1.3 C
Campulung Muscel
29/11/2023

Oprea, cu Rembrandt şi Dali, este peste nivelul şefilor Culturii din Argeş

Şefii a două instituţii culturale din Câmpulung, Sergiu Cicu şi Liviu Cioacă, şi-au invitat colegii de breaslă la consfătuirea de primăvară, prima din 2015 şi prima după o întrerupere de câţiva ani a unei tradiţii în care erau implicaţi directorii Caselor de Cultură, Centrelor Culturale, Muzeelor şi Bibliotecilor din judeţ. Întrunirea de toamnă se va muta la Bascov, unde gazdă va fi focoasa directoare Lorena Toma, care a intrat deja într-un „clinci” cu Liviu Iana, pe tema banilor. De altfel, finanţarea insuficientă a funcţionării unităţilor de profil şi fondurile pe sponci, obţinute cu „milogeala” de directorii descurcăreţi, pentru evenimente, au constituit laitmotivul întâlnirii de marţi, 24 martie 2015, a managerilor din Argeş. Invitaţia lui Cicu şi Cioacă a fost onorată de un număr nesperat de mare de directori din branşă, inclusiv de şefii Culturii, Cristian Cocea, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Argeş, şi Sorin Mazilescu, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Argeş. Cea mai consistentă delegaţie a fost cea a municipiului Curtea de Argeş, care a făcut dovada seriozităţii şi a respectului acordat colegilor din domeniul cultural-artistic. Au avut reprezentanţi toate instituţiile de gen: Centrul de Cultură şi Arte, Muzeul şi Biblioteca. La fel şi Mioveni. Cea mai „subţire” reprezentare a avut-o, culmea, tocmai gazda, din partea căreia au lipsit şefii Muzeului şi Bibliotecii şi, cel mai jenant, au lipsit membrii Comisiei de Cultură a Consiliului Local. A “spălat ruşinea” administraţiei publice locale Dan şipoteanu, singurul ales prezent la întâlnire.

