Aseară, publicul a răspuns invitaţiei lansate de redacţia Evenimentului Muscelean de a sărbători împreună 20 de ani de existenţă neîntreruptă a Ziarului Tuturor Muscelenilor. Spectacolul aniversar a adus în Piaţa Primăriei lume dornică să petreacă, alături de prieteni, familii, cunoştinţe, la concertul oferit de trupa lui Dan Şipoteanu, DE LA FUN, o prezenţă extrem de rară la Câmpulung, şi numai la petreceri private. Aseară, în municipiu, s-a consumat o premieră: prezenţa pe scena evenimentului, prin care am marcat două decenii de existenţă, a unei formaţii de ale cărei apariţii publice tocmai muscelenii au fost privaţi. Spectacolul a fost la el acasă, iar muscelenii veniţi în număr mare au gustat din plin show-ul făcut de formaţia lui Dan „Şarpe” Şipoteanu. Terasele au fost ocupate în totalitate, la fel ca şi spaţiul din faţa scenei, destinat spectacolului. Au fost prezenţi printre musceleni şi oameni cu greutate din administraţia publică locală şi judeţeană. Dintre aceştia amintim pe prefectul judeţului Argeş, Mihai Oprescu, şi soţia sa, deputatul PSD de Mioveni, Simona Bucura Oprescu, deputatul PSD de Muscel Gheorghe Marin, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Constantin Polexe, consilierul judeţean Gheorghe Sârbu, viceprimarul-primar al Câmpulungului, Liviu Ţâroiu, consilierul cu atribuţiuni de primar Bogdan David, consilierii locali Constantin Chiţulescu, Ionel State, Lucian Ionescu, Iustinian Stănescu, Maria Cotenescu şi mulţi alţii, pe care nu îi putem cuprinde în aceste câteva rânduri. Petrecerea a fost deschisă de câteva tinere talente pe care Muscelul le are. Unul dintre cei apreciaţi de publicul numeros a fost Flavian Glonţ, câmpulungeanul care va fi prezent, în această seară, la „Românii au talent”. Acesta a impresionat publicul cu talentul său în rezolvarea cubului Rubik, legat la ochi. Au mai concertat câţiva copii extrem de talentaţi, componenţi ai Clasei de Canto „Gina Pavel.” Muscelenii au aşteptat cu sufletul la gură apariţia pe scenă a celor cinci componenţi ai formaţiei DE LA FUN şi nu au fost dezamăgiţi. Trupa care a fost interzisă la Câmpulung de către fostul primar Călin Andrei a oferit un spectacol de zile mari. Muscelenii s-au simţit bine la terasele amenajate în Piaţa Primăriei şi au petrecut cum au ştiut mai bine, sărbătorind cei 20 de ani de existenţă ai „Musceleanului”.
Articolul următor