Înainte de a prăznui Întruparea Mântuitorului Hristos, suntem chemaţi la Cină, un soi de masă pentru colindători cuminţi. Suntem chemaţi să lăsăm toate ale vieţii cotidiene pentru a ne bucura de Gazda cea mai de preţ, care este Hristos. Să devenim boieri ai Împăratului acceptând invitaţia Sa la masă. E limpede că nu avem invitaţie toţi, dar nici refuzaţi nu suntem vreunul. E limpede că bucuria de a cina cu Stăpânul ce organizează cina ţine de nişte exigenţe care par omeneşti, dar sunt legate în fapt de atenta acceptare a lui Dumnezeu în Împărăţia Bunei Voinţei ale Sale. Cel mai important ne pare că pilda aceasta, mereu mai mult decât o pildă, se iveşte din reacţia unuia dintre cei care-L ascultau pe Hristos: „Fericit este cel care va prânzi în Împărăţia lui Dumnezeu…” (Luca 14.15). Spunând pilda, Mântuitorul vorbeşte despre cum se prânzeşte şi în ce condiţii se poate hrăni sufletul nostru în Împărăţie. Este clar că nu ţarina şi nici boii şi nici nevasta nu sunt judecate de Hristos aici, ci lipsa noastră de a identifica prioritatea absolută – Întâlnirea cu Hristos în Cina cerească. Nu familia ori traiul sunt amendate, ci ardenta noastră preocupare doar întru ele. Confuzia între Cina cerească şi micile noastre picnik-uri de supravieţuire. Confuzia între cinele din familie de altă dată şi ambiţia de a avea abonament la cantina de surogaturi a lumii moderne.
Lărgimea Cinei nu trebuie confundată cu lipsa de exigenţă. Chemarea cu strigarea. Încurajarea cu galeria de fluierături a lumii din jur. Ea ne arată că Ortodoxia nu este exclusivistă, ci determinant inclusivistă, că misiunea ei nu e blocarea intrării în Împărăţie, ci deschiderea ei după Harul lui Hristos, care nu este o lucrare a hazardului sau a întâmplării, ci o bucuroasă colaborare cu Gazda, care invită la Nemurire, care ne hrăneşte – prin Întrupare, nemurirea. Prea ades auzim de prânzuri de afaceri, de dinee oficiale, de mese festive, ba chiar de chiolhanuri de tot soiul. Cina propusă de Hristos în pilda aceasta, una cu Nunta cerească ori Cina Frângerii Pâinii, ne obligă la atenţie sporită: Dumnezeu nu este scrupulos în invitaţii, ci în respectarea lor. E o Cină a fragilităţii duhovniceşti, o masă a discreţiei sufleteşti, la care nimeni nu plescăie sătul, ci se umple de bucuria împlinirii cereşti. Mulţi ar fi supăraţi dacă şi-ar refuza prietenii ori ar fi refuzat de ei la vreun moment festiv. Vai nouă, au ajuns nunţile noastre momente de „plată a datoriilor” de familie, parastasele, prilej de socializare între neamuri… Şi-l refuzăm pe Hristos, ca şi cum nu ne-ar fi Prietenul cel mai de preţ.
Gazda noastră cerească nu se întristează. Continuă să cheme, să lărgească locul cinării, doar-doar, vom primi să-i stăm aproape. Întruparea Sa, gestul de reală boierie cerească întru sporirea noastră în nobleţe duhovnicească! Să ne ridicăm, să mergem! Stăpânul ne cheamă, vremea este să-i respectăm Cina! Masa e îmbelşugată, iar El, El venit între noi, de dragul mântuirii noastre! Să nu căutăm scuze, să mergem, pur şi simplu! Puri şi simpli!
Pr. Constantin Necula
Veniţi, că, iată, toate sunt gata… (Luca 14.16-24)
