Fragmente din cartea “O maşină străbate lumea” (1987), autori Ion Chingaru şi Corneliu Filip
„Misterul 4 x 4” a rămas ca un semn de întrebare, ce te întâmpină înscris cu caractere mari pe mai noile modele ale automobilelor de teren fabricate la Câmpulung Muscel. Este, deopotrivă, o carte de vizită ce vorbeşte despre una dintre calităţile de bază ce individualizează acest tip de maşină care a devenit o prezenţă tot mai frecventă pe drumurile patriei, dar şi pe toate continentele. Dar, dacă pentru specialişti este, într-adevăr, un semn distinctiv, pentru neiniţiaţi este un veritabil „mister”! Pentru a-l „dezlega”, să revenim tot la o istorioară hazlie, ce ne-a fost spusă chiar de cei în cauză.
… Era prin anii ’70. Răzvan Bârzu, elev la şcoala primară, îndrăgise tehnica chiar mai mult decât fotbalul, preferând adesea să rămână în compania diferitelor jocuri mecanice şi electronice pe care le primea în dar de la părinţi. În rest, era un copil silitor, în catalog având numai note foarte bune. Tatăl său, fiind inginer, constructor de maşini, fiul era fascinat de tehnică şi, adesea, îl provoca la discuţii. Dar, de câteva zile, Răzvan era supărat. Tăticul îi venea acasă mai târziu ca de obicei şi, obosit, nu se arăta dispus să-i acorde şi lui o „consultaţie de specialitate” într-ale automobilelor. Tatăl devenise, de curând, şef al Serviciului Calităţii Producţiei şi i se părea cel mai greu serviciu posibil din fabrică.
-Ce să-ţi spun eu, Răzvănel? Tu nu ştii cine e ditamai inginerul în casa asta? Taică-tu face maşini. Asta e. Toată ziua stă la uzină şi, când vine acasă, e tot cu nasu’-n hârtiile lui. Precis c-o să-i facă uzina statuie!, îi spuse mamă-sa, manifestându-şi nemulţumirea faţă de „noul program” de uzină al soţului. Şi cum vocea se auzise în tot apartamentul, Răzvan, privind spre vinovatul „admonestat”, observă un gest discret, care îl îndeamnă să se apropie.
-Dacă vrei să ştii neapărat, patru ori patru înseamnă şaisprezece pentru un „derbedeu”, care ia nota opt la aritmetică. Oi fi eu ocupat, dar pe la şcoală tot am trecut să-ţi cunosc isprăvile.
Şi Răzvan se înroşi tot, deşi ştia că în casă nimeni nu-i atinsese niciodată urechile. Nici n-ar fi avut de gând să-şi tăinuiască nota luată cu o zi în urmă, singura pe care o avea formată dintr-o cifră.
-Dar de unde-ţi veni ţie în cap chestia asta cu patru ori patru, continuă tatăl, zâmbind, văzându-l descumpănit şi necăjit.
-Am avut în clasă o discuţie. Nimeni n-a ştiut de ce scrie 4 x 4 pe maşinile voastre şi doamna dirigintă m-a rugat să te întreb.
-Chestia asta nu e prea simplă dacă n-ai habar de mecanică. În primul rând, trebuie să ştii că orice automobil se compune din câteva părţi principale. De exemplu… motorul, caroseria, şasiul, precum şi o serie de sisteme sau subansamble, fără de care nu se poate vorbi de un autovehicul. Ia să vedem dacă ştii şi tu vreuna dintre ele.
-Direcţia, luminile, frânele…
-Bun, dar eu credeam că-l ghiceşti şi pe cel de care avem nevoie ca să înţelegem mai uşor ce înseamnă un „patru ori patru”!
-…
-TRANS-MI-SI-A, silabisi inginerul Bârzu.
-Bă, ce simplu!, se lovi puştiul peste frunte, sincer mirat.
-O fi simplu, dar ai puţină răbdare. Ca mişcarea şi puterea motorului să ajungă la roţi, avem nevoie de un sistem de transmisie. De obicei, acesta duce forţa motorului numai la două dintre roţile automobilului, care se numeşte şi punte motoare. La Dacia 1100 sunt puse în mişcare roţile din spate, iar la Dacia 1300 cele din faţă. Fiecare sistem are avantajele lui.
-Cu planetare!
-Evident. Dar să reţinem că la aceste automobile numai două roţi preiau forţa motorului, pe când la un automobil „4 x 4”, printr-un sistem special de transmisie, atunci când dorim, putem să cuplăm toate roţile. Adică forţa motorului acţionează în mers amândouă punţile motoare.
-Şi de mult se fabrică în lume asemenea maşini, tăticule?
-Doar de câţiva ani. Primele au fost produse de americani, folosind experienţa din domeniul dublei tracţiuni. Tot în acelaşi timp, adică în urmă cu vreo cinci ani, au construit maşini de teren gen „4 x 4” şi japonezii.
-Deci, tăticule, noi suntem printre primii care fabricăm aşa maşini?
