9.9 C
Campulung Muscel
26/10/2026

În anii ’50-’60, vechea Cabană Voina era considerată, ca mărime și confort, între primele din țară. După nici 20 de ani de existență, în 1967, un incendiu a mistuit-o până la temelii, fără să se fi găsit vreun vinovat

Mai multe imagini ale vechii Cabane Voina se găsesc în albume private decât în surse publice, drumețiile în zona noastră fiind un eveniment într-o perioadă în care distracțiile însemnau preponderent ieșiri în natură. Cei care au acces la presa veche, de asemenea, au posibilitatea să se delecteze cu pozele publicate în ziarele din anii ’50-’60, ce-i drept, la o calitate nemulțumitoare, din cauza hârtiei necalitative a tipăriturilor vremii. Dar, grație acestei resurse documentare, avem reprezentarea bătrânei – impropriu spus, căci n-a avut șansa să îmbătrânească – cabane care a existat înaintea actualului stabiliment dat în folosință în 1972.

Construcția precedentă, care avea o arhitectură parcă mai potrivită zonei montane, n-a rezistat în peisaj decât două decenii. Chiar mai puțin. În 1947, Sindicatul Unic al Funcționarilor Publici din Câmpulung și județul Muscel primea, ca urmare a donației a doi avocați din Câmpulung, Gheorghe și Anton Negulici, împreună cu profesorul Anton Grigore Balotă, un teren de 2.600 metri pătrați, depinzând teritorial de comuna Lerești. Condiția donatorilor a fost ca pe respectiva suprafață să fie construită o cabană pentru recreerea funcționarilor publici, la care și ei să aibă acces, în mod gratuit, cu soțiile și copiii. În actul de donație a fost menționată clar cerința filantropilor de a li se pune la dispoziție o cameră, de câte ori aveau nevoie.

20 de ani mai târziu, cabana era distrusă într-un incendiu menționat în treacăt în presă. Dacă unor incidente de o gravitate mai redusă li s-a acordat mai multă însemnate, în schimb, distrugerea unei cabane, considerate între primele din țară, datorită mărimii, a fost semnalată în câteva rânduri anemice din care nu rezultă nimic: o cauză, o răspundere, un vinovat.

  • Capacitatea de cazare ajungea la 200 de persoane

Foto: „Secera și Ciocanul”, 1965

Vă propunem spre lectură câteva secvențe din scurta istorie a Cabanei Voina, păstrată în memoria colectivă datorită celor câteva ilustrate care au circulat la acea vreme. Dacă sunteți amatori de fotografie veche, în format tipărit, găsiți și altceva pe portalurile care comercializează bunuri din albume private.

Iată o relatare din 3 octombrie 1957, din „Secera și Ciocanul”, generoasă în aprecieri la adresa locului de cazare din Muscel.

„Un nume prea puțin cunoscut, nu? Poate că mulți dintre dumneavoastră nici n-ar dori să ne însoțească în călătoria de astăzi. Veniți, totuși! Am ales special un traseu mai puțin cunoscut. Veți vizita, împreună cu noi, câteva dintre cele mai încântătoare regiuni ale patriei noastre și vă asigurăm că drumul până la Cabana Voina, cât și restul excursiei vă vor plăcea nespus de mult.

Foto: „Magazin”, 1966

Pentru început, traseul. Din Pitești sau oricare alt oraș din regiunea noastră vom pleca cu trenul sau autobuzul. Trecem prin renumitul bazin carbonifer de la Schitu Golești și ne oprim la Câmpulung. De aici – pe jos sau cu mașina – există drum carosabil atât vara, cât și iarna – până la km. 4, când intrăm in comuna Lerești. Aici întâlnim primul indicator turistic care ne anunță că până la Cabana Voina nu mai sunt decât 16 km.

După un drum cu piciorul, ce durează aproape cinci ore – plin de priveliști minunate -, ajungem la punctul Voina, situat la o altitudine de 980 m. Aici, la poalele Iezerului, în mijlocul pădurilor de brazi, se află încântătoarea cabana Voina, una dintre cele mai mari din țara noastră. Datorită faptului că are și un etaj, ea reușește să adăpostească o singură dată aproximativ 200 de excursioniști. Înăuntru, tot confortul modern. Dormitoare comune, frumos amenajate, camere de câte două-trei paturi, sobe de teracotă, bufet sau – în funcție de sezon – cantină, o sală de mese cu capacitatea de 100 persoane și lumină electrică provenită de la o… microcentrală proprie.

