17/03/2025

Salvamontiştii şi jandarmii musceleni au salvat un bucureştean care se accidentase în Piatra Craiului

Jandarmii montani de la Postul Rucăr şi salvamontiştii musceleni au avut o intervenţie dificilă, duminică seara. Un turist bucureştean, care era la finele unui traseu dificil în Piatra Craiului, s-a accidentat la un picior şi nu a mai putut continua drumul. Radu Ghiocel, în vârstă de 39 de ani, a fost transportat pe o targă, aproape patru ore, după care a fost preluat de un echipaj SMURD, care l-a dus la Spitalul Municipal Câmpulung.
    Apelul de ajutor a venit de la colegul de drumeţie al lui Radu Ghiocel, care a anunţat că acesta a suferit un accident şi că nu mai poate să meargă. Chiar el a povestit pe Facebook ce a păţit: „Mai exact, mi-a alunecat piciorul stâng, iar dreptul a rămas pe loc blocat într-o piatră, cred. E foarte mult grohotiş acolo, ca în toate coborârile din Crai. A fost un moment de neatenţie, probabil, şi pe fondul detaşării finalului de tură.” Bărbatul stabilise înainte traseul pe care îl va urma, unul destul de lung şi dificil, fiind considerat unul dintre cele mai grele trasee montane din ţară, care necesită peste 10 ore de solicitare fizică: Plaiul Foii – Refugiul Spîrlea – „La Lanţuri” – Şaua Grind – Creasta Sudică – Şaua Funduri – Valea Urzicii (Cerdacul Stanciului, Marele Grohotiş) – Şaua Tămăşelului – Curmătura Foii – Plaiul Foii. Chiar dacă era echipat corespunzător şi obişnuit cu traseele montane şi pericolele lor, incidentul s-a petrecut în punctul Valea Urzicii, la o altitudine de peste 1.700 de metri. În momentul în care au ajuns la rănit, salvatorii montani au constatat că tânărul avea fracturată glezna dreaptă, iar talpa piciorului avea o poziţie nefirească. „În ziua de 2 august 2015, în jurul orei 17.45, Jandarmeria Argeş a fost solicitată să participe la o operaţiune de salvare-evacuare în masivul Piatra Craiului, unde un turist în vârstă de 39 de ani s-a accidentat la un picior şi nu a mai putut continua deplasarea. În jurul orei 20.40, o patrulă formată din doi jandarmi montani din cadrul Postului Montan Rucăr şi salvamontişti din cadrul Serviciului Salvamont Argeş au ajuns în zona Valea Urzicii, unde au găsit persoana în cauză, aceasta fiind transportată pe targă până în localitatea Rucăr, satul Sătic, de unde a fost preluată de către un echipaj SMURD, în jurul orei 23.30.”, a prezentat situaţia Compartimentul Informaţii, Relaţii Publice al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Argeş. Salvatorii, jandarmii şi salvamontiştii i-au imobilizat piciorul lui Radu Ghiocel cu o atelă, pregătindu-l pentru drumul până la ambulanţă. Operaţiunea de salvare a durat aproape patru ore, rănitul fiind transportat pe o targă până la locul unde aşteptau paramedicii SMURD. Tot pe reţeaua de socializare, Radu Ghiocel a ţinut să mulţumească celor care l-au ajutat: „Mulţumesc echipei Salvamont, Jandarmeriei Montane şi echipajului SMURD, care, aseară (nr. duminică, 2 august 2015), de la ora 20.30, timp de patru ore, s-au chinuit să mă coboare din Piatra Craiului cu multiple fracturi la piciorul drept. Mulţumesc băieţi, sunteţi extraordinari!”

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!