Bunul Dumnezeu a împodobit pământul acestei ţări cu minunate mănăstiri, în ale căror obşti au strălucit călugări nevoitori, rugători, asceţi, adevăraţi stâlpi ai ortodoxiei! Dacă în Moldova putem aminti de părintele Cleopa Ilie, de părintele Paisie Olaru sau de părintele Iustin Pîrvu, în Ardeal de părintele Teofil Părăian, în Muntenia de părintele Sofian Boghiu, în pământul Dobrogei, farul credinţei dreptmăritoare a fost şi rămâne Arhimandritul Arsenie Papacioc. Nu este fiu al Bisericii noastre să nu fi auzit de numele acestui monah desăvârşit. Cei care nu l-au întâlnit personal l-au cunoscut din cărţile scrise sau interviurile acordate de Sfinţia Sa. Prima impresie pe care ţi-o lăsa părintele când îl întâlneai era aceea a întâlnirii unui înger în trup. Trăsăturile Sfinţiei Sale erau neomeneşti, erau dumnezeieşti şi aceasta pentru că părintele odihnea pururi pe Dumnezeu în inima Sfinţiei Sale… Acesta este de fapt ţelul unui călugăr pe tot cuprinsul vieţii lui, acesta ar trebui să fie şi al fiecărui creştin: ca prin curăţirea inimii de patimi egoiste să odihnească pe Dumnezeu in inimă, făcând din inimă preacurată biserică a Preasfintei Treimi. În faţa chiliei părintelui, de la Techirghiol, când se iveau zorii zilei, se aşezau oameni de tot felul: unii pentru rugăciune, alţii pentru binecuvântare, alţii apăsaţi de probleme, suferinţe, neîmpliniri, alţii încercaţi de boli, unii pentru spovedanie. Părintele îi primea pe toţi cu multă dăruire şi dragoste, ajutând mult fiecăruia pentru că avea mare îndrăzneală şi putere prin rugăciune către Dumnezeu! Uneori era epuizat de puteri din cauza bătrâneţilor, dar tot se jertfea pentru oamenii care îl căutau ca pe o floare de leac. 35 de ani de slujire numai în această mănăstire, într-un teribil exerciţiu al răbdării şi al ostenelii! Răbdarea a fost una din marile virtuţi ale părintelui. Şi-a însuşit-o probabil încă de când a pătimit cumplit în temniţele comuniste… Învăţăturile părintelui erau mântuitoare, scăldate fiind în apele curate ale ortodoxiei, credinţă pe care a apărat-o chiar cu preţul vieţii. Insista mereu pe o stare de prezenţă în viaţa duhovnicească şi în lupta cu păcatul, adică o stare în care sufletul este mereu treaz, de veghe la uşile prin care poate pătrunde gândurile păcatului. Se mâhnea dacă te vedea trist şi spunea aşa: „Starea de veselie este o stare de rugăciune, fiţi veseli cu orice preţ! Tristeţea este un teren propice diavolilor, unde te poate arunca în cumplite păcate!”. A iubit-o mult pe Maica Domnului şi mereu îi povăţuia pe credincioşi să se încredinţeze rugăciunilor şi mijlocirilor ei către Tronul Preasfintei Treimi: „Maica Domnului se supără că nu îi cerem ajutorul, ea este apărătoarea celor mai vinovaţi!”. În legătură cu problemele societăţii de astăzi, a crizei morale de care suferă, spunea aşa: „Nenorocirea întregii lumi poate fi privită ca rezultat al propriilor păcate! Vrei sa schimbi faţa lumii? Pune-te pe tine la punct!”. Acorda o mare importanţă nevoii de spovedanie: „Omul frumos este cel de sub epitrahilul duhovnicului, care s-a curăţit de tot păcatul!”. Acestea sunt doar o picătură din oceanul de învăţături şi cuvinte de suflet ale Sfinţiei Sale, dar sunt suficiente chiar să te poţi mântui! Acum, părintele este alături de cetele sfinţilor şi ale îngerilor, cu certitudine! Către acestea a năzuit mereu! Nu l-au corupt funcţiile, avuţiile, frumuseţile trecătoare ale acestei lumi! Deşi cu trupul aşezat în pământul Mănăstirii Sfânta Maria-Techirghiol, cu sufletul este viu şi lucrător în viaţa celor care îi cer ajutorul, rugăciunea şi mângâierea. Cei care merg şi se roagă la mormântul lui îl simt aproape, îl simt viu, cu aceeaşi lucrare ca în timpul vieţii pământeşti, iubind ca Dumnezeu. Fie să se roage pentru noi întotdeauna şi să ocrotească prin rugăciunea Sa pământul acestei ţărişoare!
Părintele Protosinghel, Ieronim Gheorghiţă, Duhovnicul Mănăstirii Sfânta Maria-Techirghiol
Părintele Arsenie Papacioc, un sfânt al neamului românesc
