Nu numai că l-a adus pe conaţional la Câmpulung, dar proprietarul Grulen a fost la discuţiile cu aleşii
Încântat de amplasamentele vizionate în zona Piteşti, n-a avut în plan nicio investiţie în Muscel, dar a venit din curtoazie, la invitaţia conaţionalului proprietar al Melanei, care căuta să scape de imobile
Inaugurarea unei investiţii la Oarja într-o fabrică de prelucrare a lemnului a scos ce este mai „bun” în politicieni: un şuvoi de ipocrizie îndreptat către comunitatea câmpulungeană, în spatele căreia a fost pusă ratarea unei mega-afaceri pentru orăşelul care nu se hotărăşte ce vrea: turism sau industrie. Căci a alerga după doi iepuri, cu gândul la o tocană îmbelşugată, îl lasă pe hulpav cu tuciul gol. Prezentarea cu fast a unităţii de producţie din comuna lipsită de aspiraţii turistice, în cadrul unei ceremonii, la care au fost invitate toate notabilităţile judeţului, s-a lăsat cu cămăşi săltate, de atâta plâns şi sughiţat, pe spinările bocitoarelor la comandă, de oftica oportunităţii azvârlite de câmpulungeni pe Apa Sâmbetei. „Nordiştii” – în special, reprezentanţii lor în Consiliul Local – s-au trezit în faţa plutonului de execuţie dirijat de Liviu Ţâroiu, împroşcaţi cu acuzaţii că s-au opus înfiinţării unor fabrici de PAL şi MDF, care veneau la pachet cu una de formaldehidă, care ar fi scos din foame pe 600 dintre ai noştri, viitorii angajaţi ai dezvoltatorului turc. Campania mincinoasă împotriva vechiului Consiliu, care, cu toate păcatele distrugerii municipiului, de care este, fără discuţie, responsabil, în această speţă n-a zis nici „da”, nici „ba”, îl are ca autor pe actualul primar. Primar care, în momentul în care investitorii turci au fost chemaţi la Câmpulung de conaţionalul proprietar al Melanei, nici măcar nu i-a băgat în seamă, după cum s-a văitat public nepotul industriaşului în domeniul plăcilor utilizate în producţia de mobilier. Pentru restabilirea adevărului, prezentat de primarul Ţâroiu în presa judeţeană în forma care îi convine, legat de trecerea turcilor prin Câmpulung, la rugămintea colegului interesat să scape de pământurile fostului Grulen, vom prezenta cum au stat discuţiile la momentul respectiv.
Primarul, care acum jeleşte cu făţărnicie investiţia, nici nu l-a băgat în seamă pe turc acum doi ani
Lecturăm într-o gazetă judeţeană o declaraţie a lui Liviu Ţâroiu, anexată „loviturii” de la Oarja, care, chipurile, ar fi trebuit să fie „lovitura” dată de Câmpulung, cum că turcii au plecat să caute alte locaţii, pe motiv că ideea lor nu a fost agreată de consilierii locali. O minciună sfruntată, pe care o demontăm cu afirmaţiile turcului, de acum doi ani, în faţa Consiliului Local, potrivit cărora Câmpulungul a fost la coada listei de localităţi în care a întreprins vizite de documentare. Înainte de a urca la munte, nepotul patronului, trimis să identifice amplasamentul, s-a edificat ce au de oferit zonele industrializate ale judeţului, în care investiţia turcească s-ar fi încadrat incomparabil mai bine decât la Câmpulung, unde din industria de altădată nici amintirea n-a rămas. Iar altceva care să preia forţa de muncă rămasă pe drumuri, înainte de risipirea ei în lumea largă, nici că s-a mai ivit. În martie 2015, pe când Liviu Ţâroiu conducea Primăria de o lună după retragerea primarului condamnat din funcţie, avea musafiri din partea unei companii turceşti, care se recomanda a fi prima din Turcia şi a treia din Europa în producţia de plăci aglomerate de lemn – PAL, plăci din fibră de densitate medie – MDF, îngrăşământ şi adeziv. În afară de cele zece fabrici din Turcia, intenţia era de a deschide una în România, ca să intre pe piaţa Uniunii Europene.
