În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în familia protopopului Dimitrie Ionescu Mirea din Câmpulung creșteau nu mai puțin de doisprezece copii. Dintre aceștia, se vor remarca în viața culturală și publică a României, fiecare pe un drum diferit. George Demetrescu Mirea avea să devină unul dintre marii pictori ai țării, fratele său Dimitrie își va câștiga un nume în sculptură, în vreme ce Apostol Mirea își va lega destinul de modernizarea orașului natal. Dacă primii doi au lăsat în urmă opere de artă, cel de-al treilea a încercat să transforme Câmpulungul într-un oraș modern, cu străzi pavate, iluminat electric, apă potabilă și spații de promenadă.
Cel mai cunoscut dintre frați a fost pictorul George Demetrescu Mirea (1852-1934), unul dintre marii maeștri ai artei românești. Format la Paris și Roma, autor al unor impresionante portrete și compoziții istorice, profesor și director al Școlii de Belle-Arte din București, acesta a devenit una dintre figurile reprezentative ale culturii române de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul celui următor. Fratele său, Dimitrie Mirea, a ales sculptura, contribuind, la rândul său, la afirmarea artei românești moderne.
Cel de-al treilea frate, Apostol D. Mirea, nu a urmat o carieră artistică. Destinul său a fost legat de afaceri, administrație și viața publică. În aceeași familie, preocupările artistice ale celor doi frați s-au întâlnit astfel cu spiritul întreprinzător și cu interesul pentru treburile publice manifestate de Apostol Mirea. Deși mai puțin cunoscut decât frații săi, Apostol Mirea a avut o contribuție însemnată la transformările edilitare ale Câmpulungului din primele decenii ale secolului XX.
De la Rahova la viața publică a Câmpulungului
Născut la Câmpulung în anul 1858, Apostol Mirea a aparținut generației care a crescut odată cu România modernă. La numai optsprezece ani, în timpul Războiului de Independență, a participat ca voluntar la campania din 1877-1878 și a fost rănit în luptele de la Rahova, în Bulgaria. Experiența frontului a reprezentat, fără îndoială, un moment important al tinereții sale. În deceniile următoare, Apostol Mirea avea să se remarce și prin implicarea în viața publică a orașului natal.
După Războiul de Independență și-a construit o situație materială solidă. Sursele vremii îl descriu drept „mare comerciant în București”, proprietar și rentier. În anul 1904 și-a construit la Câmpulung vila care avea să-i poarte numele, înconjurată de un parc întins, devenit unul dintre locurile cunoscute ale orașului.
Prosperitatea dobândită prin activitatea comercială i-a permis să se dedice și preocupărilor publice.
Membru al Partidului Național Liberal, Apostol Mirea a devenit una dintre figurile influente ale organizației liberale din Muscel. Între 1907 și 1910 a fost consilier comunal al Câmpulungului, perioadă în care orașul traversa o etapă importantă a modernizării sale.
Un document deosebit de interesant pentru cunoașterea personalității sale este interviul publicat în ziarul bucureștean „Viitorul”, la 1 aprilie 1912, sub titlul „Din nevoile orașului C.-Lung”. Reporterul, care semna Dinu Marinescu, îl vizitase pe fostul consilier comunal chiar la vila sa, situată în parcul care îi purta numele. Întâlnirea ne oferă prilejul de a-l cunoaște pe Apostol Mirea nu numai din relatările contemporanilor, ci și din propriile sale declarații.
Ziaristul descria un Câmpulung aflat într-o rapidă transformare. Vechiul târg, cu înfățișarea sa patriarhală, începea să capete aspectul unei localități moderne, cu locuințe noi, electricitate, apă la robinet și străzi îndreptate. Orașul păstra farmecul trecutului, dar încerca să se adapteze exigențelor noului secol.
În această atmosferă, Apostol Mirea era prezentat drept „un om foarte bine cunoscut în Câmpulung pentru munca sa neobosită” în folosul orașului. Reporterul remarca amabilitatea gazdei, dar și convingerea acesteia că administrația comunală trebuia încredințată oamenilor gospodari, cu inițiativă, capabili să separe interesele comunității de rivalitățile politice.
Un vizionar al urbanismului modern
În primăvara anului 1912, Apostol Mirea privea cu satisfacție transformările prin care trecea orașul său natal. El considera că unele dintre cele mai importante realizări ale administrației din care făcuse parte erau introducerea apei potabile și a iluminatului electric.
