Teroarea asistentelor şefe de la Spitalul Municipal o reprezintă, printre multe alte lipsuri, furturile comise de pacienţii neduşi la biserică. Se fură tot ce nu este lipit de podea, pereţi ori tavane. Până şi capetele de duş, “stropitorile”, fac cu ochiul celor care nu se lasă până nu iau ceva, ca să nu plece cu mâna goală. Sunt pacienţi, care, poate, după o perioadă de internare mai lungă, nu şi-au mai luat acasă televizorul vechi, adus de rude, lăsat moştenire colegilor de salon, ca să-şi umple timpul ce se scurge şi aşa greoi, din cauza bolii şi a plictiselii generate de lipsa de ocupaţie. Până şi vechitura “donată” unităţii medicale a căzut pe mâna unui răufăcător, care n-a avut altă treabă decât să-l înşface şi să-l valorifice cât a putut de repede, probabil, la un salon alăturat, pe cât a putut obţine de la cumpărător. Dispar cu aceeaşi iuţeală prelungitoarele, în fine, tot ce se poate sălta şi băga în sacoşă, spre disperarea asistentelor şefe, care au obiectele în gestiune şi trebuie să-i controleze ca la vamă pe cei care părăsesc Spitalul. Altă meteahnă cauzată de înapoierea multora dintre pacienţi: felul în care depozitează mâncarea şi iau masa, cu consecinţa unei mizerii crunte. Pereţii saloanelor poartă urmele jeturilor de lapte bătut, pe care posesorii îl agită bine în sticlă, ca să se amestece zerul cu conţinutul gros. Evident că, la desfacerea capacului, ce urmează dă fiori reci personalului medical. Musceleanul de pe bulevard