Data de 4 august 2026 a însemnat sfârșitul existenței fizice a clădirilor Uzinei Electrice Câmpulung – Uzina Electrică Schitu Golești, cum figurează în istoria industriei energetice din România. Operațiunea de degajare a terenului de construcțiile realizate în urmă cu 96 de ani, rapidă și spectaculoasă, a transformat într-un morman de moloz ceea ce presa de la acea vreme numea un colos industrial. Terenul de 28.992 metri pătrați, pe care se găseau cele două imobile puse la pământ, este proprietatea societății MBG Ambient Standard SRL, din Bucureşti, care l-a cumpărat pe 1 mai 2025.
Este incredibil – raportându-ne la durata investițiilor în 2026 – cât de rapid a fost ridicată o construcție masivă, începută în primăvara anului 1929 și finalizată în primăvara anului următor. În 1930 era deja pusă în funcțiune. Pentru ridicarea acestei uzine, societatea Lignitul a beneficiat de un împrumut de la compania belgiană Hydrofina, care deținea acțiuni la Lignitul. Construcția Uzinei Electrice de la Schitu Golești a avut la bază proiectul tehnic întocmit de inginerul Emil Prager. Execuția, de asemenea, i-a aparținut. Uzina Schitu Golești, alături de Uzina Grozăvești, Uzina Filaret și Uzina Dobrești, se afla între cele patru mari uzine ale țării care alimentau Capitala cu energie electrică. Fosta centrală electrică era ”istorie” de mai bine de o jumătate de secol, de când și-a încetat funcționarea, însă, pentru cunoașterea importanței acesteia la nivel național, vom apela la mărturiile vremii, lucrări de specialitate și articole de presă.
- Uzina Electrică a costat 385 milioane de lei, finanțarea fiind asigurată, sub formă de împrumut acordat societății Lignitul, de compania belgiană Hydrofina
Începutul existenței Uzinei Electrice Schitu Golești este legat de compania Hydrofina, constituită în Belgia în anul 1928, sub forma unei societății anonime pentru „cumpărarea de acțiuni și investiții în companii similare din România”, după cum aflăm dintr-un studiu întocmit de prof.dr. Ionela Nițu și prof. dr. Dan Ovidiu Pintilie. Acesta din urmă este autorul unei lucrări pe acest subiect intitulată „Istoricul societății Concordia 1907-1948”, parte a acestei istorii peste care s-a așternut praful, la propriu, în urmă cu o zi. În 1929, în acționariatul firmei Hydrofina se regăseau trei grupuri: unul belgian, unul francez și unul austriac.
„Implantările Hydrofina au constat dintr-o rețea complexă de termocentrale și hidrocentrale a căror producție era comercializată de societatea Electrica, precum și din două societăți comerciale ce vor avea activitate intensă și anume: societatea „Ialomița”, care exploata hidrocentrala de la Dobrești, județul Dâmbovița și societatea „Lignitul”, care exploata centrala de la Schitu Golești, județul Muscel.”, preluăm câteva informații din lucrarea celor doi profesori, care clarifică împrejurările construcției Uzinei Electrice Schitu Golești.
Între societățile din România la care Hydrofina deținea acțiuni era și Lignitul, înființată în 1908, cu sediul central la București și șantiere de exploatare la Poienari-Jugur, Schitu Goleşti și Iablanița-Banat. „Client principal era CFR, deținea funicular, linie de decauville care transporta cărbune de la minele Pescăreasa și Jidava la centrala Schitu Golești, uzină termoelectrică, ateliere și colonie pentru muncitori. Uzina electrică vindea curent electric Primăriei Câmpulung din 1927 și la alți particulari, mai mult de jumătate din producția sa.”. Așadar, a existat o uzină electrică și anterior construcției care constituie subiectul acestui articol, cea demolată marți, 4 august 2026.
„Încă din ședința Consiliului de Administrație din 3 mai 1927 a societății Lignitul, s-a hotărât electrificarea completă a șantierului Pescăreasca-Jidava și standardizarea tuturor motoarelor. Ca urmare, s-a început instalarea a două uzine, una hidraulică și alta termică, pentru a asigura producția energiei de care șantierul avea nevoie. Uzina hidraulică, instalată pe Râul Târgului, era prevăzută cu o turbină de 200 CP și urma să lucreze în permanență. Ea utiliza o cădere de 6,25 metri a Râului Târgului, la un debit de 3,50 mc/s. Turbina era construită cu o cuplare directă cu un generator vertical Luth Rosen cu curent alternativ.
