„Zestrea Satului”, creată de psihoterapeutul Daniela Chirculescu și senioarele de la Centrul Comunitar „Zi de Bine”, cărora aceasta le predă pictura, poposește la Galeria „Arta” până la sfârșitul acestei luni. În ton cu lucrările inspirate din viața omului simplu de odinioară, musafirele Câmpulungului au îmbrăcat portul popular, între straiele reprezentând diferite zone ale țării remarcându-se splendidul costum al „dăscăliței” cu obârșie musceleană, transmis în familia ei de patru generații încoace. Cele 70 de cursante, dintre care 30, în medie, sunt prezente la câte o întâlnire coordonată de artistul plastic de loc din Dragoslavele, găsesc liniște și echilibru în frumusețea artei. Doamnele provenind din domenii profesionale variate – economie, învățământ, medicină, psihologie ș.a.m.d. – fac o adevărată terapie prin artă, având o paletă generoasă de activități la centrul bucureștean: pictură, teatru, lectură, gătit, croșetat etc. Și pentru că am amintit de teatru, senioarele o au instructoare la cursul de teatru pe Ana Lambru, fiica lui Ioan Crăciun, curatorul Galeriei „Arta”.
- Daniela Chirculescu, artist plastic, profesor de arte vizuale și psihoterapeut experiențial
Daniela Chirculescu este un nume cunoscut câmpulungenilor iubitori de cultură, datorită prezenței sale, în urmă cu 20 de ani, la cercul de artă religioasă, înființat de părintele Gheorghe Cîrstina, din Dragoslavele. Apoi, în urmă cu zece ani, a fost invitata unei pictorițe care a expus de mai multe ori la Galeria „Arta”. În 2026, o readuce în fața publicului „Zestrea Satului. Între memorie și consum”, expoziția deschisă într-o zi de mare sărbătoare creștină, Nașterea Maicii Domnului.
Ioan Crăciun, gazda evenimentelor desfășurate în acest spațiu cultural, a reluat pentru participanți amănuntele despre Daniela Chirculescu și Asociația „Zi de Bine”, din București, coordonată de aceasta, transmise odată cu invitația.
„Legată puternic de spațiul muscelean nu numai prin naștere, copilărie și primii ani de școală, Daniela Chirculescu este absolventă a Secției Artă Sacră – Facultatea de Teologie din București, cu master în cadrul Centrului de Excelență în Studiul Imaginii – Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, având un parcurs profesional construit la confluența dintre artă, educație și psihologie. Este artist plastic, profesor de arte vizuale și psihoterapeut experiențial, cu o profundă aplecare pe artterapie.
Centrul Comunitar „Zi de Bine” este un spațiu dedicat comunității, cu acces gratuit la activități care includ arte vizuale și ale spectacolului, kinetoterapie, yoga, limba engleză, vizite culturale, ateliere creative s.a. Daniela Chirculescu lucrează cu un grup de eleve „senioare”, coordonând atelierul de pictură. „Aici am descoperit cât de puternic poate deveni gestul artistic atunci când este legat de memorie, de povești personale și de nevoia de a lăsa ceva mai departe.”, mărturisește artista.
Pe simezele Galeriei „Arta” se află astfel lucrări ale artistei și ale „senioarelor” îmbinând elemente simple, țărănești, decorative ori naive, într-un dialog sensibil, creator, dar cu adevărat recuperator de imagini, simboluri și povești.”, a expus Ioan Crăciun câteva referințe despre invitată și activitatea acesteia.
- Gândurile expozantelor despre coordonatorul terapiei din artă
Cercul de pictură, al cărui îndrumător este Daniela Chirculescu, a fost reprezentat la Câmpulung de câteva cursante, care au întâmpinat publicul cu pâine și sare, după obiceiul străvechi.
Sabina Calotă, în vârstă de 74 de ani, mărturisea că: „Am marea onoare să frecventez cursurile atelierului Danielei, care pentru mine au devenit o binecuvântare. Și spun acest lucru în zi sfântă de mare sărbătoare. Mulțumesc că existați!” Colega acesteia, Maria Tudor, în vârstă de 63 de ani, vine la cursurile Danielei de doi ani. „Din fericire pentru mine, prezența Danielei este mai mult decât o comunicare, în sensul în care eu sunt psihoterapeut și, atunci, frecvențele cu care ne întâlnim sunt diferite. Îi mulțumesc foarte mult pentru starea de a ne aduce împreună în momentele în care putem să descoperim despre fiecare dintre noi că avem și această resursă de a picta. Și pentru acest lucru îi mulțumesc foarte mult!”, a transmis Maria Diana Pompei.
Dorina Roșu, în vârstă de 64 de ani, vine constant la atelierul Danielei, chiar de la început, și, de doi ani, este însoțită la curs de nepoțica de 9 ani. „Este încântată de bunătatea dumneaei și vă mulțumesc pentru tot! Am o recunoștință deosebită pentru persoana dânsei!”, sunt gândurile împărtășite de aceasta.
„Abia aștept fiecare zi de vineri ca să venim la lecția de cultură și pentru asta îi mulțumim enorm!”, spunea Maria Mateescu, a cărei ținută aleasă pentru vernisajul de la Câmpulung a reprezentat zona Mehedinți. Luminița Ciobanu, de 69 de ani, participă de trei ani la cursurile Danielei. „Sunt recunoscătoare pentru talentul și răbdarea de care dă dovadă, căci noi suntem ca niște copii când ne întâlnim acolo și ne distrăm! Mulțumim că ne-a descoperit talentul acum, după 60 de ani!”, a mărturisit aceasta.