Foto: „Secera și Ciocanul”, 1965

Și acum, câteva priveliști încântătoare. Prin fața cabanei curge șerpuind și susurând Râul Târgului, iar jur-împrejur munții Muscelului își înalță semeți crestele acoperite de brazi. După o zi de odihnă, putem pleca în excursie. Până la stâna din Văcarea, situată la 1650 metri altitudine, sau până la 2200 metri altitudine, unde găsim refugiul Iezer, merită să mergem. E doar cale de o oră și jumătate. Excursia va fi și mai frumoasă dacă vom prelungi itinerariul. Urcăm, spre exemplu, la Mateiaș; vizităm Monumentul Eroilor din 1916 și apoi, pe un drum numai de serpentine, trecem prin vestitul Rucăr, unde vom întâlni și admira un minunat port național. Ne oprim la Podu Dâmboviței și ne continuăm apoi drumul spre Castelul Bran, monument istoric și arhitectural de o deosebită importanță. De aici se văd comunele situate în punctele cele mai înalte din țară: Șirnea, Moeciu de Sus, Fundata, Poarta Bran, Peștera… Făcând o astfel de excursie – pe jos sau cu autobuzul – avem posibilitatea să vizităm câteva regiuni care – după părerea unor turiști străini și români care au mers și în alte țări – nu au asemănare, atât sunt de frumoase! Eugen Andrei, corespondent.”

  • În anii ’60 a fost creat drumul forestier de la Cabana Voina până la poalele Iezerului

Foto: „Munca”, 1961

De la Voina începea, de regulă, accesul către munții Iezer și Păpușa. „De la Voina se poate merge fie pe valea Bătrânei, fie prin piciorul Văcarea, spre vârful Iezer, un drum de vreo 4-5 ore. Sub vârful Iezerul Mare, într-un larg circ glaciar, se găsește lacul Iezer, iar în apropierea lui, adăpostul cu același nume (2.135 m). De la Iezer se poate pleca mai departe, spre Păpușa, pe un drum de creastă cu multe suișuri și coborâșuri, cu întoarcerea la Voina după alte 5-6 ore. Până la Câmpulung se ajunge ușor cu trenul sau autobuzul.”, îi informa pe turiști „Flacăra”, în 1962.

Foto: „Secera și Ciocanul”, 1965

O invitație tentantă pe tema testării traseelor din zonă lansa cititorilor și publicația „Natura – Seria Geografie, Geologie”, 1965: „Drumul de la Câmpulung la Cabana Voina urmează Valea Râului Târgului, trecând prin comunele Voinești și Lerești. Ultima are peste 6 km lungime, case viu colorate și așezate pe postament de piatră, cu cerdac și multe flori. Costumele oamenilor sunt deosebit de frumoase. Cabana Voina se află la altitudinea de 950 m și are o capacitate de primire de 225 locuri. Iarna posedă bufet, iar vara restaurant. În față, la circa 30 m, se află Râul Târgului și o microhidrocentrală construită în anul 1956. De curând, s-a creat un drum forestier lung de aproximativ 6 km, de la Cabana Voina până la poalele Iezerului. În felul acesta s-a ușurat ascensiunea pe Iezer și la lacul glaciar cu același nume. Din spatele cabanei, pe o potecă se poate urca pe platoul „Stâna din Văcărea“, de unde se vede panorama munților Piatra Craiului, Păpușa, Iezer și Făgăraș. După o oră și jumătate de mers, se ajunge la lacul și refugiul Iezer, care sunt apropiate.”, sunt amănunte oferite turiștilor îmbiați și cu traseul Cabana Voina – Mateiaș – culoarul Rucăr-Bran – Peștera Dâmbovicioarei – Brașov – Poiana Brașov (două zile), care măsoară aproximativ 115 km.

  • Bucătarul Mihai Mirică, lăudat în presă pentru mâncărurile pregătite de el

Cum lumea n-avea mașină în dotare, ca în acest prezent sufocat de trafic rutier, autobuzele I.R.T.A. circulau din Câmpulung către Voina sâmbăta după amiază și duminica. Sau se mergea pe jos, urmând drumul marcat cu bandă roșie. „Durata parcursului, care trece prin satul Voinești, comuna Lerești și Gura Râușorului (820 m), este de 4-5 ore (21 km).”

