-5.9 C
Campulung Muscel
10/02/2025

ANAF-ul a închis magazinul Fulgerul de la autogară, fiindcă nu a emis bonuri fiscale

Încă de la începutul lunii martie, v-am informat despre Ordonanţa de Guvern privind obligaţia de a emite bon fiscal şi a-l pune la dispoziţia clienţilor. Dispoziţia a fost dată cu executare de la 1 martie, iar sancţiunile care se prevesteau erau drastice, de la amenzi de ordinul zecilor de mii de lei şi până la suspendarea activităţii. Se pare că reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Antifraudă, au trecut şi prin Câmpulung şi nu au făcut-o degeaba. Aceştia au trecut pe la unul dintre punctele de lucru ale societăţii Fulgerul, cel de la Autogara Montana. Pentru că nu a eliberat bonuri fiscale, activitatea magazinului a fost suspendată. Pe uşa agentului economic sunt trei afişe pe care stă scris „Activitate suspendată de Antifraudă-ANAF pentru neemiterea bonurilor fiscale”, „Din motive litigioase cu organele Antifraudă, magazinul încă nu este sigilat, fiind doar amprentat, cu activitate suspendată” şi altul care anunţă că „Până la soluţionarea litigiului, produsele vor putea fi procurate de la Magazinul Pasarela. Mulţumim pentru înţelegere!”. Aşa şi este, activitatea a fost mutată la 20 de metri mai la stânga, în cadrul altui punct de lucru al societăţii. Conducerea unităţii comerciale a avut grijă ca cei interesaţi de serviciile lor să nu scape acest amănunt şi i-au îndrumat cu săgeţi din metru în metru până la magazinul de lângă pasarelă. „Noi suntem în litigiu cu ANAF-ul, Antifraudă. Avem o problemă pe rol, la Judecătorie, şi nu ne putem ante-pronunţa. Litigiul este foarte recent şi nu ne putem pronunţa cu absolut nimic.”, ne-a declarat Cătălin Stăniloiu, administrator al societăţii Fulgerul. Conform normativelor, activitatea punctului de lucru poate fi sistată până la 3 luni.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!