Tot prin GAL Câmpulung Muscel sunt intenţii de creare a unor spaţii cu specific social. „Construirea infrastructurii de locuire socială pentru persoanele victime ale violenţei în familie” este titlul primului proiect, propus la Pescăreasa, „unde se regăsesc cele mai multe persoane ale căror condiţii de locuit sunt sub standardele normale sau care nu au o locuinţă.”
Documentaţia pregătită pentru întrunirea Consiliului Local din această după amiază justifică astfel alegerea zonei marginalizate Pescăreasa pentru implementarea proiectului: „Tot aici se regăsesc destul de multe persoane victime ale violenţei în familie, dar care trăiesc sub acelaşi acoperiş cu agresorul, pentru că nu au unde pleca şi nici autorităţile publice nu le pot pune la dispoziţie un adăpost sigur. Fişele de proiect cuprinse în SDL au ca obiectiv remedierea acestor deficienţe, astfel încât populaţia din aceste zone să beneficieze de îmbunătăţirea condiţiilor de locuire, în special pentru persoanele care au un nivel de trai redus, şi să aibă acces la servicii administrative, sociale, medicale şi locuri de muncă din zona funcţională.”
Autorităţile intenţionează să depună acest proiect în cadrul fişei de intervenţie #4 Construirea infrastructurii de locuire socială, inclusiv a locuinţelor de tip shelter pentru persoanele victime ale violenţei în familie. Şi în acest caz, termenul de depunere a cererii de finanţare este tot 31 decembrie 2021. Proiectul vizează construirea de locuinţe sociale pentru victimele violenţei în familie şi pentru persoanele fără adăpost sau care locuiesc în condiţii improprii. Vor fi realizate cel puţin 12 module locuibile, cu spaţii comune, trasee exterioare, spaţiu verde, locuri de depozitare/ parcare de biciclete amenajate. Valoarea obiectivului este estimată la 2.850.900 lei.
Şi tot la Pescăreasa, tot prin GAL, se intenţionează realizarea unui centru medico-social integrat. Pe lângă asigurarea unui adăpost, persoanele vulnerabile din această zonă, dar nu numai ele au nevoie şi de servicii specializate – servicii sociale, medicale, socio-medicale -, care vor stabili gradul de sănătate al persoanelor din comunitatea marginalizată, vor preveni apariţia unor cazuri sociale determinate de lipsa de informare şi vor contribui la recuperarea şi reintegrarea persoanelor vârstnice sau dependente.
În acest scop, se depune proiectul amintit în cadrul fişei de intervenţie #23 Realizarea unui centru medico-social integrat şi construirea de băi de tip comunal. Autorităţile câmpulungene sunt presate de timp, fiind obligate să se încadreze cu înaintarea cererii de finanţare până pe 31 decembrie 2021. De serviciile viitorului centru, estimat la o valoare de 1.282.905 lei, ar putea beneficia 12.549 de persoane. Claudiu VIŞAN