu deşeuri la adăpostul insolvenţei. Dacă dezastrul de la Mateiaş se vede cu ochiul liber, în schimb, la ARO, va fi nevoie de acordul proprietarului pentru a permite accesul în hala utilizată de Vasile Tofan, patronul de la Global Eco Center. Cum Landmark Management a rămas pe cap cu peste 3.500 de tone de deşeuri – Cel de Sus ştie câte or fi ars şi ce a ars – şi cu un imobil pentru care are planuri de demolare, acţiunea ar putea fi şi în avantajul său. Mai cu seamă că fostul său colaborator a devenit din chiriaş adversar în procesul de insolvenţă, contestând suma pe care compania proprietară a lui ARO pretinde că o are de recuperat de la operatorul de deşeuri ieşean, 2,34 miliarde de lei vechi. Pe lângă chiria neachitată de partener, Landmark Management s-a ales cu o pagubă considerabilă ca urmare a incendiului din 2 octombrie 2013, pentru recuperarea căreia anunţa că se va adresa instanţei. Firma lui Vasile Tofan traversează procedura de insolvenţă, urmată, probabil, de cea de faliment, cum se întâmplă în majoritatea cazurilor, pentru a se debarasa de societatea incomodă, plină de datorii: 30 de miliarde datorate celor 37 de creditori, cărora li s-a alăturat recent cel de-al 38-lea, Consiliul Local Constanţa.
Au dispărut maidanezii, iar vegetaţia s-a decolorat
Ce vrea să le arate Ion Lucaciuc reprezentanţilor organizaţiei ecologiste cu cea mai largă notorietate la nivel internaţional? Cum a afectat cantitatea impresionantă de deşeuri, de ordinul miilor de tone, lăsate de izbelişte în curtea lui Nicolae Raţiu, zona înconjurătoare, de pe care au dispărut câinii comunitari (şi şobolanii, susţin localnicii), iar vegetaţia s-a decolorat, verdele intens căpătând o nuanţă spălăcită. Iar fenomenul ar putea fi cauzat de poluarea cu substanţe toxice purtate de apele ploilor în sol şi în apă. „Am primit sesizări de la cetăţeni din zonă, care au spus că iarba, pe anumite porţiuni, este vernil, nu mai este verde. S-au fisurat conductele fostei canalizări a platformei ARO.”, a precizat liderul UNPR Câmpulung. „Instalaţia de canalizare de la ARO nu este racordată la instalaţia de canalizare a municipiului Câmpulung, SC ARO SA având propria staţie de tratare şi epurare a apelor uzinale. După tratarea şi epurarea apelor uzinale, respectiv după analiza zilnică a calităţii apei, efectuate de laboratorul specializat al uzinei, avea loc deversarea apelor din uzină în Râul Târgului. În prezent, nu mai există pe platforma ARO nici staţie de epurare şi nici laborator de analiză a calităţii apei, dar rezultatele activităţii de tratare a deşeurilor toxice, în cantităţi de ordinul miilor de tone, sunt deversate, prin aceeaşi instalaţie veche, fără niciun fel de control, tot în Râul Târgului.”, cităm dintr-un material pus la dispoziţia jurnaliştilor, la conferinţa de presă.
Nemaifuncţionând vechea instalaţie, a continuat Ion Lucaciuc, „toate aceste scurgeri, ape pluviale care antrenează şi substanţe de pe platformă, automat, se deversează în Râul Târgului. De aceea, cei care fac măsurătorile la Staţia de Epurare susţin că este totul corect. O dovadă de toxicitate o reprezintă faptul că în zona respectivă nu mai este niciun câine comunitar. Am discutat cu cetăţenii de acolo şi sunt efecte pe care le-au sesizat şi ei.”, a încheiat Lucaciuc.
