În 1981, la sfârşitul lunii septembrie, a sosit în Zambia ministrul Comerţului Exterior, care, constatând că treaba merge bine, l-a desemnat pe Gică Ozoiu să meargă la probe oficiale în Rodezia de Sud, actuala Zimbabwe. După ce a pregătit un ARO şi a venit şi şeful Agenţiei Economice din ţara respectivă, musceleanul a plecat în acest scop în Zimbabwe. Care a fost ghinionul românilor? Robert Mugabe, ajuns prim-ministru pe 4 martie 1980, a rupt orice relaţie comercială cu România, care îl susţinuse pe Joshua Nkomo, preşedintele Uniunii Poporului African Zimbabwe (ZAPU). Iniţial, Mugabe a fost aliat cu Nkomo, cu care a format ZAPU, partid interzis de Guvernul Ian Smith. După mai multe conflicte cu Nkomo, Mugabe şi-a întemeiat un alt partid cu care a câştigat alegerile. Pe 18 aprilie 1980, republica suverană Zimbabwe s-a născut din fosta colonie britanică a Rodeziei. În 1987, Mugabe a devenit preşedinte şi conduce ţara şi astăzi. „Nkomo făcuse contracte de locomotive, tractoare, transformatoare, ARO ş.a.m.d, dar, dacă alegerile au fost câştigate de celălalt, acesta n-a mai derulat niciun fel de comerţ cu România.”, a încheiat Gică Ozoiu relatarea primului episod dintr-o lungă serie de deplasări în afară, care s-a derulat în intervalul martie 1980 – noiembrie 1981.
L-a însoţit în Bulgaria, timp de o lună, pe cumnatul lui Ceauşescu
Revenit acasă, n-a zăbovit prea mult, deoarece, pe 1 februarie 1982, a fost trimis în Bulgaria, pentru o lună. Cumnatul lui Nicolae Ceauşescu, Lică Bărbulescu, era preşedintele CAP-ului la Scorniceşti, comună înfrăţită cu localitatea Praveţ din Bulgaria, comuna lui Todor Jivkov. „Scorniceştiul a cumpărat două ARO de la noi, care au fost special pregătite, pentru a fi făcute cadou celor de la Praveţ. Bulgarii ofereau, în schimb, seminţe. La Praveţ erau cele mai vestite sere din Bulgaria. N-am văzut niciodată, pe unde am fost, aşa ceva.”, povestea acesta. Când a ajuns musceleanul în Bulgaria, era zăpada până la brâu, iar serele erau înflorite. Schimbul a constat în două ARO-uri pentru material seminal de berbec, fiindcă bulgarii aveau nişte berbeci frumoşi, cât un viţel de mari.
Deoarece a trebuit să facă această deplasare cineva de la Uzină, Gică Ozoiu a fost ales pentru a-l însoţi pe Vasile Bărbulescu în Bulgaria. Victor Naghi s-a consultat cu Costache Dorobanţu pe cine să trimită, iar acesta din urmă n-a ezitat când l-a propus pe subalternul său, fiind descurcăreţ, isteţ, bun cunoscător într-ale meseriei. În afară de preşedintele CAP-ului Scorniceşti, care era şi membru al Comitetului Central, din delegaţie a mai făcut parte inginerul şef al CAP-ului, Nicolae Manea. Într-o lună, angajatul întreprinderii i-a şcolarizat pe bulgarii cadorisiţi cu maşinile fabricate la Câmpulung. Gică Ozoiu a fost cazat la Hotelul A.P.K.-ului (CAP), unde delegaţia de români era păzită de un miliţian bulgar. Dimineaţa, era o zăpadă mare, iar pe miliţian, săracul, îmbrăcat într-o ţinută mai lejeră, îl găsea postat la uşa apartamentului lui Bărbulescu.
În Canada, timp de şase luni, a fost împreună cu Paul Schiaucu
La expirarea perioadei de o lună, Lică Bărbulescu i-a dat telefon lui Victor Naghi, căruia i-a lăudat calităţile lui Gică Ozoiu, pe motiv că a făcut o treabă bună cu bulgarii. Reîntors în ţară, cu referinţe excelente, interlocutorul nostru a intrat în vizorul conducerii, pentru a fi trimis în Canada. Era nevoie urgentă să plece cineva, deoarece treburile se cam stricaseră dincolo de Ocean. Cei de la ARO fusese preluaţi de Terra Power, societate mixtă româno-canadiană a Uzinei Tractorul de la Braşov, care avea această firmă la Saskatoon. Pe 7 aprilie 1982, Gică Ozoiu a fost trimis de îndată în Canada, unde, din toată echipa de 12 tehnicieni, nu l-a mai găsit decât pe Bucur Ţuluca. Restul se întorseseră acasă. Într-un final, Ţuluca n-a mai venit în România.
