26.3 C
Campulung Muscel
07/09/2024

DNA, pe „firul” alimentării cu apă a comunei Albeştii de Muscel

Conform săptămânalului „Ancheta”, un dosar instrumentat de către procurorii anticorupţie din Piteşti are ca subiect principal reţeaua de apă realizată în comuna Albeştii de Muscel. Pentru că există numeroase semne de întrebare asupra realităţii din teren, structura teritorială Argeş a Direcţiei Naţionale Anticorupţie a început o anchetă, în cadrul căreia fostul primar Ion Năftănăilă, fostul vice şi contabilul şef au calitatea de suspecţi. Anticorupţia s-a autosesizat în urma unui raport efectuat de Camera de Conturi Argeş, în urma unui control derulat între 5 mai şi 4 iunie 2015 la Primăria Albeştii de Muscel, timp în care auditorii au verificat conturile anuale de execuţie.

Conform sintezei raportului Camerei de Conturi Argeş, „organizarea şi desfăşurarea procedurilor de atribuire a contractului de achiziţie publică pentru realizarea obiectivului de investiţii „Alimentare cu apă în comuna Albeştii de Muscel”, precum şi încheierea şi administrarea acestuia au fost efectuate cu încălcarea prevederilor Ordonanţei de Urgenţă nr. 34 din 19 aprilie 2006, privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii.” În a doua fază, s-a consemnat că „au fost efectuate plăţi aferente obiectivului de investiţii „Alimentare cu apă în comuna Albeştii de Muscel”, în sumă estimativă totală de 247.573 lei, reprezentând contravaloarea celor două Studii de fezabilitate şi celor două Proiecte Tehnice, Caiete de Sarcini şi Devize Estimative, întocmite în perioada 2009-2010 şi plătite în perioada 2010, 2012-2013, care s-au dovedit a fi inoportune şi fără finalitate şi utilitate pentru entitatea audiată. Aferent plăţilor nelegale în sumă de 247.573 lei au fost calculate majorări de întârziere în valoare de 106.517 lei, rezultând un prejudiciu total de 354.090 lei.”

O altă neregulă, găsită de inspectorii Camerei de Conturi Argeş la verificarea calităţii gestiunii economico-financiare, a fost că „s-a plătit nelegal suma totală estimativă de 401.211 lei, reprezentând contravaloarea articolelor de deviz necuvenite, cantităţilor de lucrări neexecutate, precum şi sumelor fără documente justificative facturate, acceptate la plată şi decontate pentru obiectivul de investiţii „Alimentare cu apă a comunei Albeştii de Muscel”. Aferent plăţilor nelegale, în sumă estimată de 401.211 lei, au fost calculate majorări de întârziere în valoare de 203.441 lei, rezultând un prejudiciu total de 654.052 lei.”

La finalul controlului, angajaţii de la Camera de Conturi Argeş au lăsat pentru angajaţii Primăriei Albeştii de Muscel mai multe recomandări pentru îndreptarea erorilor găsite la control. Printre acestea s-au regăsit şi cele care sugerau recuperarea prejudiciilor provenite în urma lucrării de alimentare cu apă a comunei. Pe lângă sumele menţionate anterior ca plăţi nelegale: 354.090 lei (reprezentând studii de fezabilitate şi documentaţii tehnice) şi 604.652 lei (contravaloarea lucrărilor neexecutate, dar achitate), angajaţii de la Camera de Conturi Argeş au recomandat angajaţilor Primăriei să recupereze şi suma de 62.224 lei, reprezentând garanţii de bună execuţie nereţinute din contravaloarea facturilor plătite pentru lucrările realizate la obiectivul de investiţii „Alimentare cu apă a comunei Albeştii de Muscel”. 

Ca un total, pagubele s-au ridicat la 1.020.966 lei.

Aşa cum mai scrie „Ancheta”, se pare că un deviz de lucrări a fost achitat de două ori, beneficiara plăţilor nelegale fiind societatea Eftimex, patronată de omul de afaceri Eftimie Ionescu. Pentru a vedea dacă lucrările achitate au corespondent în teren, procurorii anticorupţie au dispus efectuarea unei expertize care să arate situaţia reală. Aceasta trebuie finalizată în circa două luni.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!