02/07/2026

La Vlădeşti, continuă acţiunile de protejare a proprietăţii publice şi private de inundaţii

În Săptămâna Mare, la Vlădeşti, au alternat lucrările specifice primăverii cu cele menite pregătirii localităţii pentru a întâmpina cum se cuvine Paştele: asigurarea unui aspect plăcut al spaţiilor verzi, plantarea de flori ornamentale, pentru a înviora atmosfera, un efect în acest sens având şi punerea în funcţiune a fântânii arteziene din parcul central al localităţii. 

Reveniţi la serviciu, după liberele de sărbători, edilii au continuat în forţă ce au început înainte de mini-vacanţa pascală. Am punctat recent preocuparea autorităţilor locale din comuna musceleană de a pune la adăpost proprietatea publică şi privată în caz de intemperii, după experienţele nefericite din trecutul recent, traduse în pagube serioase. Tot ce se cheamă şanţ, rigolă şi orice amenajare cu rol de scurgere a apelor pluviale au fost desfundate de noroi, mizerie şi vegetaţia sălbatică, devenită un obstacol care împiedica funcţionarea lor normală. Vremea urâtă, care a întunecat Săptămâna Luminată, cu aspectul mohorât, cu temperaturile şi precipitaţiile mai potrivite lunii februarie, a impulsionat acţiunile Primăriei, coordonate de viceprimarul Leonard Şerban, aflat în fruntea echipelor de lucrători angrenaţi în curăţarea canalelor şi a pâraielor de resturile care ar putea bloca torentele. Mai mult decât a le curăţa şi degaja de mormanele de gunoi şi uscături, s-au defrişat arborii crescuţi în „buza” apei, iar malurile au fost săpate cu ajutorul utilajelor din dotare, pentru lărgirea albiei şi evitarea inundaţiilor, cu consecinţe nefaste asupra culturilor şi gospodăriilor cetăţenilor. Şi rigolele care mărginesc şoselele comunei au fost supuse aceluiaşi tratament, prin care trec, de altfel, în fiecare sezon cu precipitaţii ce antrenează, odată cu şuvoaiele nervoase, lemne, bolovani, pământ, plus ce aruncă sătenii al căror simţ gospodăresc ţine numai până la poarta casei. Ce e dincolo… e treaba Primăriei, în loc să se gândească că tot din banii lor sunt plătite activităţile de igienizare, care, după cum am remarcat, în comuna condusă de Cristian Hristu Dică, se fac cu simţ de răspundere. Şi se repetă primăvara, vara, toamna, ca lumea să nu aibă de suferit din pricina revărsării apelor peste munca lor. Din acest motiv, edilii reiau apelul de a nu mai arunca gunoaiele în pâraiele comunale, căci, altfel, toate strădaniile care se fac în prezent în beneficiul contribuabililor vor fi în zadar. 

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!