2.Despre tainele unei vieţi abundente
Predarea în mâna Domnului
Când te-ai predat Domnului trebuie să ştii că El ţi-a acceptat imediat predarea. Există un ceas important în viaţa noastră: ceasul capitulării înaintea lui Dumnezeu. Acum poţi spune: „Nu mai sunt al meu. M-am dăruit Domnului.” El este acum Stăpânul tău şi pacea Lui domneşte în inima ta. Fireşte, nu poţi să mai ai un lucru, după ce l-ai dat altei persoane. Trebuie să-ţi aminteşti în permanenţă că nu-ţi mai aparţii şi să spui: „Eu nu mai sunt al meu. Nu mai am nici un drept să dispun de timpul meu, de darurile mele, de banii mei, aşa cum cred eu de cuviinţă.” Această devotare este latura omenească a predării, iar latura divină o găsim în versetele: „Noi toţi…. suntem schimbaţi” (2 Cor. 3.18). „Cel ce sfinţeşte şi cei ce sunt sfinţiţi sunt clintr-unul” (Evr. 2.11). „Căci printr-o singură jertfă….” (Evr. 10.14). Dacă te-ai predat Domnului Isus şi ai renunţat la gândul de a te schimba singur, Duhul lui Dumnezeu începe, într-un mod tainic, să te transforme după chipul lui Hristos.
Sfinţirea
Sfinţirea, în adevăratul înţeles al cuvântului, este şi ea un dar divin. Domnul este la lucru, chiar dacă tu nu-I simţi prezenţa! Duhul Sfânt este mereu la lucru în noi, până la sfârşitul vieţii noastre pământeşti. Să nu uităm că Dumnezeu însuşi ne dă ceea ce aşteaptă de la noi. Faptul că prezenţa lui Dumnezeu ni se arată, pătrunde în noi şi ne ia în stăpânire, iată ce înseamnă sfinţirea. Sfinţirea nu-i ceea ce este sau ce face omul, ea se află mereu acolo unde Se află Dumnezeu. Nici măcar simţirile şi descoperirile pe care le avem despre Hristos nu pot să ne hrănească cluhovniceşte, pentru că acestea sunt supuse la mii de schimbări, pe câtă vreme Hristos este pururea Acelaşi.
Dacă un suflet renunţă la eforturile proprii şi se odihneşte în Domnul Isus, în Acela Care a împlinit totul pentru noi şi vrea să împlinească totul în noi, dacă acel suflet se lasă purtat de o încredere calmă, senină, semnul unei credinţe adevărate, atunci el va şti din experienţă ce înseamnă adevărata sfinţire. Există un ceas important în viaţa noastră: ceasul capitulării faţă de Dumnezeu.
Smerenia
„Cei care sunt ai lui Hristos Isus şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei” (Gal. 5.24). Poate ajunge la o asemenea smerenie numai acela care se predă Domnului Isus din toată inima acceptând să trăiască într-o strânsă unire cu moartea Lui. Pentru a atinge un asemenea nivel, sunt necesare două lucruri:
1. Hotărârea fermă de a nu mai trăi cu nici un chip decât pentru Dumnezeu.
2. Credinţa care îşi însuşeşte puterea morţii Domnului Isus Hristos.
Numai prin călăuzirea şi lucrarea puternică a Duhului Sfânt, putem recunoaşte acest adevăr, îl putem primi şi păstra. De aceea, vrem să ne predăm pe deplin călăuzirii Duhului Sfânt, şi El ne va conduce, întrucât aceasta este misiunea Lui. El va proslăvi pe Domnul Isus în noi şi ne va face să înţelegem că noi suntem morţi faţă de păcat şi faţă de Eul nostru şi că, de acum înainte, viaţa şi smerenia Domnului Isus ne aparţin. Procesul acesta poate avea loc spontan, însă experienţa se dobândeşte treptat. De câte ori zicem: „Mă predau Ţie, Doamne, ca să fiu îmbrăcat în smerenia Domnului Isus,” se revarsă din El o putere divină, care umple întreaga noastră fiinţă.
Asemenea lui Hristos în moarte
Asemănarea cu moartea Domnului Isus înseamnă renunţare totală la voia noastră şi predare totală a vieţii noastre voii lui Dumnezeu, pentru ca El să înfăptuiască în noi ce-I este plăcut. Să dorim cu toţii ca Duhul Sfânt să ne arate şi strălucirea vieţii, prin asemănarea în înviere cu Domnul Isus. Aici se află taina din care primim puterea să ne transformăm după chipul Domnului Isus. Să credem că Dumnezeu a şi primit viaţa noastră în dar pentru proslăvirea Lui prin mântuirea altora. Domnul Isus ia în primire fiecare suflet care I se abandonează în deplină predare, fiind părtaş la moartea Lui, pentru ca, prin însăşi această moarte, să aducă rod. Când Duhul nostru se odihneşte în mâinile Sale, atunci El ne poate folosi şi binecuvânta. Toate temerile şi toate îndoielile se spulberă sub sentimentul harului. Să-i ajutăm pe credincioşi să cunoască poziţia slăvită şi binecuvântată în care Dumnezeu îi aşează pe ai Săi, poziţie în care toate temerile şi toate îndoielile se spulberă sub sentimentul harului desăvârşit care ne-a apropiat de El, fără să rămână înaintea Lui, acuzatoare, nici măcar o umbră de păcat sau de nesiguranţă. Tot ce a făcut Hristos, tot ce avem în El, ne aparţine de pe acum. (continuare în numărul viitor)
Publicat din cartea „Religie sau credinţă?”, de Nicolae Tonoiu.
Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3. Telefon contact: 0745.021.424