-Da, pentru că acestea sunt cerinţele pieţei mondiale, iar o firmă care se respectă trebuie să ţină pasul, oferind maşini tot mai bune şi aceasta cât mai repede.
-Şi e mai complicat să faci maşini de astea, adică „4 x 4”?, se arătă tot mai interesat Răzvan.
-Normal, dar şi utilitatea maşinii creşte. Un „4 x 4” poate merge la fel de bine prin zăpadă, pe gheaţă şi prin mlaştini, ca şi pe asfalt, pentru că are o aderenţă mai mare la sol, ceea ce îi măreşte considerabil şi capacitatea de pătrundere în teren.
-Deci, ARO este un „4 x 4”?!
-Este un „4 x 4”, dar nu numai atât. ARO este un automobil de teren. Distincţia trebuie făcută neapărat, pentru că, în ultima perioadă de timp, au apărut foarte multe „4 x 4” de oraş. Dar, între cele de oraş şi cele de teren există o mare diferenţă.
În primul rând, un automobil de teren este destinat unor utilizări multiple. Uneori, el este numit chiar „automobil cu utilizări multiple”!
-Păi, tăticule, este adevărat că în Columbia ARO, astea ale noastre, au fost puse să are pe câmp?
-N-ai auzit rău, deşi să ari pământul cu un automobil nu e un lucru tocmai bun. Chiar dacă automobilul acesta poate merge pe orice teren, fie pe arătură sau prin vaduri de râu, niciun constructor de automobile nu poate recomanda să se are cu o maşină. ARO, de exemplu, are un confort interior care poate rivaliza cu o limuzină. Că este foarte robust înseamnă că are o calitate în plus. El poate urca până în creierul munţilor, căţărându-se pe drumuri cu o înclinaţie chiar şi peste patruzeci de grade!
-Volanul merge mai greu?
-Aşa este. Dar va merge mai uşor, pentru că îl vom echipa cu servodirecţii. Şi atunci… se poate conduce şi cu un deget.
-Înseamnă că „4 x 4” are o grămadă de piese în plus.
-Are! Dar este plătit şi mai bine, pentru că nu este doar o maşină pentru plimbări pe asfalt. Orice automobil „tot-teren” are aproape întotdeauna şi un şasiu. Adică un schelet foarte puternic pe care sunt instalate celelalte părţi ale maşinii. Mai dispune în plus de o cutie de transmisie, o punte motoare şi încă destule. Nu pot fi trecute cu vederea nici: suspensia adecvată şi foarte puternică, mecanismele de rulare liberă, diferenţialele blocabile sau autoblocabile. Dar, ca să le pricepi tu pe toate, ar trebui mai întâi să le vezi, să le pipăi cu mâinile tale.
-Pricep, tăticule, dar de ce consumă mai multă benzină?
-Simplu. Eu nu mănânc mai mult decât tine? În primul rând, este mai mare şi mai greu. Şi-apoi, când acţionează toate roţile, randamentul transmisiei este mai redus. Chiar şi forma lui este mai puţin aerodinamică decât a celor de oraş. Şi este normal să fie aşa din moment ce are utilizări multiple.
Cu toate că Răzvan înţelegea destul de bine cam ce înseamnă un „4 x 4”, ştia că lui tăticu nu-i place să fie întrerupt când explică ceva, dar nu se putu abţine să nu rostească întrebarea ce-l chinuia în ascuns.
-Şi cam cât poate să fugă de tare un ARO?
-E… asta e! Viteza. Voi sunteţi vitezişti cu toţii. Deşi contează mai puţin, dacă este reglat bine, fuge şi cu 130 km pe oră! Dar, de… până să ajungi să conduci tu o maşină, nu prea se poate ghici ce o mai fi.
-Păi, mai am şase ani, îşi frecă Răzvan mâinile de bucurie, ascultând cu urechile ciulite şi câte ceva din viitorul misteriorului „4 x 4”.
-Producţia de automobile de teren este în creştere. E şi normal. La fel de frumos, la fel de confortabil ca unul de oraş şi cu o mulţime de avantaje. Oricine şi-ar dori un automobil de teren.
Discuţia ar fi continuat, fără îndoială, dacă din bucătărie nu s-ar fi auzit prin tot apartamentul acelaşi glas cristalin şi de temut pentru Răzvan.
-Terminaţi odată cu fiarele voastre, că se răceşte mâncarea!
Ascultători, ca de obicei, „bărbaţii” s-au aşezat la masă, dar Răzvan era cuprins de neastâmpăr, începuse să mişte picioarele, căutând parcă pedalele unui „4 x 4”!
Au trecut de atunci mai bine de zece ani. Fără să poarte „halat de doctor”, cum avea tăticul, Răzvan a devenit pilot de încercare. Face parte din echipa de competiţii a întreprinderii. Aleargă cu ARO pe drumurile visului său. Această maşină îi pătrunsese în fiinţă încă din copilărie şi acum este pasionat să o cunoască şi să o piloteze cât mai bine.