Sarcina lui Gică Ozoiu a fost să ia în primire cele 160-170 de maşini rămase pe stoc şi magazia de piese de schimb, în valoare de aproape o jumătate de milion de dolari. Înainte de plecare, Vasile Catană, contabilul şef al Uzinei, i-a făcut un instructaj în regulă. Fuga lui Bucur Ţuluca, rămas în Occident, i-a creat ceva probleme lui Gică Ozoiu, care a fost luat la întrebări de cei de la Securitate: dacă a făcut inventarul ca lumea, dacă a luat toate piesele, ca nu cumva să fi furat din ele ş.a.m.d. Au început să vină şi de la Auto Dacia tot felul de şefi, mai mari ori mai mici, însă Gică Ozoiu şi-a văzut de treabă. El colabora cu personal canadian – contabilul şef al firmei era canadian, contabila, la fel – în limba engleză, pe care o învăţase foarte bine cât a stat în Zambia. „La mine ajungea comanda de piese, iar eu le dădeam din magazie. Aveam o magazie imensă, cu piese în valoare de 400.000-500.000 de dolari. Celui care venea să ridice comanda i le puneam pe categorii: zece pistoane, cinci biele, zece şuruburi de un fel, şapte de alt fel. Aveau omul lor, Pierre Dubois îl chema, care venea şi le împacheta, după care le trimitea în ţară, unde aveau maşini.”, ne-a relatat Gică Ozoiu în ce a constat munca sa în Canada. Plus că s-au mai vândut din ARO-urile aflate acolo, în acel moment.
„Dacă Terra Power a început să se dezvolte, a venit în Canada Paul Schiaucu (pe atunci, lucrător comercial la Auto Dacia, iar, la întoarcerea din Canada, director adjunct). Am stat şase luni împreună cu el, era un om extraordinar.”, a adăugat musceleanul. Pe parcursul activităţii lui Gică Ozoiu, desfăşurate, în bună măsură, în afara ţării, traseul său profesional s-a mai intersectat cu cel al lui Paul Schiaucu, actualul manager al SC Daperom Grup SRL Piteşti. Între cei doi s-a legat o prietenie strânsă şi, mai mult decât atât, au venit în Canada şi soţiile celor doi.
Giuvelcă: “Eşti rău de gură! N-ai să mai pleci nici până la Stâlpeni!”
Perioada cea mai lungă în care a stat în ţară, între desele sale plecări în străinătate, a fost cuprinsă între luna august a anului 1983, când s-a întors din Canada, până în octombrie 1984. În acest timp, a fost pus maistru la Secţia Finisări – Probe Funcţionale, poziţie pe care o ocupa de fiecare dată când se întorcea acasă. Întreaga vară a anului 1984, Gică Ozoiu a lucrat cu specialiştii chinezi care veneau la întreprindere, într-o echipă numeroasă, pentru recepţia autoturismelor livrate partenerului asiatic. Uzina ajunsese să exporte masiv în China, câte 1.200-1.500 de autoturisme pe lună, în general, ARO 243, dar şi ARO 244 cu motor L25.
Înainte să plece în China, Gică Ozoiu a avut o dispută cu Ioan Giuvelcă. „Pe la sfârşitul lunii septembrie (plecarea în Asia s-a produs în octombrie 1984), lucram afară, cu chinezii. Erau patru sau cinci chinezi şi… ce idee le venise lor? Trebuia neapărat să reglăm culbutorii la toate maşinile care plecau, fiindcă ei susţineau că bat culbutorii.” Nimeni, în afară de Gică Ozoiu, n-a vrut să se bage la treaba aceasta. Maşinile erau gata de livrare, date cu procerin, o substanţă conservantă, un fel de ceară, care se aplica pe maşini, ca să nu oxideze în timpul transportului.
Gică Ozoiu, îmbrăcat cu o pufoaică, era toată ziua pe motor şi regla culbutorii. Evident că haina se murdărise, lucru care l-a iritat pe Ioan Giuvelcă. Într-o luni, de dimineaţă, tehnicianul s-a trezit cu directorul, venit în inspecţie la echipa de 15-16 inşi care lucrau acolo. „Ce e, mă, cu tine în halul ăsta? De ce eşti, mă, aşa murdar?”, l-a luat tare directorul. În timp ce angajatul a încercat să se justifice, Giuvelcă a continuat: „În Canada tot aşa lucrai?!” „Tovarăşul director, în Canada nu lucram afară!”, a venit replica lui Ozoiu, care a declanşat furia lui Giuvelcă: „Eşti rău de gură! N-ai să mai pleci nici până la Stâlpeni!” O lună şi ceva a durat interdicţia, căci, după ce i-a trecut supărarea lui Giuvelcă, Gică Ozoiu a plecat în China.
