Dragii mei,
Duminica care a trecut poartă numele de „Duminica Tuturor Sfinţilor”, motiv pentru care socotesc să reactualizez această temă referitoare la cinstirea sfinţilor, despre care am scris şi altădată, tocmai pentru a lămuri pe credincioşi şi pe cei care încă se mai îndoiesc de puterea rugăciunii sfinţilor. Cu ceva timp în urmă, stând de vorbă cu un tânăr, m-am minunat de o serie de întrebări pe care mi le-a pus: „Părinte, ce nevoie avem de mijlocirea sfinţilor, atunci când ne rugăm… ? Oare, nu ne putem ruga direct lui Dumnezeu, fără ca să fie nevoie de intermediari… ? Sunt modele de urmat în viaţă, dar nu cred că am nevoie să mijlocească ei pentru mine, pentru că eu mă rog direct lui Dumnezeu”. Nu m-am supărat pentru întrebările pe care mi le-a pus, ştiind că din neştiinţă spune acestea, dar şi pentru faptul că gândirea lui era uşor influenţată de părerile unor creştini mai puţin ortodocşi, care nu cinstesc Sfânta Cruce, pe Maica Domnului şi Sfinţii…. Este foarte adevărat că Domnul nostru Iisus Hristos ne-a adus mântuirea prin jertfa Crucii şi El dă mântuirea, dar, la cât de păcătoşi suntem în viaţa aceasta trecătoare, avem nevoie de mijlocirea sfinţilor, vorbind de mântuirea subiectivă, pentru că ei sunt cei care mijlocesc necontenit înaintea Prea Bunului Dumnezeu, pentru a noastră mântuire. Cinstirea Sfinţilor este bineplăcută lui Dumnezeu. Sfânta Scriptură arată că: „Cinstită este înaintea Domnului moartea cuvioşilor Lui”, de aceea, trebuie să-i cinstim pe sfinţi. Ei sunt podoaba Bisericii şi mărirea lui Dumnezeu, prin ei arătându-se roada harului în Biserică şi, pentru că sfinţii stau mereu în legătură cu oamenii de pe pământ, formând o singură familie, familia lui Dumnezeu, rugându-se pentru întreaga lume. A nu da cinstire Sfinţilor înseamnă a ignora iubirea lui Dumnezeu care i-a făcut Sfinţi. Spun Sfinţii Părinţi că rugăciunile sfinţilor ţin lumea. Căci iată ce zice la Evanghelia după Ioan cap. 9: „Şi noi ştim că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşi; dar de este cineva cinstitor de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acesta îl ascultă”. Şi, atunci, care dintre noi este atât de curat sufleteşte şi cu viaţă sfântă înaintea Lui Dumnezeu care să nu aibă nevoie de mijlocirile Sfinţilor? Noi, când ne rugăm, nu cinstim pe sfinţi mai mult decât pe Dumnezeu. Închinarea pe care o aducem sfinţilor şi îngerilor o numim cinstire sau venerare, iar Lui Dumnezeu ne închinăm şi îi slujim cu desăvârşită închinare, care se mai numeşte şi „latrie” sau „adorare”. Noi venerăm pe sfinţi, pentru că ei sunt prieteni şi casnici ai Lui Dumnezeu. Ei au posibilitatea în cer de a ajuta pe credincioşi la mântuire. Moise proorocul, care a condus poporul lui Israel spre Canaan, de câte ori n-a mijlocit înaintea lui Dumnezeu să nu piardă pe israeliţi. La Cartea lui Iov iată ce scrie: „… iar robul Meu, Iov să se roage pentru voi; din dragoste pentru el, voi fi îngăduitor, ca să nu Mă port cu voi după nebunia voastră, întrucât n-aţi vorbit despre Mine aşa de drept cum a vorbit robul Meu, Iov.” (Iov 42,8). Sfinţii nu voiesc a primi închinare de la oameni. Ei primesc această venerare de la oameni, fără ca această cinstire a lor să aducă vreo mâhnire lui Dumnezeu. Căci, cum S-ar putea supăra Dumnezeu când vede pe prietenii Lui cei iubiţi şi pe casnicii Săi că se slăvesc în numele Lui, când El Însuşi i-a proslăvit pe ei (Rom. 2,10) şi i-a înzestrat cu puteri şi daruri minunate? Ce să mai spunem de proorocul Ilie Tesviteanul, care doar la rugăciunile lui s-a deschis cerul şi a plouat. Sfinţii Apostoli, cuvioşii, mărturisitorii, mucenicii şi chiar sfinţii contemporani, ca unii care au căpătat îndrăzneală înaintea Lui Dumnezeu, mijlocesc neîncetat pentru noi. Cine nu se roagă la Sfântul Nicolae atunci când e neajutorat? Sau la Sfântul Mina, atunci când e în pagubă? Sau la Sfântul Pantelimon, atunci când e bolnav? Sau la Sfântul Nectarie, vindecătorul de cancer? Poate cineva să spună că, venind şi îngenunchind la racla Sfântului, la Sfântul nostru muscelean, Cuviosul Ioanichie, nu a simţit ajutorul lui Dumnezeu, prin mijlocirea acestui Sfânt minunat? Ce ziceţi, nu este aşa? Aşadar, să cinstim pe sfinţi, pentru că ei se bucură de un cult special în Biserica Ortodoxă, respectat cu sfinţenie şi de poporul dreptcredincios, care a primit mari daruri de la Dumnezeu prin mijlocirea lor. Aceştia sunt Sfinţii, cum frumos spune părintele Dumitru Stăniloaie: „persoane angajate într-un dialog în întregime deschis şi necontenit cu Dumnezeu şi cu oamenii”, ei poartă cu ei rugăciunile noastre, făcând legătura între cer şi pământ, între Dumnezeu şi credincioşi. Să avem parte cu toţii de mijlocirea sfinţilor în drumul nostru către mântuire. Până data viitoare, vă doresc să fiţi sănătoşi şi voioşi!
Părintele Serafim, Stareţul Mănăstirii „Negru Vodă” din Câmpulung
Sfinţii sunt mijlocitorii noştri înaintea lui Dumnezeu!
