Un bătrân din Poienarii de Muscel putea rămâne fără munca de o viaţă după ce grajdul i-a luat foc, iar flăcările ameninţau să se extindă la casa aflată în vecinătate. Este vorba despre Valeriu Babiţoiu, de 76 de ani, al cărui grajd, înţesat cu fân, a fost, ieri, mistuit de flăcări, până la temelie. În momentul izbucnirii incendiului, bătrânul se afla în casă şi nu ştia ce se întâmplă. Flăcările au fost sesizate de nora lui, care a dat alarma la 112. Două echipaje cu două autospeciale cu apă şi spumă au intervenit pentru stingerea vâlvătăii şi au reuşit să limiteze pagubele, casa fiind salvată. O mână de ajutor au dat şi sătenii, care au sărit cu găleţile cu apă, udând colţul imobilului. Din păcate, au ars aproape două tone de fân, iar pagubele sunt însemnate. În grajd nu se aflau în acel moment animale. Se pare că bătrânul avea o vacă, iar cele aproximativ două tone de fân le muncise pentru hrana animalului, pe timpul iernii. Acum a rămas fără grajd şi fără nutreţ, iar vecinii l-au sfătuit să vândă animalul. Nimeni nu ştia de unde a pornit incendiul, dar ancheta preliminară a pompierilor tinde să arate că un nepot al bătrânului s-a jucat cu focul în fânar, asta pentru că grajdul nu era alimentat la curent electric şi prin zonă nu fusese aprins niciun foc. Cercetările autorităţilor vor scoate la iveală circumstanţele în care a izbucnit incendiul.
Articolul precedent
Articolul următor