Trimis la “reabilitare”, în “batalionul disciplinar China”
Pe 5 octombrie 1984, Gică Ozoiu a luat drumul Asiei, unde a ajuns în ziua în care a murit Indira Gandhi (fost prim-ministru al Indiei între 1966-1977 şi, din nou, din 1980, până la asasinarea ei, pe 31 octombrie 1984). Ambasada României din China era vecină cu cea a Indiei, care afişase simbolurile doliului naţional. Datorită suprafeţei considerabile, care trebuia acoperită de tehnicienii musceleni, trimişi pentru a asigura asistenţa tehnică şi service-ul ARO-urilor livrate acestei ţări, au fost detaşaţi mai mulţi angajaţi ai Uzinei, repartizaţi pe zone. Printre cei care s-au aflat în China în acelaşi timp cu Gică Ozoiu au fost Ion Vlădău, Dan Ştefan, Nae Ştefan şi alţii. Interlocutorul nostru s-a aflat, cea mai mare parte a perioadei lucrate pe pământ asiatic, la Shanghai. „De la Beijing la Shanghai făceam două ore cu avionul sau 24 de ore cu trenul.”, atât de mari erau distanţele pe care era nevoit să le parcurgă în interes de serviciu. Din toamna anului 1984, până în toamna anului următor, mai exact, până pe 30 noiembrie, musceleanul a lucrat în China. Deşi i se făcuse o prelungire, n-a vrut să mai rămână. „China se considera batalion disciplinar. Te trimiteau acolo, ca să te „reabilitezi”, ne spunea acesta.
În decembrie 1985, şi-a luat concediu, fiindcă nu mai avusese de doi-trei ani, concediu care s-a prelungit până în ianuarie 1986. Deoarece lucra cu chinezii la Uzină, a mai fost trimis în China de câteva ori, însă, pentru deplasări scurte, de câte două-trei săptămâni.
O comisie de la ARO, trimisă în China ca să cerceteze cauzele incendiului
La sfârşitul lunii august a anului 1986, Chinei i s-a expediat o cantitate importantă de ARO şi Dacia. „Am livrat, o dată, 2.400 de ARO şi 1.000 de Dacia. Aveam o echipă, cu care le pregăteam, mergeam la Constanţa, le îmbarcam pe vapor. Erau foarte mulţi: aveam 15-20 de aici, plus hamalii din port, încă 40-50.”, a început Gică Ozoiu relatarea altui episod memorabil. În timpul călătoriei, de la Constanţa la Shanghai, a izbucnit un incendiu pe vas, care a mistuit un întreg compartiment cu autoturisme. „Pe vaporul acesta încăpeau 5.000-6.000 de autovehicule, care erau colectate din toată Europa. În a 18-a zi de la plecarea din Constanţa, a luat foc un compartiment. Se băgau câte 200 de maşini în fiecare compartiment, care se închidea ermetic. Noi aveam consemn de la Uzină, ca, în momentul în care ai urcat maşina pe vapor, automat, să iei bornele de la baterie şi contactul general. Eram trei-patru inşi, care aveam obligaţia să verificăm. Şi am verificat, dar am zis: „Mare mirare, de n-o fi rămas vreun contact general pus sau o bornă!”
Spre norocul celor responsabili, compartimentul a fost distrus în totalitate şi nu s-a mai ştiut de la ce a pornit focul. O comisie de la Uzină, formată din 18 persoane, printre care s-a aflat şi Gică Ozoiu, a fost trimisă în China, pentru constatarea pagubelor şi pentru descărcarea maşinilor. Delegaţia de la Uzină, în care a fost inclus şi colonelul Pâslaru, şeful Comisiei Militare de la Întreprinderea ARO, a ajuns la Shanghai, la două zile după sosirea vasului. „Vaporul era splendid, numai compartimentul acela a ars complet. 200 de ARO topite… morman de fiare! Tot ce a fost aluminiu se topise, ce era fier rămăsese. Noi am făcut un proces-verbal de constatare. Maşinile erau asigurate.” Fiindcă transportatorul mergea mai întâi în Japonia, autovehiculele afectate au fost aruncate în mare. Astfel că muscelenii n-au avut posibilitatea să mai recupereze din piese sau altceva ce nu fusese distrus în incendiu. La sosire, maşinile au fost descărcate şi s-a întocmit un raport de activitate, însoţit de o constatare tehnică, după care comisia s-a întors în ţară. Din cei plecaţi cu această ocazie în China, şapte sau opt inşi, printre care Petre Bercaru, Ion Rujan, Ion Vlădău, Nae Ştefan, Gică Cotenescu, au rămas acolo. Gică Ozoiu s-a întors cu raportul de activitate, parafat de Ambasadă, cum că totul a ieşit bine. Importatorul China National Mashinery a recunoscut că nu era vina alor noştri, ci a transportatorului. „Compartimentele aveau nişte uşi care se închideau ermetic. Era posibil ca o uşă a calei – pe această variantă am mers noi – să nu fi fost perfect închisă. Din trepidaţiile vaporului, era posibil să se fi dezizolat cablul care acţiona electric uşile.”, a fost cauza menţionată în raport. Drept răsplată că lucrurile s-au rezolvat, Ioan Giuvelcă a hotărât să-l trimită „într-o ţară bună”, fiindcă „bătuse” China destul timp.
