Debandadă totală într-un municipiu lipsit de primar şi viceprimar!
Faima dobândită de Colegiul Naţional „Dinicu Golescu”, graţie numărului de olimpici şi procentului de promovare la Bacalaureat, care îl plasează între cele mai bune licee din judeţ, a fost umbrită de scandalul sistemului de supraveghere audio-video, cauzat şi de această dată de instituţia deţinătoare a „pâinii şi cuţitului”. Primăria şi funcţionarii ei i-au pus în încurcătură şi pe conducătorii şcolii, care, cu tăişul securii Ministerului Educaţiei deasupra capului, de a se dota cu o reţea de monitorizare performantă, au fost nevoiţi să permită societăţii alese şi trimise de Serviciul Investiţii să execute lucrarea în lipsa finanţării. Şi i-au pus în încurcătură şi pe consilierii locali, care au aprobat fondurile, aproximativ 40.000 de lei, după ce camerele audio-video au fost montate. Viceprimarul-primar Liviu Ţâroiu, în elanul său de a scoate şcoala din impas, a acţionat în stilul cu care ne-a obişnuit, inversând etapele procedurii. I-a asigurat pe reprezentanţii şcolii că banii vor fi alocaţi, a găsit firma care furniza şi monta camerele, a trimis-o să execute lucrarea şi, când achiziţia a fost dusă la bun sfârşit, a cerut Consiliului Local să aprobe cheltuiala. Deşi cu asta trebuia să se înceapă. Varianta corectă a istoriei camerelor, pe care economista Primăriei, prezentă la şedinţa de Consiliu, n-a fost în stare s-o expună cum trebuie, am aflat-o de la Ion Busuioc, economist de profesie şi contabil şef, din 1990, la Colegiul Naţional „Dinicu Golescu”. Niciodată, în cei 25 de ani, după cum ne-a asigurat, Curtea de Conturi nu i-a găsit în acte vreo problemă.
Camerele video erau pe lista de investiţii din decembrie 2014
Aşa cum este normal, bugetul pe anul 2015 a fost construit în decembrie 2014. La acel moment, conducerea Colegiului Naţional „Dinicu Golescu” a planificat mai multe investiţii, pe care urma să le întreprindă în cursul acestui an. Lista de lucrări şi achiziţii a unităţii de învăţământ a fost transmisă finanţatorilor, adică autorităţilor locale, pentru a prevedea în bugetul local al Câmpulungului sumele de care şcoala avea nevoie. Aşadar, instituţia a informat, la începutul anului, pe 8 ianuarie 2015 mai precis, prin adresa cu numărul 436 înregistrată la Primăria Câmpulung, ce cuprindea programul pe 2015: lucrări de pregătire şi raşchetare a parchetului – 48.000 lei, expertiză tehnică pentru clădirea internatului – 29.000 lei, studiul de fezabilitate al clădirii – 27.000 lei, kit de supraveghere audio-video – 28.000 de lei. Această din urmă valoare a fost estimată de contabilul şef consultând ofertele unui site de specialitate. Kitul cuprindea 20 de camere de supraveghere, sistem audio, cabluri de alimentare VGH, cabluri VTP-FPP şi accesorii.
În baza proiectului de buget, a avut loc, pe 16 decembrie 2014, şedinţa Consiliului de Administraţie, din care fac parte trei consilieri locali: Lucian Ionescu (PNL), Cristinel Creţu (PNL, înlocuit ulterior cu Ionel State), Manuel Zenovie (PC), iar din partea primarului a fost delegat Ionel Vlădescu, şeful Pieţe Servicii Comunitare Muscel SRL. Cu acea ocazie, s-a luat în discuţie tot ce a fost prezentat mai înainte, inclusiv noul sistem de supraveghere audio-video pentru Evaluarea Naţională şi examenul de Bacalaureat. „De atunci a fost luat în calcul, nu ne-am trezit noi acum că vrem camere.”, a prezentat contabilul şef derularea etapelor dotării cu camere care trebuiau să respecte cerinţele Ministerului Educaţiei.
În funcţia pe care o deţine, Ion Busuioc a luat legătura cu Primăria şi a purtat discuţii cu salariaţii Serviciului Contabilitate, Serviciului Investiţii şi cu viceprimarul cu atribuţii de primar Liviu Ţâroiu. „Noi aveam dispoziţie de la Minister să se realizeze aceste kituri.”, a adăugat el. L-a însoţit pe directorul Petre Parghel la Liviu Ţâroiu, care s-a declarat deschis găsirii unei modalităţi de finanţare a achiziţiei absolut necesare derulării examenelor în condiţiile stabilite de oficialii din Învăţământ. S-a discutat apoi la Serviciul Investiţii, prin intermediul căruia se realizează orice lucrare, achiziţie, dotare în instituţiile finanţate de la bugetul local. În momentul în care contabilul şef a sesizat că nu se deblochează situaţia camerelor audio-video, a transmis din nou o adresă Primăriei Câmpulung, pe 17 iunie 2015, ca şcoala să fie acoperită în caz că era luată la întrebări de reprezentanţii Ministerului.