Investitorii au umblat, după cum au povestit la şedinţa Consiliului Local de la sfârşitul lunii martie 2015, „în toate oraşele României”, în căutarea unui „industrial park”. Deci, lor asta le trebuia, nu terenuri situate în vecinătatea aşezărilor populate. Dar n-au găsit decât suprafeţe de 10-20 de hectare, numai lângă case, în apropierea cărora nu puteau să-şi construiască fabricile, din cauza zgomotului produs de tocătorul folosit la tăierea lemnului, până se transformă aproape în rumeguş, după cum a recunoscut cu gura lui oaspetele în faţa aleşilor. În peregrinările sale prin ţară a ajuns şi în Argeş, unde a vizionat posibile amplasamente la Piteşti, Mioveni, Miceşti, Topoloveni, înainte de a fi chemat la Câmpulung de turcul proprietar al fostului CFS. Contextul în care musafirul nepoftit de autorităţi a povestit despre turul judeţului, în căutare de locaţii, a fost următorul. Nemulţumit de cum a fost tratat la Primăria Câmpulung, acesta a dat exemplele pozitive ale Primăriilor din localităţile enumerate, unde toată lumea a sărit să-l ajute şi să umble cu el pe teren, împreună cu Mediul, cu Cadastrul, acoperindu-l cu rugăminţi să deschidă fabrica la ei. Nu şi la Primăria Câmpulung, unde a fost expediat rapid, pe motiv că nu e nici primarul, nu e nici viceprimarul. „La Câmpulung înseamnă că nu interesează să se facă fabrica.”, a fost concluzia turcului, care nu de Consiliu s-a plâns, ci de liderul „doi într-unul”, adică viceprimarul care, deşi dat jos din funcţie de Consiliu, în decembrie 2014, ţinea de primar. Păi, în Turcia, dacă era vorba despre o companie de talia celei reprezentate de el, însuşi premierul ţării se agita ca să-i fie de ajutor, l-a muştruluit invitatul pe primarul interimar, care n-a avut timp de el din prima.
Pământ insuficient în Grui, zero utilităţi
Cum au ajuns dezvoltatorii încântaţi de ce văzuseră în zona Piteştiului, „câteva locuri avantajoase pentru noi”, ca să-l cităm, taman sub poala muntelui? „Domnul Erdar (n.r. proprietarul Grulen) a sunat pe mine, are teren aici şi mi-a zis: de ce nu gândeşte la Câmpulung? Avantajos, aproape de pădure.”, a relatat turcul, care n-a venit chitit să înfiinţeze unitatea de producţie la Câmpulung, ci a dat curs invitaţiei conaţionalului să-i vadă proprietatea din Grui.
Moment în care s-a ivit prima problemă. Suprafaţa fostului combinat, cu împrejurimile care i-au aparţinut, era prea mică pentru cele două fabrici, una de PAL, alta de MDF, la „pachet” cu una de producţie de lipici – o fabrică de formaldehidă – în afara Câmpulungului, în vecinătatea Combinatului Holcim. Suprafaţa fostului Combinat de Fire şi Fibre Sintetice, 15 hectare interioare, era insuficientă celor două fabrici, având nevoie de încă 30 de hectare împrejurul Melanei. Proprietara celor peste 75 de hectare aflate în vecinătatea CFS este Obştea Moşnenilor Câmpulung. La acel moment, Liviu Ţâroiu a vorbit cu preşedintele Obştei, Ştefan Bâlea, dar moşnenii nu erau dispuşi să-şi vândă pământurile, rămânând de negociat varianta concesionării pe 50 de ani. Altă variantă de amplasament erau cele aproximativ 40 de hectare deţinute de Landmark Management, de pe care au fost rase halele Uzinei ARO. Opţiunea a picat din prima, din cauza apropierii de clădirile rămase pe platforma ARO, unitatea de cablaje şi de gospodăriile de pe strada Uzina ARO, care ar fi fost afectate de zgomot.
Astăzi, Liviu Ţâroiu vorbeşte despre o înţelegere la care s-ar fi ajuns cu moşnenii, care le-ar fi închiriat turcilor izlazul. Înţelegere de care ne îndoim teribil că s-a produs în realitate, de vreme ce investitorul n-a făcut nicio solicitare scrisă la Primărie, în afară de simple vorbe schimbate cu primarul şi consilierii locali. Aşadar, primul motiv pentru care „sateliţii” din România ai companiei turceşti n-au prins rădăcini pe meleaguri muscelene l-a constituit suprafaţa insuficientă dezvoltării afacerii, pentru care îi trebuia, bineînţeles, o reţea de utilităţi – branşament electric, reţea de gaz, reţea de canalizare -, plus drumul, toate puse la punct de Primărie, pe motiv că acesta este stilul de lucru în Turcia.
În plus, n-ar fi găsit 500-700 de muncitori nici într-o mie de ani
Cu toată lamentarea duplicitară, în spaţiul public, că am pierdut o investiţie străină de 150 de milioane de euro, n-a existat nicio cerere oficială de sprijin sau măcar de emitere a unui certificat de urbanism, înregistrată la Primăria Câmpulung. Mai mult ca sigur, după ce au văzut că n-au pământ destul, n-au infrastructură rutieră, n-au utilităţi, turcii s-au convins că nici lucrători nu vor găsi într-o zonă în care firmele suferă nu din pricina muncitorilor calificaţi, – căci pretenţiile le-au scăzut odată cu scăderea chefului de muncă al celor fără serviciu -, ci din cauza lipsei personalului dispus să fie pregătit în meseriile de care este nevoie. Turcul spunea că, în prima etapă, vor fi angajate 500 de persoane, ţintind către 600-700, pe măsură ce activitatea lua amploare. De unde scotea el 500 de inşi, când o societate locală nu găseşte de zece ori mai puţini? Miile de şomeri câmpulungeni, jeliţi că n-au unde să se angajeze, resping cu îndârjire angajarea, motivul fiind binecunoscut: decât să se spetească pe un salariu de Câmpulung, mai bine stau pe banii trimişi de mamă, de tată, de nevastă, din afară. Iar primarul şi liota de consilieri care îi ţin isonul minciunii „rezolvării” şomajului cu cele trei întreprinderi turceşti ştiu de la prietenii lor, oameni de afaceri, că trec printr-o criză severă, fără precedent, de forţă de muncă. Forţă de muncă, pe care turcul putea s-o caute cu lumânarea, că n-ar fi găsit-o nici într-o mie de ani.
