Dragii mei!
La 12 decembrie în fiecare an, Biserica Ortodoxă de pretutindeni se îmbracă în haină de sărbătoare pentru a cinsti cum se cuvine pe marele făcător de minuni Sfântul Ierarh Spiridon Episcopul Trimitundei. Acest ierarh, smerit şi plin de dragoste faţă de Dumnezeu şi de oameni, s-a născut în Insula Corfu şi, pentru că era mărturisitor al dreptei credinţe, atât el, cât şi părinţii lui au pribegit multă vreme, ferindu-se de cei care persecutau şi prigoneau pe creştinii aflaţi în acea cetate. Era crescător de capre şi timpul şi-l împărţea între ascultarea faţă de părinţi şi rugăciunea neîncetată către Dumnezeu. Atunci când avea ocazia să se întâlnească cu locuitori din cetate, limba sa grăia cuvinte care preamăreau pe Domnul Hristos şi mulţi din cei care îl ascultau se pocăiau de păcate şi îşi doreau mântuirea sufletului. După ce a fost ales preot al comunităţii, smeritul Spiridon şi-a pus toată dragostea pentru turma care i-a fost încredinţată spre mântuire. Vestea despre lucrarea duhovnicească a bunului părinte a început să se răspândească şi în celelalte ţinuturi, încât mulţi veneau din locuri îndepărtate să se tămăduiască de boli şi neputinţe. Pentru viaţă lui plină de sfinţenie, Domnul Dumnezeu l-a înzestrat cu darul facerii de minuni, cu darul vindecărilor bolilor trupeşti, dar, mai cu seamă, a celor sufleteşti. La o vreme, i-a murit singurul copil pe care îl avea, la o vârstă fragedă, şi pentru care mult a plâns ucenicul lui Hristos, iar, puţin mai târziu, şi soţia lui părăseşte această lume. Aceste evenimente l-au determinat să se gândească la o vieţuire mai înaltă şi anume aceea de a sihăstri singur, departe de zgomotul lumii, în pustie; însă vrerea Domnului a fost alta; pentru că, murind episcopul Trimitundei, toţi credincioşii l-au ales pe Spiridon să le fie episcop; mitropolitul Corfului, ştiindu-l om smerit şi plin de har, dar, mai cu seamă, văzând cât de mult îl cinsteşte şi iubeşte poporul, a fost întru totul de acord pentru această minunată alegere. Odată cu primirea arhieriei, darurile sfântului s-au înmulţit foarte; smerenia lui copleşea pe mulţi, căci niciodată nu purta haine scumpe, iar veşmintele sale erau foarte modeste, însă curate. Pe cap purta o împletitură de papură, în loc de mitră arhierească împodobită cu pietre scumpe; încălţămintea era la fel de modestă, căci singur îşi confecţionase din piele de capră un soi de ghetuţe care-l purtau acolo unde avea nevoie; în loc de cârjă arhierească, avea un toiag din lemn din tinereţea lui, din vremea păstoritului. Dacă ar fi să scriem pe hârtie minunile săvârşite de plăcutul Domnului, ar trebui ca editorialul Evenimentul Muscelean să aibă multe, foarte multe pagini; pentru bucuria prăznuirii sfântului o să amintesc doar câteva dintre marile minuni.
