Alimentele, inclusiv băuturile fără alcool, animalele şi păsările vii domestice, seminţele, plantele şi ingredientele pentru prepararea alimentelor, dar şi serviciile de restaurant şi catering, sunt taxate cu 9%, începând de ieri, 1 iunie (în loc de 24%). Această măsură a fost luată de guvernanţi pentru a stimula consumul, căci produsele alimentare se vor ieftini, şi va descuraja agenţii economici să facă evaziune fiscală. Reducerea TVA este aplicată, în principal, pentru lapte şi produse lactate, ouă de păsări, animale şi păsări vii (domestice) destinate consumului alimentar sau producerii de alimente, carne şi organe, peşte, crustacee, moluşte, miere naturală şi alte produse comestibile de provenienţă animală, fructe, legume, plante, rădăcini şi tuberculi comestibile, plante vii utilizate ca alimente sau materii prime pentru acestea, cafea, ceai, şi mirodenii, cereale (cu excepţia celor pentru însămânţare) şi băuturi nealcoolice.
În această categorie mai intră produsele de morărit şi panificaţie, care beneficiază de TVA de 9% din septembrie 2013. S-a speculat faptul că mari lanţuri de magazine ar fi majorat preţurile la diferite alimente cu până la 30%, înainte de reducerea taxei, iar premierul Victor Ponta a reacţionat spunând că Guvernul nu poate îngheţa preţurile la mărfurile din magazine, dar poate introduce măsuri constituţionale şi europene, precum taxe speciale foarte mari, în cazul în care comercianţii nu scad preţurile la raft după diminuarea TVA. În Câmpulung, principalele supermarketuri au scăzut, începând de ieri, preţurile, fiecare produs având afişat atât preţul vechi, cât şi pe cel nou. Ieftinirea se vede în special la produsele cu costuri considerabile. Iată cum arătau ieri după amiază preţurile la principalele supermarketuri din Câmpulung.