Peste două zile vom întâmpina cu mare bucurie Praznicul Naşterii Domnului, zi în care Cerul se uneşte cu pământul, prin venirea Pruncului Iisus, zi binecuvântată şi mult aşteptată de întreaga omenire, ziua care ne aduce nădejdea răscumpărării din păcatul neascultării faţă de Părintele Ceresc. Cu adevărat mare este ziua în care Domnul Hristos se întrupează pentru a noastră mântuire! De nu ar fi existat această mare sărbătoare a creştinătăţii, nici o altă sărbătoare nu ar fi fost; am fi fost o omenire tristă şi niciodată nu s-ar fi realizat reînfierea noastră şi recunoaşterea noastră ca fii ai lui Dumnezeu după dar. Câtă investiţie a făcut Tatăl Ceresc atunci când a creat pe om! Ce minunat şi ce lucrare a desăvârşit Dumnezeu şi cât de nerecunoscători suntem fiecare în parte şi toţi laolaltă pentru darul minunat de a ne fi adus la existenţă. Bucurie de negrăit ni se aduce în inimi şi în suflete odată cu Naşterea Domnului Nostru Iisus Hristos! Această nădejde de mântuire ar trebui să o simtă tot omul, ştiind că Domnul Se naşte pentru întreaga omenire dar şi pentru fiecare în parte. Câţi dintre noi, oare, mai simţim pe Dumnezeu la ceas de Sărbătoare? Să medităm împreună la importanţa mântuirii sufletului nostru; vă propun să ne străduim fiecare după putinţă, să ne cercetăm inima şi conştiinţa noastră, să vedem ce lucruri putem să îndreptăm şi cum să întimpinăm venirea pe pământ a Pruncului Iisus. Nu putem să fim chiar nepăsători faţă de această Mare Bucurie, la care participă cerul şi pământul, oamenii şi îngerii, dar şi întreg Universul. Se mai bucură oare lumea duhovniceşte de venirea Lui Mesia pe pământ? Mai au colindele străbune ecoul de altădată, care să străpungă inima noastră împietrită de atâta necredinţă, ură şi dezbinare? Oare aşa de rău este răvăşit sufletul nostru încât să nu mai putem dobândi iertarea? De aceea, în aceste zile de pregătire duhovnicească să ne străduim să ne curăţim inimile de răutăţi, şi să ne primenim sufletul. Avem şansa de a schimba viaţa noastră, de a înoi conştiinţa noastră prin recunoaşterea şi mărturisirea păcatelor şi practicarea virtuţilor. Deznădejdea să nu se cuibărească niciodată în sufletul nostru. Sfântul Luca al Crimeii care a fost şi medic dar şi ierarh, ne spune că: „Chiar dacă omul va fi plin de tot păcatul şi va face tot ce îi închide intrarea în Împărăţia cerurilor, chiar dacă un mare nevoitor va deveni preacurvar şi ucigaş, tot nu trebuie să deznădăjduiască. Chiar dacă cineva va ajunge la treapta cea mai de jos a fărădelegii, iar apoi se hotărăşte să se întoarcă pe calea virtuţii, Domnul şi pe unul ca acesta Îl primeşte şi de unul ca acesta Îi este milă, şi Îl vindecă, Îl întăreşte şi Se bucură de mântuirea lui ca un Păstor bun şi Părinte iubitor. El nu leapădă niciodată pocăinţa lipsită de făţărnicie”. Vedeţi cât de frumos ne învaţă Sfântul Luca? Ne atenţionează însă că întoarcerea nostră la Dumnezeu trebuie să fie curată, sinceră şi fără făţărnicie. De ce să lăsăm făţărnicia care din păcate pe foarte mulţi ne caracterizează, să se cuibărească în inima şi mintea noastră! Omul făţarnic poartă masca evlaviei la vedere, iar în sufletul său este lipsit de orice evlavie şi cu o îndrăzneală rea, îşi exprimă dragostea şi loialitatea faţă de aproapele său, îi spune cuvinte blânde, linguşitoare, dar în suflet simte ură şi dispreţ faţă de el şi urzeşte cele rele împotriva lui. Să nu ne amăgim pe noi şi nici pe alţii; ce este de îndreptat să îndreptăm; ce este de iertat să iertăm şi ce avem de împlinit pentru mântuire să împlinim fără şovăire şi fără cârtire. Să ne străduim să facem sufletul nostru peşteră în care să primim pre Cel neîncăput, pre Domnul Hristos, care din iubire Se pogoară an de an, mângâindu-ne sufletele. Să încercăm să fim mai buni şi generoşi, mai râvnitori spre Biserică, mai înţelepţi şi mai puţin nervoşi, făcându-ne din fiecare clipă a vieţii noastre bucuria de a ne numi fii ai lui Dumnezeu după dar. Fiecare dintre noi să caute să zidească pe aproapele, prin vorbă bună, prin lucrarea de a fi solidar cu cel aflat în suferinţă şi în nevoi, însă cel mai important gest a unui bun creştin este acela de a fi exemplu personal, pentru cei din familie, pentru colegii de muncă, pentru aproapele nostru, în general. Milostenia ne duce la rai iar cuvântul cel blajin înmoaie inima. Însă, ceea ce trebuie să ne caracterizeze pe noi creştinii în această perioadă de pregătire duhovnicească şi nu numai, este dragostea. Cine are dragoste faţă de semeni, îl are pe Dumnezeu, căci unde dragoste nu e, nimic nu e. Până data viitoare, vă doresc să fiţi sănătoşi şi voioşi iar pentru sărbătorile care bat la uşă vă urez să le petreceţi cu bucurie şi dragoste, şi să nu uitaţi de cei care sunt în lipsă!
Protosinghelul Serafim Caiea, Stareţul Mănăstirii „Negru Vodă” din Câmpulung
Sărbătoarea bucuriei!
