5.8 C
Campulung Muscel
18/05/2025

Dinicu Golescu s-a făcut de râs în Liga a III-a şi a retrogradat

După un tur de campionat impresionant, echipa locală de fotbal, Dinicu Golescu Muscelul Câmpulung, a dezamăgit total în cea de-a doua parte a sezonului. Câmpulungenii nu au reuşit să se salveze de la retrogradare, în ciuda faptului că Primăria Câmpulung le-a asigurat fondurile necesare pentru supravieţuirea în al treilea eşalon fotbalistic. Eforturile financiare ale municipalităţii nu au fost de ajuns pentru ca echipa locală să facă performanţă şi jucătorii parcă nu au vrut să joace un fotbal bun. Au reuşit să îşi bată joc de miile de câmpulungeni, care i-au susţinut de fiecare dată când jucau acasă. 
 

Nicolae Dumitrescu: „Noi nu încurajăm contraperformanţa!”

După turul bun de campionat, jucătorii şi antrenorii se plângeau că nu pot face performanţă, pentru că nu au bani. Municipalitatea le-a asigurat fondurile necesare şi, în ciuda acestui fapt, jucătorii nu s-au ridicat la nivelul aşteptărilor. Peste un miliard de lei vechi au intrat în conturile echipei de fotbal din vistieria Primăriei. După ce nu a mai existat problema banilor, jucătorii au început să joace din ce în ce mai prost, înregistrând eşec după eşec. Au reuşit contraperformanţa de a primi 40 de goluri şi de a marca doar 27, terminând campionatul cu -10 în clasamentul adevărului. Astfel, după 26 de etape, au strâns 29 de puncte, fapt ce a dus la retrogradare. Au avut un tur de campionat entuziasmant, reuşind să strângă 20 de puncte în 13 partide, cu cinci victorii, cinci egaluri şi doar trei înfrângeri. Din păcate, nu au reuşit să ţină acest ritm şi s-au cufundat într-un vârtej al insucceselor. Au strâns doar nouă puncte în 13 meciuri, reuşind doar două victorii, trei egaluri şi având la activ opt înfrângeri. Muscelenii fost “ciuca bătăilor”. 

În Seria a III-a, din care a făcut parte echipa musceleană, a fost nevoie de un clasament special pentru a determina echipa retrogradată de pe locul 13. S-a apelat la acest calcul, deoarece CS Podari, Dinicu Golescu Câmpulung şi CS Vişina Nouă au terminat la egalitate de puncte, 29. În urma rezultatelor directe dintre cele trei echipe, cea mai slabă în clasament a fost Dinicu Golescu, care a retrogradat în Liga a IV-a. Acest lucru nu a picat bine pentru aleşii locali, care au făcut tot ce le-a stat în putinţe ca echipa să poată supravieţui în al treilea eşalon fotbalistic. „Este ruşinos ce s-a întâmplat. După prima parte a campionatului, nu ne trecea prin cap că vom avea un asemenea deznodământ. Am susţinut ajutorul pentru această echipă, pentru că, în prima parte a campionatului, chiar au impresionat prin unele partide de acasă şi din deplasare. Era alt spirit. Nu ştiu ce s-a întâmplat în retur. Eu tot speram să îşi revină, dar nu au făcut-o şi au retrogradat. Comportamentul lor a fost lamentabil şi ruşinea este a lor. Din punctul nostru de vedere, i-am ajutat şi am făcut cam tot ce s-a putut face. Şi din punct de vedere personal, pentru că eu i-am ajutat şi în alt mod decât prin susţinerea lor la nivel de Consiliu Local.”, ne-a declarat consilierul Nicolae Dumitrescu, unul dintre aprigii susţinători ai echipei locale de fotbal. Acesta a pus la dispoziţia echipei şi maşinile care au asigurat transportul în deplasări şi cantonamente. Fiindcă şi-au bătut joc de un municipiu întreg prin atitudinea lor, jucătorii musceleni nu vor mai primi votul de încredere al administraţiei. Consiliul Local şi-a luat mâna de pe echipa care i-a dezamăgit profund. „Ceea ce am promis le-am dat, pentru că deja era o bugetare a echipei. Participase la nişte cantonamente scurte, care trebuiau plătite. Erau nişte cheltuieli care se fac şi care erau prinse în buget şi nu puteam să tăiem finanţarea dintr-odată. Au fost cheltuieli normale pentru o echipă de fotbal. Anormal a fost faptul că nu au jucat bine. Este exclus ca Primăria să îi mai ajute şi în Liga 4. Noi nu putem să încurajăm contraperformanţa. Am încercat să încurajăm performanţa şi ei au făcut total opusul. Acum să se ajute singuri. Nu cred că cineva va mai putea lua în discuţie un ajutor financiar pentru o echipă care retrogradează lamentabil. Este jenant.”, a conchis consilierul  Dumitrescu. Acum, Dinicu Golescu va juca din nou în liga judeţeană, alături de echipele comunelor. Dacă va juca în felul în care a făcut-o în a doua parte a campionatului trecut, va avea mari probleme în a rămâne în liga judeţeană. (foto Sebastian Mîngîţă)

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!