02/07/2026

Poienarii de Muscel are un nou viceprimar

După atâta aşteptare, inevitabilul s-a produs la Poienarii de Muscel. În sfârşit, a fost ales un nou viceprimar. După lupte în instanţă cu Prefectura, Nicolae Bălălău i-a luat locul lui Viorel Petrescu. În urma formării unei noi majorităţi, grupul PNL a dorit schimbarea fostului viceprimar încă de la finele anului trecut. Prefectura a atacat în Contencios Administrativ Hotărârea Consiliului Local şi, după mai bine de şase luni, a venit şi decizia instanţei. Vineri, 15 mai, consilierii locali au fost convocaţi în cadrul unei şedinţe extraordinare care a avut un singur punct pe ordinea de zi:  alegerea unui nou viceprimar. A fost făcută o singură propunere, penelistul Nicolae Bălălău. Bineînţeles că voturile au fost favorabile. Scorul nu a dat emoţii, acesta fiind ales cu 9 voturi pentru, 3 abţineri şi 1 împotrivă. „Nu am avut emoţii, pentru că ştiam că asta vrea Consiliul Local. În sfârşit, s-a făcut dreptate. Acum nu au mai avut cum să mai facă nimic ca să ne împiedice să aplicăm legea. Aşa era corect, întrucât se formase o majoritate care a decis schimbarea viceprimarului.”, ne-a declarat edilul Ion Banzea. Acelaşi scenariu este foarte probabil să se întâmple şi la Câmpulung. Noua majoritate formată în cadrul Consiliului Local a votat schimbarea lui Liviu Ţâroiu şi înlocuirea sa cu liberalul Bogdan David. Atât vicele Ţâroiu, cât şi Instituţia Prefectului au atacat hotărârea şi urmează ca instanţa să decidă dacă liberalii vor ajunge să conducă municipiul sau nu. 

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!