În primăvara acestui an, la Vlădești era aprobat un proiect de dotare cu echipamente a Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din cadrul Primăriei. Pe 27 aprilie 2026, aleșii se pronunțau favorabil „necesității, oportunității și potențialului economic” al investiției realizare cu finanțare atrasă prin Planul Strategic 2023-2027. Administrația publică are partea ei de contribuție, ca la orice proiect cu fonduri nerambursabile. La acel moment, primarul Leonard Șerban a fost împuternicit ca reprezentant legal al proiectului în relația cu entitățile finanțatoare, GAL Făgărașul de Sud – Ținutul Posadelor și AFIR, pe întreaga durată a derulării lui. Inițiativa autorităților locale constă în achiziționarea pentru S.V.S.U. Vlădești a mai multor utilaje de lucru: tractor dotat cu kit de digitalizare, vidanjă, sărăriță cu auto-încărcare și lamă de zăpadă. Pe 4 noiembrie, Consiliul Local a revenit asupra hotărârii din primăvară, pentru a-i actualiza anexa cu utilajele care vor fi cumpărate și costurile acestora.
- Primarul de la Vlădești: „Ne apropiem de succes”
Valoarea totală a investiției se ridică la 550.850 lei, din care valoarea eligibilă este 430.248 lei, cea neeligibilă 120.602 lei, iar aportul propriu la cheltuielile eligibile 64.537 lei.
Iată ce se dorește a se cumpăra cu acești bani:
-un tractor cu următoarele caracteristici: putere: minimum 95 CP – maximum 112 CP; tracțiune: 4×4; capacitate ridicare tiranți: minimum 3.200 kg – maximum 4.500 kg; cabina cu aer condiționat; compresor pneumatic; carte CIV inclusă.
-kit de digitalizare pentru tractor, constând în: sistem GPS de monitorizare a locației și a parametrilor tractorului din aplicație mobilă, montat pe tractor; stație meteo cu monitorizare din cabină și aplicație mobilă (kitul de digitalizare va fi montat pe tractor).
-o vidanjă cu următoarele caracteristici: capacitate: minimum 5.900 litri – maximum 6.500 litri; furtun absorbție: minimum 4,5 metri – maximum 5,5 metri; frânare: pneumatică; furtun tip hidrant cu pistol robinet.
-o sărăriță cu auto-încărcare: capacitate: minimum 0,7 mc – maximum 1,2 mc; lățime de lucru: minimum 1.800 mm – maximum 2.000 mm; acționare: hidraulică.
-lamă de zăpadă: lățime de lucru: minimum 2.500 mm – maximum 3.000 mm; înălțime de lucru: minimum 650 mm – maximum 1.000 mm; control: electrohidraulic; variantă de lucru: plug, stânga, dreapta; lama de zăpadă va fi însoțită de tiranți frontali compatibili.
Consiliul Local Vlădești și-a asumat angajamentul de a suporta cheltuielile de întreținere și/sau reparare a utilajelor pe o perioadă de minimum cinci ani de la data efectuării ultimei plăți. Totodată, și-a asumat faptul că proiectul nu va fi generator de venituri.
Cu acest proiect – spunea primarul Leonard Șerban, la ședința extraordinară din 4 noiembrie – „ne apropiem de succes”. „Am, primit de la AFIR – Oficiul Județean Argeș un formulat de solicitare a informațiilor suplimentare, în care, printre cele 15 puncte pe care ne solicită să le clarificăm, avem o hotărâre de Consiliul Local actualizată. În data de 27 aprilie 2026, când s-a aprobat, prin HCL nr.21, acest proiect, am avut o anexă. Una dintre clarificările cerute de inspectori se referă strict la faptul de a pune niște limite în condițiile de achiziție.”, a precizat acesta. Rectificările priveau caracteristicile utilajelor, fără a fi afectată valoarea investiției.
- Primarul Șerban: „Noi am îmbunătățit lungimea de drumuri asfaltate cu aproape 6 kilometri și a fost un efort considerabil din partea celor care au venit minim de incluziune să intervină cu lopata din tractor”
„Important este să încheiem contractul de finanțare în acest an și să plătim achiziția, în limitele legale, pentru că o să fie o licitație, cu procedură, și durează. Procentul de cofinanțare este egal pentru toate UAT-urile din GAL. Nu putem să dăm noi mai mult decât alții. Este un procent stabilit prin ghidul de finanțare. Important este să obținem acest utilaj. O să vă pun pe grupul de whatsapp fotografii, ca să vedeți cum arăta tractorul în urmă cu ceva timp. Costurile pentru întreținerea tractorului existent sunt foarte, foarte mari. Am tras de el, am făcut în așa fel încât l-am făcut să funcționeze și să fim pregătiți dacă, Doamne ferește, mâine ninge. Doar că nu se știe dacă va trece iarna. Atunci, în momentul în care avem acest utilaj, am rezolvat problema. Începând de anul trecut, noi am îmbunătățit lungimea de drumuri asfaltate cu aproape 6 kilometri, a fost destul de greu și un efort considerabil din partea celor care au venit minim de incluziune să intervină cu lopata din tractor. De aceea, cu sărărița și cu lama pusă în față, pe tractor, se va rezolva problema deszăpezirii.”, a fost mențiunea primarului pentru opozantul care a vrut să scoată în evidență contribuția cam ridicată a Primăriei, care, intrând în GAL, a acceptat o astfel de obligație pentru a putea beneficia de finanțări pentru nevoile comunității.
„Nu numai faptul că tractorul cel vechi costa mai mult, căci va costa mai mult întreținerea celui nou, dar este un utilaj multifuncțional. El încarcă, el împrăștie, el bagă lama… la asta să ne rezumăm: la faptul că este multifuncțional. Până la urmă, și pentru acesta o să vedeți că întreținerea nu este așa simplă. Este un utilaj scump și reviziile o să fie scumpe. Dar și activitățile pe care le prestează sunt importante și necesare comunității noastre. Ne bucurăm că putem să obținem fondurile pentru utilaj.”, a încheiat viceprimarul Constantin Mihăescu.