„Mulțumesc, Daniela! Fiecare lecție este altceva! Fiecare lecție o descoperire de sine!”, a afirmat Valerica Cădere, de 69 de ani. „Este un privilegiu să fiu în preajma acestui artist, acestui om deosebit, care ne încântă la fiecare întâlnire! Fiecare întâlnire cu Daniela este o poveste brodată cu petale de suflet, fie pe pânză, fie pe hârtie sau pe sticlă. Aveți aici dovada icoanelor pe sticlă și a tuturor tehnicilor pe care le deține și pe care cu măiestrie și profesionalism ni le dăruiește în fiecare zi de vineri. Mulțumesc!”, este trăirea unei alte doamne în vârstă de 64 de ani din grupul de la București.
Alexandra Constantinescu, medic și psiholog, a cunoscut-o pe Daniela Chirculescu în urmă cu un an, împreună cu mama ei, după pierderea tatălui, profesorul universitar emerit Nicolae Constantinescu, șeful catedrei de Etnografie și Folclor a Universității București. „Fiecare întâlnire cu Daniela este o încântare, pentru că, de fiecare dată, vine cu idei novatoare și face o conexiune fenomenală între ce înseamnă cu adevărat zestrea noastră, folclorul, ce transmitem din generație în generație, respectiv cum putem să ne conectăm, apropo de era consumerismului în care trăim și în care valorile erau altele. Este fabulos, pentru că sunt pentru prima oară la Câmpulung Muscel, ambientul este deosebit de frumos, la fel căldura pe care am simțit-o. Într-adevăr, această expoziție a făcut conexiunea cu satul românesc în originalitatea și autenticitatea lui. Felicitări și la mai multe!”, a transmis aceasta.
- Lucrările doamnelor de la „Zi de Bine” vor fi expuse și la Muzeul Țăranului Român
„Povestea acestei expoziții pornește de la dorința de a aduce față în față, într-un soi de dialog, două timpuri: „atunci” și „acum”. Între aceste două momente importante de timp nu este neapărat spațiul care se creează, ci modalitatea de perspectivă din care privim. Doamnele au venit cu entuziasm și au creat povestea lui „atunci”, prin reprezentarea satului. Sat care a fost prima dată prezentat pe simezele Muzeului Național de Artă Populară „Nicolae Minovici”, din București, și s-a bucurat de succes.”, fapt care a determinată pe Daniela Chirculescu să continue acțiunile expoziționale.
„Doamnele nu reprezintă satul ca o localizare geografică, ci ceea ce a trăit fiecare unde a copilărit. Partea de memorie este dată de lucrările reprezentative ale doamnelor, care fac o trecere de la imaginea generală a satului, la fațade, ferestre, după care mergem ușor spre interioare, spre obiecte tradiționale și ne oprim în fața icoanelor, în întâlnirea finală a omului cu Dumnezeu. Am creat un loc special, poate, și pentru că sunt absolventă de Artă Sacră, dar am simțit că acest loc este cel mai important din casă. Cum, de altfel, avem pe primul perete biserica, locul cel mai înalt în reprezentarea satului, așa cum se obișnuia arhitectural să se poziționeze. În zona de „acum” se află lucrările mele, imagini reprezentative din sfera academică a ceea ce reprezintă acest „acum” dat de mișcarea timpului, de imaginea care nu mai spune o poveste, ci simte să se înlocuiască și să fie într-o grabă. Partea de dialog este reprezentată și de costume, obiecte vestimentare care au supraviețuit generațiilor. Mă mândresc cu acest costum, sunt a patra generație care îl poartă. Făcând iar o paralelă între „atunci” și „acum”, dacă ne uităm la ce vestimentație lăsăm noi… nu cred că mai avem noi de la un sezon la altul. Dar să supraviețuiască atâtor generații! Acest dialog vine ca să oprească puțin timpul, așa cum reușesc doamnele senioare. Să aducă acel timp pe care îl percepeam cândva. Mă gândesc că, în mare, mulți dintre noi am prins vremea când timpul nu trecea atât de repede. Asta se întâmplă la atelierele noastre. La „Zi de Bine”, senzația este că timpul stă pe loc, pentru că depănăm amintiri și se întâmplă lucruri ca la șezători. Doamnele au și curs de croșetat, curs de bucătărie, curs de citit. Doamnele nu și-au propus să prezinte o casă, ci „uite ce-am trăit în această casă!” Aceasta este ideea pe care o aducem noi aici. Emoția și bucuria de a fi împreună, de a crea, pentru că, dacă suntem bine sufletește, toate lucrurile ies bine și frumos.”, astfel a explicat Daniela Chirculescu demersul său artistic.
De fapt, zestrea de transmis mai departe este acea trăire din trecut, nestinsă în inima fiecăruia, în „lada” sufletului său, care poate fi sau merită a fi transmisă mai departe. „Cred că această expoziție nu ar fi fost posibilă dacă în viața mea nu ar fi existat acel om care m-a învățat nu doar să pictez, ci să văd povestea din spatele fiecărui lucru simplu. Aceste om este părintele Gheorghe Cîrstina, care nu mai este printre noi, dar cumva duc mai departe zestrea lăsată.”, l-a amintit Daniela Chirculescu pe cel care i-a fost mentor acasă.
La sfârșitul întâlnirii, nepoții Danielei, elevi la Școala de Muzică, au încântat și auzul oaspeților galerei, după festinul vizual asigurat de expozante, ale căror lucrări, după popasul câmpulungean, vor lua calea Muzeului Țăranului Român.
Magda BĂNCESCU