Încă se lucrează la utilităţile care vor deservi noul adăpost de câini. Autorităţile locale trag tare ca să finalizeze lucrările, că, poate, aşa fundaţia din Germania, care şi-a luat angajamentul că va construi adăpostul, se va ţine de cuvânt şi le va urma exemplul de promptitudine. În decursul a două săptămâni, s-a construit un drum pietruit, pe la jumătatea dealului care duce spre comuna Godeni, s-a „înţepat” conducta de apă din cartierul Minier şi lucrările la reţeaua de apă sunt aproape de finalizare. Firma câmpulungeană care se ocupă de iluminatul public a fost solicitată să facă branşamentul la curentul electric. „Am făcut drumul şi acum lucrăm la reţeaua de apă. Cred că o să fie gata conducta în această săptămână. Apa am tras-o din cartierul Minier, de pe strada Izlaz, dintr-o reţea care trecea prin zonă pentru adăpatul animalelor. Acum rămâne să facem doar branşamentul de curent şi, luna aceasta, noi terminăm ce aveam de făcut.”, ne-a declarat vicele Liviu Ţâroiu. Se pare că şi nemţii au început demersurile pentru construcţia clădirii. Au depus deja documentaţia pentru autorizaţia de construcţie şi este de aşteptat ca lucrările să înceapă până la sfârşitul lunii.
Articolul precedent