Mântuirea sufletului este prima grijă a fiecăruia dintre noi, pentru că nimic nu este mai de preţ decât sufletul nostru. Atunci când ne dorim mântuirea, sigur că ne străduim să nu săvârşim păcatul şi viaţa noastră să se conformeze, respectând poruncile lui Dumnezeu. Pentru căderile şi greşelile noastre avem călăuză Biserica lui Hristos, care prin Harul Duhului Sfânt prezent în Sfintele Taine, ne sfinţeşte, ne călăuzeşte şi ne restaurează sufletul, ne vindecă trupul, arătându-ne drumul către Împărăţia Cerurilor. Avem nevoie de rugăciune, de răbdare, de ajutorul şi mijlocirea Maicii Domnului, Mama noastră a tuturor, care miljloceşte pururea înaintea Domnului pentru întreaga omenire, dar, în special, pentru cei care o cheamă prin rugăciune fierbinte. Ce frumos spunea părintele Cleopa Ilie, marele duhovnic: „Niciodată să nu se stingă căndeluţa la Icoana Măicuţei Domnului, căci ea este ca o mamă ce mijloceşte pururea înaintea Tronului Dumnezeirii pentru noi”. Să avem îndrăznire şi să ne rugăm la Prea Sfânta Născătoare, cu toată credinţa şi, cu siguranţă, milostivirea Domnului nu va întârzia. Cât vor suspina cei care hulesc pe Maica Sfântă, atunci când se va judeca lumea. Cât vor suspina cei care batjocoresc Sfânta Cruce, care se va arăta la sfârşitul veacurilor pe cer, de la o margine la alta a pământului. Toată lumea crede în Dumnezeu şi toţi nădăjduiesc să aibă parte de fericire veşnică, însă dacă s-ar putea să se împlinească acest lucru fără prea mult efort din partea noastră. Dacă s-ar putea să nu vină peste noi necazuri, întristări, boală şi să mergem fără nicio scârbă direct la rai, ar fi nemaipomenit! Dar tocmai aceste ispite care vin cu iconomie dumnezeiască, tocmai acestea ne dau posibilitatea de a fi adevăraţi fii ai Domnului după har. Unde se curăţă aurul, dacă nu în foc? Nu putem să fim părtaşi la bucuria Învierii dacă nu purtăm mai întâi crucea rânduită de Dumnezeu la fiecare. Şi un lucru este ştiut că sub povara crucii nimeni nu este abandonat. Noi suntem cei care credem că Dumnezeu ne-a părăsit, dar, de fapt, abandon din partea lui Dumnezeu nu există. Câtă investiţie a făcut Dumnezeu pentru omul care a fost creat din iubire! Milostivirea Domnului ni s-a dat din belşug, aşteptându-se de la noi întoarcerea pe calea cea dreaptă. Drumul a cărui finalitate este Hristos este drumul corect pe care trebuie să păşim. Trebuie, însă, să lucrăm fiecare cu noi înşine şi să ne schimbăm la faţă lăuntric, aşa cum frumos spunea Sfântul Ioan de Kronstadt, în cartea “Spicul viu, Gânduri despre calea mântuitoare: “Tu, cel trufaş, smereşte-te şi socoteşte-te cel de pe urmă dintre oameni, nu te semeţi niciodată cu nimic şi nu te lăuda; fiindcă ce lucru bun este de la tine care să nu fie de la Dumnezeu? – Tot ce-i bun este de la El. Preschimbă-ţi zavistia în bunăvoinţă; dacă trăieşti în curvie, neîncetat lasă necurăţia ta şi umple-te de râvnă pentru curăţia gândurilor şi dorinţelor; dacă voia ta este sricată, îndreapt-o şi fii neprihănit în cele dinlăuntru ale tale; dacă eşti iubitor de bani, lasă împătimirea, împietrirea inimii tale faţă de sărmani şi fii milostiv; dacă eşti certăreţ şi ursuz, fii modest şi să trăieşti cu toţi în pace; dacă eşti leneş la rugăciune şi virtute, să fii de aici înainte osârduitor; dacă eşti beţiv, să trăieşti de aici înainte cu trezvie; dacă eşti furăcios, dă de la tine; dacă eşti viclean, fii simplu şi nefăţarnic. Toţi să vă ridicaţi la înălţimea virtuţilor ca pe un munte şi să vă scuturaţi de păcatele voastre ca de o tină, ca de o necurăţie, ca de o stricăciune şi izvor al stricăciunii”. Ce gândire curată şi pilduitoare avea Sfântul Ioan de Kronstadt, nu ne rămâne decât să încercăm şi să vrem această schimbare a noastră; trebuie să renunţăm la omul vechi, plin de păcate şi îmbolnăvit de atâtea răutăţi şi să ne îmbrăcăm cu omul cel nou, despătimit şi dornic de a fi părtaş la Împărăţia Cerurilor. Sigur că teoria o ştim şi de vorbit e uşor… dar să încercăm fiecare pe măsura puterilor, având pe buze în toată vremea rugăciunea şi vom vedea că, încet, încet, orbirea sufletească se va ridica de la noi, iar sufletul şi inima noastră vor fi casă a Duhului celui Sfânt; iar unde sălăşluieşte Duhul Sfânt nu mai există frică, păcat şi nici altceva rău, aceasta fiind starea spre care toţi tânjim şi la care cu ajutorul Domnului nădăjduim să ajungem fiecare dintre noi. Bunul Dumnezeu să ne călăuzească paşii pe drumul mântuirii şi să nu uităm că drumul cel bun este prin Biserică, către Hristos. Celelalte cărări au năzuinţe şi împliniri care în faţa morţii sunt spulberate şi nu valorează nimic. Până data viitoare, vă doresc să fiţi sănătoşi şi voioşi!
Protosinghelul Serafim Caiea, stareţul Mănăstirii “Negru Vodă” din Câmpulung
Drumul spre mântuire!