„Vă informăm că, în perioada 29 iunie – 3 iulie 2015, la Colegiul Naţional „Dinicu Golescu” se susţine examenul de Bacalaureat, fapt pentru care este necesară montarea unui kit de supraveghere (cu caracteristicile menţionate la început). Această solicitare a fost prevăzută şi în fundamentarea proiectului de buget pe anul 2015.”, se precizează în adresa formulată în atenţia viceprimarului-primar Liviu Ţâroiu. În vederea realizării acestui obiectiv, unitatea şcolară avea nevoie de fonduri în valoare de 39.500 lei, conform ofertei societăţii Inic SRL.
Şcoala avea nevoie de 40.000 lei, costul total al investiţiei
Prin urmare, reprezentanţii colegiului au solicitat Primăriei rectificarea bugetului cu suma de 39.500 lei. „Bugetul pe anul 2015 nu a fost aprobat cu întreaga sumă ce ni se cuvenea, conform calculului, pe baza standardului de cost per elev. Trebuia să ni se dea 361.000 lei, dar ni s-a aprobat suma de 342.000 lei. Suma era obligatorie, deoarece sunt nişte standarde ale Ministerului.”, a afirmat contabilul şef Ion Busuioc. Deci, şcoala a primit cu 19.000 lei mai puţin decât avea dreptul. În ianuarie, i s-au dat asigurări din partea Primăriei că diferenţa va fi acoperită la o rectificare a bugetului local. „Suma ne este necesară – a continuat contabilul şef în adresa din 17 iunie 2015 – în vederea realizării obiectivelor cuprinse în fundamentarea bugetului. În consecinţă, solicităm rectificarea bugetului cu următoarele sume: 39.500 lei (kitul de supraveghere) şi 19.000 lei („datoria” Primăriei faţă de Colegiul Naţional „Dinicu Golescu”).” Cea din urmă sumă era destinată a fi cheltuită pentru încălzire, reparaţii ş.a.m.d., în niciun caz pentru camerele de monitorizare.
Înţelegere la plată între Primărie şi firma aleasă de Investiţii
Şcoala nu şi-a asumat nici măcar răspunderea de a încredinţa direct lucrarea unui constructor, deşi legea îi permitea, dată fiind valoarea investiţiei. Firma care a montat noul sistem de supraveghere audio-video la „Dinicu Golescu” a fost alegerea Primăriei Câmpulung, nu a colegiului, avizată de Compartimentul Investiţii. „Noi am întrebat: „Ce faceţi? Ne daţi bani, nu ne daţi? Dacă vin cei de la Minister, dumneavoastră răspundeţi.”, a fost ultimatumul şcolii. După aceste insistenţe, la liceu a venit o ofertă din partea firmei Inic. Din devizul societăţii reieşea valoarea de 39.500 lei, pe care contabilul şef o precizează în adresa din iunie înaintată viceprimarului Ţâroiu. Respectivul document era avizat de Primărie, mai precis de Sorin Bălăşcan, de la Compartimentul Investiţii, în calitate de diriginte de şantier al lucrării care urma să fie întreprinsă.
În baza adresei colegiului, semnată de directorul Petre Parghel şi contabilul şef Ion Busuioc, Primăria prevede suma de 39.500 lei şi o comunică unităţii, care îşi rectifică bugetul. Adică îşi măreşte bugetul cu cei aproape 40.000 lei, pe care îl trimite spre aprobare Primăriei. Astfel a procedat contabilul şef. „Rectificarea bugetului nu se poate face în perioada 1 ianuarie – 30 iunie.”, a adăugat contabilul şef al şcolii, care avea nevoie urgentă de kitul de supraveghere înainte de sfârşitul lunii iunie, deoarece începea examenul de absolvire.
Atunci a intervenit o înţelegere între Primărie, care era sigură că va obţine banii în urma unei rectificări de buget la sfârşitul lunii iunie, prin votul Consiliului Local, şi executantul lucrării. Practica nu este de ieri, de azi, în cazul de faţă, existând presiunea timpului şi riscul expunerii colegiului unor sancţiuni pentru nesocotirea dispoziţiilor Ministerului. Se ţinea Bac-ul, iar chestiunea sistemului de monitorizare nu mai putea fi amânată. Societatea a lucrat fără să-şi facă probleme că nu va încasa banii, având garanţia de la Primărie, de la Investiţii, că plata i se va face după ce aprobă Consiliul Local. Până la data la care am avut discuţia cu Ion Busuioc, marţi, 14 iulie 2015, firmei care a montat camerele audio-video nu i s-a achitat niciun leu. Banii n-au fost viraţi în cont de Primărie, nefiind dusă până la capăt procedura: procesul verbal de recepţie a lucrării şi factura pe care executantul trebuie s-o emită şcolii, pentru ca aceasta, la rândul ei, s-o prezinte Primăriei. În posesia şcolii nu se află decât documentele care îi dau dreptul să efectueze plata respectivă.
După principiul “scopul scuză mijloacele”, aşa s-a încheiat şi povestea noastră: mai rău era dacă nu se puneau camerele cerute de Minister şi se ajungea la situaţii de fraudare a Bacalaureatului. Plus că sistemul este necesar şi de acum înainte pentru a preveni cazurile de violenţă la ore. Cu ajutorul lui, se poate urmări cum se comportă profesorul şi elevii pe durata cursurilor.