Dintre toate textele Scripturii tocmai acesta, cu zece leproşi care-şi află Vindecarea, Luca 17.11-19, oferă deschidere Evangheliilor din an. Un an nou, o nouă perspectivă? O nouă provocare de viaţă în Hristos? Îndată după Praznicul Naşterii Domnului, al Tăierii Împrejur şi al Botezului, ultimele două confirmând că în mijlocul nostru nu e o nălucă, ci Însuşi Dumnezeu întrupat, ne întâlnim cu acest pasaj din Scriptură, lecţie de viaţă, lecţie de viaţă şi moarte. În drum spre Ierusalim, în plin praful unui drum care străbătea satele Samariei şi Galileei – locuri înveşnicite tocmai prin Naşterea şi Botezul lui Iisus, Hristos Domnul vindecă 10 leproşi. Îi îndeamnă să ia drumul Ierusalimului spre a se arăta preoţilor, după Lege, şi spre a primi acceptul de a se întoarce la casele lor, în comunitatea lor. Vindecaţi pe cale, fără umbră de ritual, nouă dintre ei continuă drumul ce urca la Ierusalim. Unul, samarinean ce avea interzis la Templul ierusalimitean, se întoarce spre a-i mulţumi Mântuitorului. Mulţi cred că aici avem, îndată după Sărbători, un îndemn să mulţumim pentru bucuria sărbătorilor. Bine, dar cei care sunt săraci, fără nimic pe masă decât dragostea lor împărtăşită, cei cărora le-au murit părinţi ori copii ori prieteni, ei cum să creadă că sunt îmbogăţiţi de Har, de ce ar mulţumi ei?
Putem forţa un text al Scripturii, ciuntind din mesajul său viu şi moral, doar pentru a emoţiona? Căci textul acesta şi fixarea lui la început de an calendaristic dăruieşte mult mai mult.
De fapt, îndată după praznicul Iordanului, este pusă prăznuirea unei vindecări de lepră tocmai pentru a ne arăta că nu de scăldatul în ape ori spălări ritualice avem nevoie pentru a ne dovedi ai lui Dumnezeu în comunităţile şi familiile noastre, ci de această întâlnire cu Hristos cel Viu. Cel care primeşte Botezul pentru a izvorî propriul nostru botez din coasta de lumină a Bisericii, care primeşte să vindece pe toţi aceia care trec pe cale împreună cu El, care acceptă vindecarea din mâinile Sale. Nu de şapte ori scufundat în Iordan, ca Neeman (Regi 5.9-14) cel vindecat de iscusinţa duhovnicească a lui Elisei, ci de trei ori, în Numele Dumnezeieştii Treimi, sufletul nostru primeşte pecetea nemuririi asupra căreia nici un soi de lepră nu are putere.
După cuvântul minunat al slujbei: „Se botează Hristos, şi iese din apă, ridicând împreună cu Sine lumea…”. În această lume ridicată de Hristos din moarte să nu-i fim străini, ci mereu aproape de El cu întoarcerea noastră. Cât de minunat ne spune aceasta cântarea Bisericii: „Doamne, vrând să plineşti cele ce ai hotărât din veac, ai luat din toată făptura slujitori ai Tainei Tale. Din îngeri pe Gavriil, din oameni pe Fecioara, din ceruri steaua şi din ape Iordanul, întru care ai pierdut fărădelegea lumii, Mântuitorul nostru, slavă Ţie!” (gls. 8, alcătuire a lui Ioan Monahul).
Să ne lăsăm vindecaţi de Dumnezeu de lepra neputinţei noastre. Să fim mereu gata Să-i mulţumim. Să fim bucurie Bucuriei! Să refuzăm să trecem prin Tainele Bisericii ca printr-o baie rituală, să vrem mai mult de la noi, de la creştinismul pe care-l mărturisim! Să nu ne folosim de depărtarea de Hristos, fie ea şi în direcţia Ierusalimului, drept un motiv să uităm de El, de Izvorul Vindecării noastre! Stăpânul Ierusalimului, Care ne aşteaptă pe toţi mulţumitori! Pr. Constantin Necula
…doar străinul acesta?