Uzina termică, prevăzută cu motor de gaz de 192 CP, era cuplată cu un generator electric „Energia” pentru curent alternativ și urma să funcționeze, la început, ca rezervă a celei hidraulice, dar, în curând, ea a început să funcționeze în permanență. O linie aeriană de înaltă tensiune lega cele două centrale prevăzute să lucreze în paralel, astfel că se dispunea la ambele capete ale liniei Câmpulung și Schitu Golești de o forță de circa 400 CP.
Centralele erau concepute după ultimele progrese tehnologice moderne, urmând să facă o economie importantă în combustibili, cheltuieli de exploatare și prețul de revenire a tonei extrase de cărbune.
Prin programul de electrificare, au fost înlocuite toate mașinile cu aburi cu motoare electrice, s-a electrificat linia decauville între Pescăreasca și Schitu Golești și s-a instalat aparatură mecanică, inclusiv un abataj mecanic. Centrala electrică de la Schitu Golești, începută în primăvara anului 1929, avea contract pentru furnituri cu societatea „Gazelectra”, prețurile fiind stabilite în franci elvețieni, și la linia de înaltă tensiune și posturi de transformare de la Târgoviște.
Valoarea uzinei electrice s-a ridicat la 384.929.036 lei. Punerea în funcțiune a uzinei a determinat o creștere a livrărilor de cărbuni și furnizarea energiei electrice orașului București și Văii Prahovei în condiții tehnice satisfăcătoare.
Uzina electrică a fost construită de către firma lui Emil Prager și terminată în aprilie 1930. Uzina electrică, administrată de Concordia începând cu 1937, împreună cu Societatea de „Gaz și Electricitate” din București, în baza unui contract, va furniza energie electrică în cantitate de 20.000.000 kwh anual. În 1933, ca urmare a punerii sub tensiune a stației de 110/60 KV Târgoviște, cu alimentare din centrala termică Schitu Golești, s-a desfăcut interconectarea Văii Prahovei cu Bucureștiul prin linia electrică aeriană de 60 KV Gura Ocniței-Târgoviște. În 1941, s-a refăcut interconectarea prin punerea în funcțiune a TA3 de 15 MW de la centrala termoelectrică de la Florești.
Societatea Lignitul a beneficiat de un împrumut de la societatea belgiană Hydrofina, la data fuziunii (n.r. fuziunea dintre societățile Lignitul, Schitu Golești și Concordia, produsă oficial pe 23 octombrie 1938) mai rămânând o creanță de 11.929.715 franci elvețieni. Pentru lichidarea completă a creanței, societatea Concordia a dat 394.000 de acțiuni a câte 250 de lei – din cele 552.000 acțiuni Concordia, emise în urma fuziunii – societății Hydrofina. Restul de 158.000 acțiuni Concordia vor fi date acționarilor societății Lignitul.”
- „Gigantic generator de energie electrică”
Și presa timpului a elogiat performanțele Uzinei Electrice de la Schitu Golești și, datorită unor articole realizate la fața locului, avem descrierea detaliată a instalațiilor deținute.
„Șoseaua șerpuită și relativ bine întreținută ce leagă Câmpulung de Pitești, la câțiva km de capitala Muscelului, unește o arteră, care, după ce trece peste un pod de lemn, se afundă într-o vegetație de un pitoresc răpitor, udată din belșug de Râul Târgului. În mijlocul acestei vegetații, străjuită de stânci calcaroase, instalații industriale și încrucișări de fire, se înalță, căutând parcă să completeze prin măreția ei, însăși opera naturii, uzina electrică din Schitu Golești. Domnul inginer Bulighiu, directorul uzinei, un adânc cunoscător al științei electro-mecanice, ne conduce și ne dă prețioase lămuriri asupra acestui gigantic generator de energie electrică.
Propriu-zis, uzina se compune din trei părți principale: 1) Căldările de vapori, situate într-o clădire cu două etaje, construită în întregime din beton armat. 2) Turbinele și tabloul de distribuție, situate într-o clădire tot de beton armat, însă cu un singur etaj, și legată cu prima printr-un coridor. 3) Parcul de distribuție, situat în aer liber.
