02/07/2026

Sâmbătă, pe 2 septembrie, Castrul Roman Jidova va deveni o scena de teatru plină de animaţie şi spectacole

Sâmbătă, 2 septembrie 2017, la Castrul Roman Jidova din Câmpulung, se va desfăşura cea de-a treia ediţie a Festivalului cu specific roman „Sigiliul Romei în Argeş”, eveniment organizat, în cadrul proiectului „Castrul Câmpulung Jidova – un simbol al Romei la graniţa dintre imperiu şi lumea barbară”, Cod SMIS 25307, finanţat în cadrul Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 5 „Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului”, Domeniul major de intervenţie 5.3. „Promovarea potenţialului turistic şi crearea infrastructurii necesare, în scopul creşterii atractivităţii României ca destinaţie turistică”.

Festivalul îşi propune să dezvăluie lumea Imperiului Roman într-un loc cu o încărcătură istorică deosebită – Castrul Roman Jidova – urmărind prezentarea cât mai clară a perioadei istorice şi interacţiunea permanentă cu publicul prezent, care astfel va avea prilejul să participe activ la toate acţiunile şi chiar să devină personaje în cadrul spectacolului.

Castrul Roman va deveni o scena de teatru plină de animaţie şi spectacole, iar atmosfera creată prin decor va fi susţinută de muzica specifică perioadei, precum şi de alte trupe de renume din România. Întregul eveniment are menirea de a face o incursiune în istorie şi de a captiva publicul cu numeroase surprize şi reprezentaţii, de la luptele gladiatorilor, la dans, muzică antică şi ritualuri.

PROGRAMUL FESTIVALULUI VA FI:

12.00: Paradă

12.15: Deschiderea oficială a evenimentului, cuvântul oficialităţilor

12.45: Prezentarea trupelor de reconstrucţie istorică: Geto-dacii din Moldova, Historia Renascita, Virtvs Antiqva, Nimfele Dace

13.00: Spectacol ritualic (Ritual de nuntă romană) – teatru, dans antic, muzică antică: Vox Dacorum, Nimfele Dace

13.45: Viaţa civilă în tabăra antică: Geto-dacii din Moldova, Historia Renascita, Virtvs Antiqva

14.15: Spectacol ritualic (Ritual de iniţiere în arta culegerii de plante medicinale) – teatru, dans antic, muzică antică: Vox Dacorum, Nimfele Dace

15.00: Demonstraţii de tras cu arcul

16.00: Ritualuri antice: muzica vocală şi instrumentală urmată de reconstituirea unui moment de dans dacic, Nimfele Dace

16.30: Lupte cu gladiatori: Asociaţia Virtvs Antiqva

17.00: Spectacol de teatru de păpuşi

18.00: Atelier de dans şi muzică antică pentru copii: Nimfele Dace, Vox Dacorum

18.30: Viaţa civilă în Tabăra Antică: Geto-dacii din Moldova, Historia Renascita, Virtvs Antiqva

19.00: Spectacol de dans antic roman: Nimfele Dace 

19.30: Demonstraţii de tehnică militară dacică şi romană, ateliere de reconstrucţie istorică şi lupte de gladiatori: Geto-dacii din Moldova, Historia Renascita, Virtvs Antiqva

20.00: Proiecţie film documentar: „Castrul Jidava – Scut sau poartă în calea creştinizării”

20.30: Bătălia Finală între Triburile Geto-Dacice şi aliaţii lor împotriva romanilor: Geto-dacii din Moldova, Historia Renascita, Virtvs Antiqva

 

21.10: Închiderea festivităţilor

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!