Piloţii Clubului Elevilor Câmpulung au avut o evoluţie foarte bună la Concursul Interjudeţean de Karting Şcolar „Cupa Caraşului”, întorcându-se de la competiţia desfăşurată pe pista Speed Kart din Bacău cu rezultate care confirmă valoarea şi buna pregătire a tinerilor sportivi musceleni.

La întrecerea organizată de Palatul Copiilor Reşiţa, Clubul Elevilor Câmpulung a fost reprezentat de 15 piloţi, pregătiţi de profesorul Marian Vlad. Dintre aceştia, mai mulţi au reuşit să urce pe podiumul categoriilor la care au concurat, cele mai strălucitoare rezultate fiind obţinute de Rareş Dumitru şi Andrei Mathias Gliscă, ambii câştigători ai probelor lor. Rareş Dumitru a ocupat prima poziţie la categoria „Bambini”, în timp ce Andrei Mathias Gliscă s-a impus la „Kadett”. Alte două clasări pe podium au fost obţinute de Ştefan Alexandru Pripici, locul al III-lea la „Puffo”, şi Ionuţ Dumitru, tot pe poziţia a treia, la „Rotax Seniori”.

Rezultatele reprezentanţilor Clubului Elevilor Câmpulung au fost completate de Eduard Andrei Albu – locul IV la „Micro Rotax”, Ştefan Hanganu – locul V la „Puffo Open”, Vladimir Popescu – locul VI la „Bambini”, Petru Dumitru – locul VII la „Promo BB” şi Maria Vlad – locul VII la „KZ 125”. Evoluţiile individuale au contribuit la un rezultat de echipă deosebit: delegaţia musceleană a încheiat concursul pe locul al III-lea, reuşind să aducă un nou podium în palmaresul kartingului şcolar câmpulungean. Cele două victorii, celelalte clasări valoroase şi, mai ales, rezultatul obţinut în clasamentul pe echipe reprezintă o frumoasă confirmare a eforturilor depuse de tinerii piloţi şi de profesorul Marian Vlad, care continuă să ducă numele Câmpulungului pe circuitele competiţiilor de karting şcolar. Narcis Manole