Se spune că marele ierarh avea un diacon cu care slujea, ce se numea Artemidot; de foarte multe ori, acesta grăbea slujba, nu era atent şi lucrul acesta aducea multă mâhnire sfântului; de câteva ori, păstorul de suflete i-a atras atenţia dojenindu-l, însă degeaba, căci nicidecum nu se îndrepta; atunci, sfântul, prin cuvânt, i-a legat limba, iar diaconul a rămas mut; uimire mare i-a cuprins pe toţi cei care erau de faţă la slujbă, iar diaconul a căzut la picioarele arhiereului plângând, făcând semne de înduplecare şi iertare pentru faptele pe care le-a săvârşit; trei săptămâni l-a lăsat sfântul în acest cumplit canon, iar, după aceea, făcându-i-se milă, i-a dezlegat limba şi a început să grăiască; de atunci înainte, diaconul avea să slujescă cu mare evlavie slujbele Bisericii. O femeie care avea copilul foarte bolnav, a alergat în grabă la marele arhipăstor de suflete, însă, pe drum, copilul a murit. Ajungând, l-a aşezat dinaintea sfântului, iar făcătorul de minuni Spiridon l-a luat în braţe, făcând rugăciune către prea milostivul Dumnezeu, a suflat asupra lui şi copilul a înviat. Sfântul Spiridon a fost mare apărător al credinţei, luptând cu îndârjire asupra tuturor eresurilor care bântuiau în acea vreme. Aşa se face că un oarecare preot Arie a născocit o serie de învăţături greşite, care negau dumnezeirea şi veşnicia Mântuitorului Hristos, adică Fiul lui Dumnezeu este creat de Tatăl şi nu deofiinţă cu El şi multe alte învăţături greşite, care au adus multă tulburare în sânul Bisericii. Lucrul acesta se petrecea în timpul marelui împărat Constantin, care, văzând Biserica ameninţată de eres, a convocat la Niceea primul Sinod Ecumenic, în anul 325, la care au participat părinţii cei mai învăţaţi şi trăitori pentru a lămuri această problemă. A ţinut neapărat ca la această adunare să fie prezent şi Sfântul Ierarh Spirodin al Trimitundei; era prietenul lui şi ştia că sfântul, dacă vine, Arie cel nebun o să fie ruşinat şi lucrurile o să se lămurească. Aşa că, primind înştiinţare, marele ierarh, de îndată, a pornit spre Niceea; mult s-a bucurat împăratul văzându-l pe prietenul şi, îmbrăţişându-l, l-a şezat în loc de cinste lângă el, încât foarte mulţi din cei prezenţi se întrebau: cine este acest smerit ierarh, de se bucură de o asemenea cinste din partea împăratului?; aveau să se lămurească mai pe urmă, când sfântul a făcut o minune în văzul tuturor. Vrând să arate adevărata înţelegere a Sfintei Treimi, a luat cuvântul şi, în faţa sinodalilor, a arătat că aşa precum soarele este unul, dar are lumină, căldură şi rază, precum sufletul unul este, dar are voinţă, sentiment şi raţiune, precum copacul este unul dar are rădăcină, tulpină şi coroană, aşa şi Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Sfântul Duh, sunt trei persoane într-un singur Dumnezeu. La spusele sfântului, Arie şi adepţii lui au început să huiduiască pe Ierarh; atunci, Sfântul Spiridon, luând o cărămidă arsă în mâini şi arătând din ce elemente a fost făcută cărămida, a strâns-o şi, o minune!, căci, în acel moment, focul s-a ridicat spre cer, apă a curs spre pământ şi a rămas cu lutul în mâini; adică focul este simbolul Făcătorului şi fără căldură nu poate exista nimic, lutul este condiţia noastră, a pământenilor, şi Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat pentru a noastră mântuire, iar apa foarte necesară vieţii, simbolizează pe Duhul Sfânt. Multă uimire, dar şi înţelegere a Sfintei Treimi a adus marele păstor de suflete la acest sinod, care, imediat, a alcătuit primele şase articole din Simbolul de Credinţă, urmând ca următoarele articole din Crez să fie concretizate la cel de-al doilea Sinod Ecumenic. Foarte multe întâmplări minunate a făcut acest mare păstor de suflete cât a trăit pe pământ, iar, după mutarea sa la Domnul, sfintele lui moaşte izvorăsc tămăduiri tuturor celor care cu credinţă se închină. Bunul Dumnezeu m-a învrednicit ca să ajung în Insula Corfu, unde Sfântul este cinstit cu mare evlavie şi, închinându-mă la cinstitele moaşte şi sărutându-le, am simţit mult ajutor şi mare mângâiere suflească; cei care aţi ajuns la moaştele sfinte aţi observat că papuceii sfântului sunt tociţi şi schimbaţi în fiecare an. Este o minune vizibilă, care arată cât de repede aleargă sfântul, în folosul celor care au nevoie de ajutor. Cei care nu aţi ajuns în Corfu şi vă doriţi, îl rog pe Sfântul să facă el minunea de a rândui la fiecare, după măsura credinţei, bucuria închinării la Sfintele Moaşte. Până data viitoare, vă doresc să fiţi sănătoşi şi voioşi!
Părintele Serafim Caiea, Stareţul Mănăstirii „Negru Vodă” Câmpulung