„Din partea Consiliului Local nu va fi nicio piedică să veniţi şi să faceţi această investiţie”
Prefăcându-se că „disponibilitatea” lui la dialog cu investitorul n-a pus într-o lumină nefavorabilă Primăria Câmpulung, Ţâroiu aruncă leşul cotoiului răposat în braţele fostei majorităţi liberale, care ar fi „discutat intens pe tema fabricii de clei, că e periculoasă”! O discuţie intensă n-a existat, doar o singură remarcă din partea grupului PNL, cu titlu de reticenţă faţă de fabrica de lipici. În rest, la liberali, entuziasm mai mare ca la Ţâroiu şi PSD, generat de venirea străinilor, pe care i-au asigurat de tot sprijinul. „Dacă este o problemă, care poate fi rezolvată, n-are rost să n-o rezolvăm, indiferent de discuţiile pe care le avem pe alte domenii sau pe alte teme în Consiliul Local. Dacă pot fi ajutaţi, cu cea mai mare plăcere. Le-am spus sincer, de la început, că singura problemă şi reticenţă la Câmpulung va fi acea fabrică de lipici. Avem subiectele sensibile din ultima perioadă la Câmpulung, va fi un subiect sensibil şi greu de rezolvat. Dânşii s-au mişcat foarte repede şi au găsit locaţie pentru relocarea fabricii în afara oraşului şi nu ne va afecta cu nicio problemă. Din partea Consiliului Local nu va fi nicio piedică să veniţi şi să faceţi această investiţie. Chiar dacă nu se ofereau 500 de locuri de muncă, orice loc de muncă ce poate fi oferit în Câmpulung este binevenit. Să nu vă faceţi griji că veţi avea o piedică din partea noastră pentru a vă demara această afacere.”, a fost singura intervenţie în Consiliu, aparţinând preşedintelui liberal, din care nu reieşea gradul de pericol al investiţiei.
Formaldehida nu se „pupa” cu turismul
Despre pericol, ce-i drept, mult îndulcit, a vorbit chiar turcul, când a prezentat ce vrea să facă: „O fabrică de PAL, o fabrică de MDF şi o fabrică de lipici, care înseamnă formaldehidă. Când spunem formaldehidă… belea, toată lumea… probleme! Formaldehidă, un pic periculos, într-adevăr. Şi din cauza asta nu ai voie. Şi în Turcia, la fel. Dacă facem fabrică de formaldehidă, distanţa minimă de case este de 1-1,5 km. Nici nu ai voie aici. Am întrebat Mediul şi a spus „nu”. La 2 kilometri de ultima casă.” După hotărârea Consiliului Local aprobată în 2014, distanţa minimă de zona locuită este de 3 kilometri.
Astfel s-a prezentat dialogul în Consiliu, unde n-a existat nicio respingere, nicio opoziţie, nicio contradicţie, cum fals susţine Liviu Ţâroiu. Şi nici din partea comunităţii locale, din păcate, n-a existat o reacţie faţă de perspectiva năruirii oricărei şanse cu turismul, cu care autorităţile se bat în piept, de aceea, au şi prăpădit atâtea zeci, sute de miliarde de lei vechi, prin prezenţa unei fabrici de formaldehidă în zonă.
Compania turcească este concurentul concernului austriac Kronospan, ocupantul primei poziţii la nivel european în acest domeniu, care are unităţi de producţie şi în România, la Sebeş şi Braşov. Kronospan Sebeş a ţinut, la începutul anului 2015, prima pagină a publicaţiilor locale, cu protestele declanşate în rândul populaţiei de intenţia de a pune în funcţiune noua fabrică de producere a formaldehidei, anexă aflată şi în planurile turcilor. „Fabrica de cancer”, după cum a fost numită, la timpul respectiv, noua unitate de formaldehidă din Sebeş, a scos în stradă mii de oameni, de mai multe ori, în 2015. Protestatarii şi-au motivat acţiunea prin locul fruntaş pe care îl deţine judeţul Alba la cancerul pulmonar, cancerul de col uterin, cancerul colo-rectal, cancerul gastric şi melanom malign.
Potrivit presei judeţene, Asociaţia de Turism şi Ecologie pentru Tineret „Zimbrul Carpatin” a formulat o plângere prealabilă la Tribunalul Argeş, împotriva Agenţiei de Mediu şi a firmei turceşti Yildiz Entegre, pentru revocarea acordului de mediu, pe motiv că investiţiei de la Oarja îi lipsesc avize de bază, chiar studiul de impact asupra stării de sănătate a populaţiei din zonă. „E.M.”