Curtea de Argeş şi Mioveni dau încă o lecţie de respect şi bun simţ Câmpulungului cu “şoriciul gros”
Directorii Caselor de Cultură a Sindicatelor şi „Tudor Muşatescu”, Sergiu Cicu şi Liviu Cioacă, şi colegii referenţi Liviu Iana, liderul Grupului vocal folcloric bărbătesc „Doruri Muscelene”, Văcarea-Mihăeşti, şi Nelu Horobeanu, coregraful Ansamblului folcloric „Carpaţi”, şi-au făcut datoria, invitând toată directorimea din domeniu din judeţ. Iar şefii chiar au venit, însoţiţi şi de colegi referenţi, într-un număr mulţumitor. Au dat curs invitaţiei: Argentina Culcuş, managerul Centrului Cultural Mioveni, Elisabeta Panait, directorul Casei de Cultură a Sindicatelor din Mioveni, Lorena Toma, directorul Casei de Cultură Bascov, Mihaela Georgescu, referent la Bascov, Emil Antohi, directorul Casei de Cultură „Preot Ion Ionescu” din Topoloveni, Simona Ungureanu, referent la Topoloveni, Simona Hirică, directorul Centrului de Cultură şi Arte „George Topârceanu” din Curtea de Argeş, ştefan Dumitrache, directorul Muzeului Municipal Curtea de Argeş, Marian Ghiţă, directorul Bibliotecii Municipale Curtea de Argeş, Sorin Dănuţ Radu, referent de specialitate în cadrul Centrului Creaţiei Argeş, Carmen Elena Salub, directorul Centrului Cultural Piteşti, Marius Chiva, referent de specialitate la Centrul Cultural Piteşti. Mai târziu, din cauza semafoarelor de pe traseu, a sosit şi reprezentanta Casei de Cultură a Sindicatelor Piteşti.
Directorul Muzeului Judeţean Argeş, Cornel Popescu, a transmis scuzele sale pentru absenţa de la manifestare, din cauza unei viroze puternice. În schimb, de la noi au lipsit masiv. N-au venit nici membrii Comisiei de Cultură, Bogdan David, Nicolae Dumitrescu şi Cristi Creţu, nici şeful Muzeului, ocupat, probabil, cu monitorizarea numărului de vizitatori la expoziţia de reproduceri ale operelor lui Salvador Dali, nici directorul Bibliotecii, părintele ştefan ştefănescu, ocupat, în această perioadă, şi cu rânduielile bisericeşti premergătoare Paştelui.             
Indiferent de temele abordate – festivaluri, tabere şi alte evenimente, cercuri artistice, reparaţii şi întreţineri ale clădirilor în care îşi desfăşoară activitatea – managerii ajungeau în punctul „mort”: banii. De fapt, de când au dat ochii unii cu ceilalţi, au cam „înghesuit-o” pe Argentina Culcuş, şefa Centrului Cultural Mioveni, care beneficiază, de doi ani, de o clădire nou-nouţă, şi o finanţare generoasă, care a stârnit invidia colegilor din judeţ. Unii şi-au dat cu părerea că are un buget mai mare decât cel al Muzeului Judeţean, dar aceasta a negat. „Nu trebuie să fiţi invidioşi, pentru că nu sunt suficienţi banii pentru tot ceea ce vrem să facem. Centrul Cultural are foarte multe clădiri subordonate: patru Cămine Culturale, un Muzeu Etnografic, vechiul sediu al Centrului Cultural, Biblioteca Franceză, Tipografia, acum s-a mai construit o clădire multifuncţională la Colibaşi, avem şi un autocar. Sunt  aducătoare de venituri, dar şi consumă. Centrul Cultural are o suprafaţă desfăşurată de 2.000 de metri pătraţi. Numai la unul dintre Căminele Culturale, pe ultimele luni, factura la gaz s-a ridicat la 28.000 de lei, iar la clădirea Centrului Cultural nou, la 18.000 lei.”, s-a apărat Argentina Culcuş, care le-a transmis colegilor curioşi să afle ce sumă conţine „teşchereaua” Centrului Cultural Mioveni că le dezvăluie bugetul la prânzul de după consfătuire.
Dacă tot s-a deschis „Cutia Pandorei” a lipsurilor din Cultură, colega Argentinei Culcuş de la Mioveni, Coca Panait, directorul Casei de Cultură a Sindicatelor, s-a plâns că ea a primit o factură de peste 300 de milioane de lei vechi, spaţiul fiind mult mai mare. Pe aproape, ca valoare, este şi factura emisă Casei de Cultură Bascov, a intrat în sarabanda lamentărilor directoarea Lorena Toma, care are de achitat 280 de milioane la aceeaşi utilitate. Concluzia: cel mai fericit dintre toţi directorii era Liviu Cioacă, chiriaşul lui Sergiu Cicu, în Clubul ARO, care scapă ieftin, cu 15 milioane, lunar, chiria şi utilităţile, achitate pentru el de Primărie.

Sergiu Cicu i-a făcut zob pe consilierii locali, în special, pe cei din Comisia de Cultură
Remarcând că în sală este prezent un singur consilier local, din 19, Sergiu Cicu, ajuns mai târziu, din cauza suprapunerii a două evenimente pe agenda zilei de marţi, a “explodat” la adresa aleşilor. „Regret faptul că nu este prezent la discuţii chiar preşedintele Comisiei de Cultură, dar, mă rog, aşa înţeleg unii… Nu sunt prezenţi consilierii locali nici la manifestările la care îi invităm, nici la cele ţinute în sală, nici gratuit. În fine, dumnealor conduc oraşul dintr-un turn de fildeş.”, s-a enervat directorul Clubului ARO, care a avut o întrebare retorică adresată ziariştilor: de câte ori i-au văzut pe consilierii locali la manifestările culturale. „Rar – a răspuns singur. Dar ei sunt aleşii noştri.” La care Lorena Toma, şefa Culturii din Bascov, care tocmai îi pârâse pe consilierii din comună că nu-i acceptă întotdeauna proiectele, forţând-o să bată cu pumnul în masă, i-a ţinut isonul lui Cicu: „Nu sunt aleşii mei, că eu nu i-am ales. S-au ales. Nu vin la spectacole, dar îşi dau cu părerea.” şi cu toate acestea, „Consiliul Local” apare pe toate afişele. „Dumnealor cred că noi suntem în slujba dumnealor şi nu invers, dar asta este altă discuţie.”, a adăugat Sergiu Cicu.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!