Prietenia adevărată este izvorâtă din iubire!

Dragii mei!
În articolul de astăzi, m-am gândit să aduc aminte de ceea ce numim prietenie, deşi, în timpurile pe care le trăim, puţini mai sunt cei care beneficiază de prieteni adevăraţi. De obicei, avem de-a face cu înţelegeri pentru un anumit interes, învoieli care ţin aproape pe unii de alţii pentru scurtă vreme şi contracte, care deservesc pentru o anumită situaţie, având un scop oarecare, mai puţin sufletesc. Nu ar trebui să fie aşa, ştiind faptul că, pentru oamenii cinstiţi, oneşti, drepţi şi cu frică de Dumnezeu, nu este nevoie de documente, pentru întreţinerea unei prietenii. Toate aceste legături de prietenie nu durează prea mult, ci numai atât cât la mijloc sunt interese materiale. Când numai sunt foloase de primit, atunci, ca şi când n-ar fi fost, prietenia se destramă. În Vechiul Testament, în Cartea Înţelepciunea lui Isus Sirah,  găsim următoarele sfaturi legate de prietenie: “Dacă îţi faci un prieten, fă-l punându-l la încercare şi nu te încrede degrabă în el, căci este câte un prieten până la o vreme şi nu va rămâne lângă tine în ziua necazului tău. Şi este prieten care se întoarece în duşman şi cearta ta cu el o va vădi, spre ocara ta… Altul va fi prieten până când bucatele tale se vor sfârşi… Şi câtă vreme îţi merge bine va rămâne lângă tine,  fiind fratele tău sufletesc… Dacă, însă, vei ajunge un nenorocit, el va deveni potrivnicul tău… Un prieten credincios este acoperământ tare şi cel ce l-a găsit a aflat comoară… Un prieten credincios este leacul vieţii şi cei ce se tem de Dumnezeu vor avea parte de el… (Isus Sirah 16). Cât adevăr exprimă aceste cuvinte… Cu adevărat de mare folos este să beneficiezi de o prietenie adevărată din partea semenilor, pentru că, în orice împrejurare a vieţii, ai parte sprijin şi ajutor, aceasta în cazul în care cei pe care-i numim
prieteni sunt oameni cu frică de Dumnezeu, „plini de iubire în orice vreme, iar în nenorocire „ei sunt fraţi pentru tine”, cum frumos citim în Vechiul Testament, la Pilde (17. 17). Ceea ce ar trebui să caracterizeze pe un prieten adevărat ar fi frica de Domnul, statornicia şi încrederea. Fără aceste trei, nu se pot  realiza legături de prietenie şi, chiar dacă cineva reuşeşte să lege vreo prietenie, fără a avea frică de Domnul, statornicie şi încredere, aceasta nu rezistă în timp şi la cea mai mică ispită, care, inevitabil, apare, fie din lucrarea diavolului, fie din partea oamenilor, prietenia se dizolvă foarte uşor. Încrederea reciprocă este sufletul adevăratei prietenii. Dacă slăbeşte această încredere, din prietenia minunată, plină de dragoste,  nu mai rămâne decât ceva formal, o politeţe formalistă, ceva doar pentru ochiul societăţii şi, în final, acest teatru ieftin duce la antipatie, bătaie de joc şi chiar ură. Dispreţul, luarea în derâdere, cearta şi contrazicerea nu sunt altceva decât neghine semănate de cel viclean în ţarina inimii, având drept ţintă învrăjbirea dintre semeni. Însă mărturisind acelaş crez, având scânteia dragostei trinitare întreţinută de lucrarea Duhului Sfânt, având disponibilitatea de a lucra cu timp şi fără timp pentru binele semenului nostru, beneficiem de prietenie adevărată. Cei care citiţi aceste rânduri aveţi tot dreptul de a spune că la teorie şi sfaturi suntem buni şi că, de fapt, când trebuie să fie aplicate aceste lucruri în viaţa de zi cu zi, de cele mai multe ori, nu avem izbândă… Este adevărat, dar din practică, poate, fiecare avem asemenea experimente nereuşite… Poate, şi noi, la un moment dat, am avut aşteptări mari de la semenii noştri, fără ca noi să investim prea mult şi, atunci, vina este şi a noastră… Cine ne pune să ne însoţim cu oameni care au numai gânduri rele şi sunt puşi mereu să aţâţe şi să semene vrajbă….?; pentru că “oamenii răi n-au înţelegere pentru lucrul drept… şi din pricina unui om certăreţ, zilnic, se ivesc certuri..” (Pilde cap 28). Să nu plecăm urechea la toate vorbele, când prietenii noştri sunt discutaţi şi bârfiţi, aceasta fiind un semn de slăbiciune. Un om adevărat este şi înţelept, el nu-şi discută prietenii şi nici urechea nu o pleacă pentru a asculta răutăţi şi vicleşuguri de care pământul geme, ştiind că aceasta este lipsă de caracter. În fine, sunt foarte multe aspecte ce privesc adevărata prietenie şi, pentru a întreţine o prietenie, trebuie să investim rugăciune multă, dragoste, înţelepciune, răbdare şi, înainte de a oferi prietenia noastră celorlaţi,  trebuie să fim împăcaţi cu noi înşine, şi apoi, Pronia Divină ne va rândui oameni de treabă în jurul nostru, pentru a vieţui în pace şi bună înţelegere. Şi să nu uităm că, dorindu-ne să primim ceea ce ne place, trebuie să oferim noi mai întâi. Prietenia ne poartă şi în veşnicie şi, dacă nu ne suportăm unii pe alţii în această viaţă scurtă, cum vom reuşi să stăm o veşnicie împreună? Să ne bucure Domnul în viaţa noastră cu oameni de treabă şi împreună să ne mântuim. Până data viitoare, vă doresc să fiţi prieteni de nădejde, sănătoşi şi voioşi!
Părintele Serafim Caiea, Stareţul Mănăstirii “Negru Vodă” din Câmpulung Muscel