9.1 C
Campulung Muscel
08/10/2024

STOP ŢIGĂNIEI!

Sărbătoarea să dureze cel mult trei zile, aşa cum se întâmplă peste tot. În oraşul stăpânit de ţigani, ne-au invadat şi ţiganii de la ţară!   

STOP ţigăniei de Zilele Câmpulungului! Am suportat destul mizeria, blocajele în trafic, parcările aiurea, duhoarea de urină, de cârnaţi şi peşti perpeliţi pe grătar, ocuparea ultimei “limbi” de pământ de tarabe, dube, corturi, lighene, cazane, tuciuri cu tot soiul de chestii cleioase şi colorate, deasupra cărora roiesc muştele întărâtate de aroma de îndulcitori! Ajunge! Fostul primar Călin Andrei, un tip şcolit, dar fără compasiune faţă de câmpulungenii care NU VOR înghesuială, fumăraie, mirosuri grele, străzi închise, nopţi albe din cauza gălăgiei – şi sunt mai mulţi cei care NU VOR decât cei care vor haosul întins pe durata unei săptămâni, va rămâne în istoria locală drept părintele parangheliilor urbane. Credeam că cei care i-au urmat sunt mai breji decât predecesorul care le dădea fiori reci câmpulungenilor care nu puteau părăsi oraşul din cauza serviciului sau care, pur şi simplu, n-au unde să se ducă pe durata Zilelor Municipiului. Pentru trei-patru seri de concerte, îndurăm o atmosferă grotescă, de bazar chinezesc, care n-are nimic în comun cu Târgul Meşterilor Populari.

Denumirea corectă este Târgul Bişniţarilor Ordinari, cărora li se permite sacrilegiul de a-şi întinde chiloţii şi sutienele în faţa celor două locaşuri de referinţă ale Bisericii muscelene – Bărăţia şi Biserica „Sfântul Nicolae” – care mărginesc bulevardul. Oare, nicio faţă bisericească nu le-a atras atenţia capetelor pătrate ale organizatorilor cu comportament de zapcii că e păcat, mare păcat să permiţi un astfel de negoţ în faţa bisericii?! Oare, liderii noştri nu ţin cont de învăţăturile biblice cu negustorii care vindeau în buza templului sacru?! Să nu mai aibă, oare, ruşine nici de cele sfinte, dacă de oameni nu le pasă?!
    Proporţiile de neînchipuit ale bâlciului stradal, întins ca o caracatiţă în jurul bulevardului, în Piaţa Primăriei, în faţa Clubului ARO, în faţa blocului Romarta, în spatele Clubului ARO, cu consecinţa închiderii centrului şi a sufocării străzilor paralele, ne-a determinat să declarăm răspicat: STOP ţigăniei! A fost de-ajuns! 2015 a fost ultima ediţie a Zilelor Câmpulungului, în care le-am acceptat conducătorilor municipiului să-şi bată joc de vieţile noastre. Să ne dea traiul peste cap, sub pretextul unei sărbători pentru sătenii comunelor învecinate. Şi nici măcar pentru ei, fiindcă lumea, la ţară, are de muncă în această perioadă. În schimb, s-au revărsat râuri de ţigănime prin bazarul de pe bulevard, unde mirosul teilor nu se mai simte din pricina duhorii de naftalină în care sunt conservate blănurile arse de soare.

În oraşul pe care ţiganii au pus stăpânire de ani buni, fiindcă Poliţia este de formă, o sărbătoare pentru ţigănimea rurală era exact ce ne lipsea! Trebuie să înceteze o ambiţie stupidă a autorităţilor de a face ceea ce nu face nimeni în judeţ. La Piteşti, la Mioveni, care îşi permit să petreacă o lună încheiată, sărbătoarea localităţii ţine un week-end, adică două-trei zile. Ne-am găsit noi mai cu moţ, nişte prăpădiţi în comparaţie cu vecinii care chiar muncesc, de aia n-au timp să chiuie în stradă şi să se fâţâie prin „China Town”, să ţinem paranghelia o săptămână. O săptămână în care totul este dat peste cap: traficul, activitatea comercianţilor din centru, care nu mai vând nimic, până şi achitarea plăţilor facturilor e amânată până trece nebunia. Totul paralizează în Câmpulung, fiindcă e ordin băgat pe gât de sus să acceptăm ca edilii noştri să-i binedispună pe locuitorii cătunelor ţigăneşti muscelene.
    Gata cu ţigănia, cu debandada, cu stresul cauzat oamenilor care vor odihnă, decenţă şi libertate de mişcare! Din 2016, nu mai acceptăm mai mult de trei zile de sărbătoare, fără corcoaţe, tarabe, „paraşute şi ciocane dansatoare”, căluşei, maşinuţe şi alte porcării, care, altădată, populau bâlciurile de la ţară. Dar cum toată lumea pare că a luat-o razna, iar tendinţa de tâmpire generală se accentuează, puţinii cu scaun la cap, dominaţi clar de prostimea cu papilele şi pupilele excitate de ce vede şi-i miroase până îi plouă în gură, s-au resemnat cu ideea că „trece şi asta”.
    Nu trebuie să mai treacă, fiindcă astăzi spunem: STOP ţigăniei! Dacă autorităţile nu încetează balamucul cu care ne-au adus la limita răbdării, în 2016, la dorinţa cetăţenilor cu nervii la pământ din pricina întoarcerii oraşului cu fundul în sus, ne vom judeca cu Primăria pentru a scăpa odată pentru totdeauna de acest coşmar. Va fi una dintre acţiunile pe care intenţionează să le întreprindă Asociaţia „Salvaţi Câmpulungul şi Muscelul!”: un proces pe care îl vom intenta Primăriei şi Consiliului Local, pentru a ne fi respectate drepturile de cetăţeni care vor ordine în oraşul în care trăiesc şi muncesc. Nu este o glumă. Ne-am mai judecat cu autorităţile, am câştigat şi o vom face şi de data aceasta. Să fim solidari, ca să putem învinge ţigănia instaurată de o mână de aleşi care nu dau doi bani pe dorinţele locuitorilor Câmpulungului!

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!