În interviul acordat ziarului „Viitorul”, fostul consilier explica împrejurările în care fuseseră inițiate aceste investiții. În aceeași perioadă începuse pavarea cu piatră cubică a străzii Negru-Vodă, realizându-se aproximativ 500 de metri anual. Mirea considera însă că ritmul lucrărilor era prea lent și că modernizarea arterelor principale trebuia accelerată.
Bustul dorobanțului Apostol Mirea, luptător ca voluntar în Războiul de Independență din 1877. Muzeul Național de Istorie a României, București. Foto: Adrian Săvoiu
Dincolo de aceste realizări, fostul consilier privea cu îngrijorare problemele sanitare ale orașului. Susținea necesitatea canalizării, îmbunătățirea serviciilor de salubritate, mutarea abatorului din apropierea centrului și amenajarea unor cimitire în afara zonelor locuite. De asemenea, avertiza asupra pericolului reprezentat de revărsările Râului Târgului și cerea construirea unui dig care să protejeze orașul împotriva inundațiilor.
Preocupările sale reflectau o înțelegere limpede a problemelor edilitare cu care se confruntau orașele românești la începutul secolului XX. Apostol Mirea considera că modernizarea nu trebuia să se limiteze la centrul localității, ci să răspundă și nevoilor locuitorilor din cartierele mărginașe, unde drumurile, iluminatul și celelalte servicii publice erau încă insuficiente.
Câmpulungul, stațiune climaterică: marele vis al lui Apostol Mirea
Cea mai interesantă parte a viziunii sale privea însă transformarea Câmpulungului într-o stațiune climaterică și balneară de prestigiu. Apostol Mirea era convins că frumusețea naturală a orașului reprezenta una dintre cele mai mari bogății ale sale și că aceasta trebuia valorificată prin investiții bine gândite. „Câmpulungul e în primul rând o stațiune climaterică și balneară”, afirma el, amintind clima plăcută, băile și numărul mare de vizitatori care veneau anual în oraș. Aceștia aveau însă nevoie de locuri de promenadă, grădini și parcuri publice, unde să se poată bucura de frumusețea peisajului.
Vila Apostol Mirea. Carte poștală ilustrată, Editura N. Manolescu, Câmpulung, 1911. Colecția Gheorghe Chița
Unul dintre proiectele sale cele mai îndrăznețe era transformarea platoului Grui într-un mare parc public. Terenul aparținea Casei Obștii Moșnenilor, iar Apostol Mirea propunea exproprierea lui și amenajarea cu plantații și alei, pentru a deveni un loc de recreere destinat locuitorilor și turiștilor.
În plus, imagina un drum panoramic care să traverseze Gruiul prin partea sa cea mai pitorească și să ajungă până la poalele Măgurii. Entuziasmul cu care descria proiectul este impresionant: „Acest deal pitoresc ar ajunge astfel pentru Câmpulung ceea ce Tâmpa este pentru Brașov și poate chiar mai mult”. În aceeași logică, propunea noi plantații pe dealul Flămânda, lărgirea și îndreptarea străzilor centrale și prelungirea bulevardului principal.
Nu toate aceste proiecte aveau să se înfăptuiască. Unele au rămas simple intenții, altele au fost reluate după decenii. Dar ele arată că Apostol Mirea privea dincolo de nevoile imediate ale administrației cotidiene. El gândea dezvoltarea Câmpulungului pe termen lung, încercând să îmbine modernizarea edilitară cu păstrarea frumuseților naturale ale orașului.
„Din nevoile orașului C.-Lung”. Interviu cu Apostol Mirea în ziarul „Viitorul”, 1912
La mai bine de un secol de la acel interviu, multe dintre problemele despre care vorbea Apostol Mirea au devenit pagini de istorie, în vreme ce altele și-au păstrat, într-o formă sau alta, actualitatea. Dincolo de realizările sale edilitare, rămâne însă imaginea unui om care privea Câmpulungul nu numai așa cum era, ci mai ales așa cum ar fi putut să devină. Frate al pictorului George Demetrescu Mirea și al sculptorului Dimitrie Mirea, Apostol Mirea a avut, la rândul său, o vocație de constructor. Numai că opera la care visa nu era un tablou sau o sculptură, ci însuși orașul natal, cu străzile, parcurile și oamenii săi.