Foto: „Secera și Ciocanul”, 1962

Articolele din presă, care promovau drumețiile în împrejurimile Cabanei Voina, nu erau dublate și de ilustrate, „singurul mijloc de popularizare a frumuseților regiunii”, în anii ’60. „Nici la cabana Voina, nici la Peștera Dâmbovicioara nu se găsesc vederi. Aici nu sunt nici obiecte de artizanat. Și cooperația meșteșugărească din Câmpulung produce atâtea lucruri frumoase! Pentru că veni vorba de Cabana Voina, trebuie arătat că aici s-au făcut multe lucruri frumoase, s-au îmbunătățit condițiile de cazare, bucătarul Mihai Mirică prepară niște mâncăruri… Într-un cuvânt, cabana nu mai arată ca acum 2-3 ani, dar nu este nici се-ar trebui să fie. Cei cinci oameni de serviciu, puțini la număr, nu pot satisface cerințele a 240 de persoane, cum are cabana capacitate. De aceea curățenia nu se poate face la timp, camerele nu sunt aerisite, lenjeria nu se schimbă de câte ori ar trebui. Lipsește la Voina o unitate de alimentație publică. Trebuie amenajat de către O.C.L. Câmpulung, undeva în apropiere de cabană, un bufet bine aprovizionat.”, scria „Secera și Ciocanul”, în ediția din 6 iunie 1965. Cu un an înainte, la Cabana Voina „au fost organizate câteva duminici culturale, unde tineri din diferite întreprinderi și instituții se întâlneau aici și își petreceau timpul liber în mod cât se poate de plăcut.”

  • „Din vina cui?”

Foto: „Secera și Ciocanul”, 1965

„Din vina cui?”, se întrebau, în ediția din 17 februarie 1967, gazetarii de la „Scânteia”, după teribilul incendiu care a distrus Cabana Voina. „Cabana Voina, de lângă Câmpulung Muscel, a ars până la temelie. Abia fusese înzestrată cu mobilier în valoare de câteva sute de mii lei. Incendiul a fost provocat de un injector defect (tehnicienii de la I.G.C. Câmpulung n-au verificat starea utilajului). Cercetările continuă. Sperăm că vor ajunge și acestea până la temelie, dezvelind „cariile” din pricina cărora s-a năruit o splendidă cabană turistică.”

Reveneau, după un an și jumătate, în iunie 1968, cu următoarea concluzie: „A ars până la temelii Cabana Voina, a luat foc arhiva fostului consiliu agricol regional, dar după ce s-au întocmit dosare voluminoase, după luni și luni de cercetări ale miliției și procuraturii, vinovat a fost găsit acarul Păun, adică femeia de serviciu, fără a se stabili răspunderile celor care prin neglijența sau nepăsarea lor au creat condiții pentru provocarea incendiului și fără a se recupera până la ultimul leu prejudiciul adus.”

  • Până la construcția noului hotel, camping și cazare în anexa cabanei arse în incendiu

Cum a fost la Voina în anii de după incendiu, până la construcția noului hotel? „După cum se știe, în anii trecuți, vechea, dar încăpătoarea Cabană Voina a fost distrusă de un incendiu… În felul acesta, singura bază turistică importantă de pe cuprinsul munților Iezer și Păpușa s-a redus doar la capacitatea de circa 40 de locuri a clădirii anexă, lângă care, vara, funcționează un mic bufet. În 1968, factorii de răspundere din cadrul U.J.C.C. Argeș au anunțat construirea unei cabane noi în 1969, pe amplasamentul anterior. Vestea a fost primită cu multă satisfacție de turiștii care îndrăgesc munții Iezerului și Păpușii. (Același for a mai anunțat, de altfel, edificarea unei cabane în zona lacului Iezer, în anul 1975! Nu s-ar putea, oare, mai devreme?)

În ceea ce privește calea de acces, trebuie spus că, în cursul anului trecut, s-a început repararea și corectarea șoselei forestiere Lerești – Cabana Voina. Lucrările șantierului ajunseseră, înainte de venirea iernii, până în apropierea cabanei. De reținut că porțiunea de șosea Voinești (ramificație DN 73) – Lerești este asfaltată și este circulată de autobuze pe ruta Câmpulung – Lerești. Beneficiind, mai mult din întâmplare (din lipsa informării) de această șosea, numeroase caravane auto-moto au invadat, pur și simplu, lunca din preajma fostei cabane, transformând-o într-un veritabil camping.

Foto: „Secera și Ciocanul”, 1961

Lipsa unei organizări turistice (motivată și de absența cabanei) își face simțită urmările: focurile aprinse la întâmplare, resturile alimentare etc. au degradat pitorescul recunoscut al Văii Târgului. Este, deci, necesar ca în acest sector al văii să se delimiteze, încă înainte de începutul viitorului sezon turistic, un spațiu de camping, în care turiștii auto-moto să poată dispune de condiții minimale sanitare, precum și de posibilități neriscante de încălzire a alimentelor.

Foto: „Secera și Ciocanul”, 1966

Odată cu reconstruirea cabanei este absolut necesar să se refacă întreaga rețea de marcaje, cu semnele reglementare, atât în interiorul masivului (drumurile de legătură în munții Făgărașului și Piatra Craiului), cât și marcarea unor trasee noi, pentru dezvoltarea turismului în Iezer-Păpușa.”, erau câteva propuneri lansate de inginerul Nae Popescu, în ziarul „Sportul”, în ianuarie 1969.

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!