Vecinii depozitului s-au plâns, încă din 2013, că simt un miros bizar, că au mâncărimi de piele, usturime pe nas şi pe gât şi că ameţesc
Oamenii au sesizat efectele de acum doi ani, dinaintea incendiului produs în cel mai potrivit moment pentru patronul prins la înghesuială de autorităţile de mediu şi opinia publică locală şi naţională, căreia i s-au prezentat harababura şi maniera şocantă, iresponsabilă, în care se derula afacerea cu otrăvuri. „De circa trei-patru luni, am sesizat că, mai ales dimineaţa, foarte devreme şi, în special, în zilele noroase, în atmosferă persistă un miros aparte, chimic şi oarecum dulceag. De asemenea, în cursul acestei veri (n.r. vara lui 2013), au fost câteva situaţii în care din canalizare venea un miros extrem de neplăcut, dar nu mirosul clasic de canal. Era vorba de un miros de ouă clocite sau ceva asemănător cu mirosul de sulf. (…) Discutând unii cu alţii, am aflat că, de exemplu, sunt câteva persoane care au, de câteva luni, mâncărimi de piele, alţii care ieşeau mai devreme (la ora 5.00-6.00 dimineaţa) prin grădini se simţeau, uneori, ameţiţi şi aveau o usturime pe nas şi pe gât. În urma discuţiilor private cu unii dintre angajaţii Global am aflat că, în general, nu este respectată tehnologia prevăzută pentru neutralizare şi, de cele mai multe ori, substanţele chimice deversate în bazine emană efectiv nori de gaze toxice, care sunt evacuate în atmosferă prin sistemele de ventilaţie, fără filtre sau alte sisteme de protecţie.”, le scriau 40 dintre locuitorii străzii Uzina ARO aleşilor municipali.
Justificări cu miros de ouă clocite
Petiţia adresată de cetăţenii afectaţi Consiliului Local Câmpulung a fost urmată de reacţia lui Vasile Tofan, chiriaşul de la ARO, care susţinea în cadrul unei conferinţe de presă „private”, cu acces sever restricţionat jurnaliştilor indezirabili, care au pledat cauza comunităţii. Să ne reamintim ce declara acesta în apărarea sa, în prezenţa a patru reporteriţe atent selecţionate după capacitatea de înţelegere şi compasiune pentru situaţia sa nefericită de afacerist curat ca lacrima, pus la zid complet nevinovat. „Toate canalizările de pe platforma noastră de depozitare sunt blocate, betonate, fără permisiunea de scurgere în canalul de menajeră al Câmpulungului. Noi nu deversăm în canal decât cele menajere de la grupul social şi atâta tot. Tot ce rezultă şi de la chiuveta în care se spală oamenii pe mâini, considerând că poate fi un pericol să se scurgă ceva de pe mâini, plus laboratorul le-am canalizat printr-o conductă, care se duce într-o cuvă betonată la subsol, de circa 70-80 de tone, care acumulează toate apele de aici. Deci nu intră în canalizare. Plus că, în mod permanent, personalul de specialitate al Landmark prelevează probe fie din canal, fie din puţurile de supraveghere. Niciodată nu au fost probleme.”, declara Tofan cu câteva zile înainte de accidentul de mediu.
Acesta a avut, la acel moment, şi o explicaţie hilară pentru izul de ouă clocite emanat de canal la răstimpuri. Afaceristul i-a recomandat cetăţeanului care a simţit mirosul suspect să-şi verifice canalizarea. „Probabil, are o canalizare defectă, cu denivelări, unde s-au acumulat deşeuri menajere multe, n-a mai curăţat-o, au intrat în descompunere, iar hidrogenul sulfurat sau, cum zicea acolo, mirosul de ouă clocite, este un produs gazos, emanat în urma procesului de degradare biologică. Să-şi spele canalizarea şi-o să vadă că nu mai are niciun fel de miros de hidrogen sulfurat. Ce se spune este o aberaţie.”
Chiar a invitat, dacă îi accepta „domnul Filip”, directorul proprietarei Landmark Management, cu care acum se află în litigiu, „o delegaţie de oameni de bună credinţă”. „Cetăţeni ai oraşului să vină şi să intre în depozit, ca să vadă şi să le explic ce facem noi, ca să nu existe dihonia asta de-aiurea, care aduce numai rău, şi mie, şi urbei, şi Landmark-ului, şi la toată lumea.”, se victimiza, acum doi ani, Vasile Tofan, care ne-a lăsat cu dihonia, cu deşeurile şi cu răul produs tuturor. Timpul, din păcate, o va dovedi.