-0.4 C
Campulung Muscel
04/11/2024

Bogdan David a plătit 25 de milioane la Primărie pentru casa de avocatură

După cum a promis la ultima şedinţă ordinară a Consiliului Local, consilierul Bogdan David a plătit casa de avocatură care reprezintă Legislativul în procesele cu Instituţia Prefectului şi cu viceprimarul Liviu Ţâroiu. Astfel, având precedentul atacării de către Liviu Ţâroiu a celorlalte hotărâri, s-a luat decizia ca cele 25 de milioane de lei vechi să fie plătite în nume personal şi cât mai repede.

A plătit avocaţii, pentru că nu are încredere în juriştii Primăriei
Bogdan David a susţinut, în cadrul conferinţei de presă, de săptămâna trecută, faptul că nu are încredere în juriştii Primăriei în ceea ce priveşte procesele cu Instituţia Prefectului şi cu viceprimarul Liviu Ţâroiu. Astfel, a fost nevoit să plătească din buzunarul propriu casa de avocatură. Decizia sa a fost transpusă şi într-o Hotărâre a Consiliului local din cadrul întâlnirii  aleşilor locali din luna februarie. Acesta a declarat că i se pare corectă angajarea celor mai buni avocaţi, pentru că se judecă cu o instituţie care ar trebui să fie numărul 1 în judeţ. „Au fost tot felul de discuţii, au încercat să pună tot felul de chichiţe, pentru a nu putea angaja casa de avocatură. Pentru a elimina orice dubiu, am fost şi am depus toţi banii în casierie pentru contractul cu casa de avocatură. Odată cu chitanţa, am depus şi contractul. Din punct de vedere financiar, Consiliul Local şi Primăria Câmpulung nu sunt angajate cu nicio cheltuială în acest proces.”, a declarat Bogdan David.
Acesta a amintit faptul că şi viceprimarul a deschis un proces împotriva Consiliului Local, înregistrat pe data de 16 februarie, la Tribunalul Argeş. Cu toate că acest proces îi priveşte în mod direct, consilierii PNL susţin că nu au primit de la Primăria Câmpulung niciun document privind cele două procese. „Există un material, care arată că, în data de 6 martie, Tribunalul a trimis către Consiliul Local dosarul care ne priveşte, în civil, şi nici până astăzi (n.r.19 martie), nu suntem înştiinţaţi şi nu am primit materialele pentru a ne face apărarea şi în acest proces. Suntem obişnuiţi cu aceste acţiuni ale Primăriei. Din acest motiv ne-au trebuit avocaţi care să nu facă parte din structurile Primăriei.”, a arătat Bogdan David. El a menţionat că  acţiunile sunt făcute doar pentru a întârzia perioada în care va fi soluţionată cauza de schimbare a viceprimarului din funcţie, iar finalul va fi foarte simplu, Liviu Ţâroiu nu va mai fi nici viceprimar cu atribuţii de primar şi nici consilier cu atribuţii de viceprimar. „Banii ar fi putut fi plătiţi din bugetul Consiliului Local, fără nicio problemă. Aşa ar fi fost normal, dar îngrijorarea domnului Ţâroiu a fost atât de mare, că a vrut să atace şi această hotărâre, pe motiv că Consiliul Local nu are dreptul să angajeze altă firmă atâta timp cât avem jurişti. Ca să îi înlătur orice îngrijorare, am depus eu banii, în nume personal.”, a explicat Bogdan David acţiunea de depunere a banilor în casieria Primăriei.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!