Combustibilul (lignitul, adus în gara Schitu Golești cu ajutorul funicularelor din chiar minele uzinei) este transportat la parterul primei clădiri, cu vagonete „Decauville”, acționate de mici locomotive electrice. Aici lignitul este introdus într-un puternic concasor care îl sfărâmă în bucăți cu latura cea mare de aproximativ 2-3 cm și cu ajutorul elevatoarelor este ridicat în silozuri. De aici, printr-un puternic curent de aer, bucățelele de lignit, cu ajutorul unui con de distribuție, sunt trimise în cantități egale celor douăsprezece focare ce încălzesc patru baterii de căldări (douăsprezece cazane), situate la al doilea etaj. În cazul când prin conul de distribuție s-au strecurat bucăți de lignit mai mari decât cele admise, acestea nu sunt primite de focare; forța vie, rezultată din greutatea lor, învinge presiunea aerului și, prin conducte speciale, cad în patru mari concasoare (de fiecare baterie câte unul), unde sunt remăcinate și, prin ventilatoare, trimise focarelor de ardere.
Cântărirea combustibilului trimis focarelor, se face automat, după fracționare. Fracționarea lignitului se face pentru a se asigura o cât mai mare suprafață de ardere, diminuând astfel formarea zgurii și economisind combustibilul. Zgura trecută apoi printr-un curent de apă caldă, care o fracționează, este aruncată prin conducte speciale la parter și evacuată cu ajutorul decauvillelor.
Prin coridorul de legătură trecem în a doua clădire în care sunt instalate turbo-generatoarele și tabloul de distribuție. Aici, de la prima privire, te izbește asemănarea dintre aceste instalații și cele de la uzinele comunale „Grozăvești”. Turbinele, sistem „Brown”, în număr de trei, fiecare cu o putere de 7000 H.P. sunt cuplate direct pe ax cu cele trei generatoare electrice. Caracteristici:
Forța totală a turbinelor: 20.000 H.P.
Putința uzinei: 60.000 volți.
Tensiunea la rețea: 380 volți.
Sistemul este cel modern: trifazic.
Conducta principală este de aramă minium cu inimă de oțel și are un diametru echivalent cu 50 mm2 aramă.
Capacitatea uzinei este legată în serie la Târgoviște cu uzina hidroelectrică de la Dobrești (Dâmbovița), unde, împreună cu aceasta, dă un curent de 110.000 volți, necesari orașului București și, în cazul unui eventual acord, orașelor Câmpulung și Pitești. Această conductă este suspendată pe stâlpi de fier în formă de schelet de sondă, plantați în blocuri de beton și legată de piloni prin izolatori de porțelan de Rosenthall.
Uzina face parte din grupul concernic „Hidrophille”, care în afară de alte exploatări, are și uzina hidroelectrică de la Dobrești. Pe terenul din fața uzinei se află un frumos parc de distribuție, unde principalul îl formează două transformatoare de câte 60.000 volți și un interesant întrerupător cu ulei.
A fost, totuși, o cauză care a făcut să nu plec complet satisfăcut. Uzina, în momentul în care am vizitat-o, nu funcționa în mod normal. Lucra, totuși, în mod experimental, trimițând punctului de conexiune de la Târgovişte, pentru verificarea conductei, curent de la generatorul uzinei ce deservește exploatarea minieră Lignitul, proprietatea concernului „Hydrophille”. I s-au făcut, însă, toate încercările și se speră că, în curând, uzina va fi pusă în funcțiune normală. Încheind acest articol, nu mă pot opri de a exprima mulțumirile mele domnului inginer Bulighiu, directorul acestei uzine, care mi-a dat, pe lângă datele ce mi-au servit redactării și învoirea de a lua câteva fotografii, și domnilor profesori Paul Rădulescu, G. Dudău și Mănescu, care, cu ocazia unei excursiuni organizate în jurul Câmpulungului, mi-au prilejuit să vizitez această interesantă uzină, una din cele mai mari din țara noastră, precum și domnului Aurel Ștefănescu din Câmpulung, inițiatorul acestei excursiuni.”, scria, în 1930, Eugen Arsenescu, directorul Școlii de Arte și Meserii Roșiorii de Vede pentru Ziarul Științelor și Călătoriilor.
- Furnizor de electricitate pentru București și Valea Prahovei
În anul 1933, gazetarii de la „Dreptatea” petreceau o zi la societatea Lignitul care „furnizează orașului Câmpulung Muscel de la uzina hidroelectrică curentul necesar pentru iluminatul public și privat. O parte din curentul furnizat pentru iluminatul public al orașului Câmpulung este dat în mod cu totul gratuit.”
Relatarea din Dreptatea este însoțită și de o fotografie a Uzinei Electrice. „În anul 1927, municipiul București având nevoie de curent pentru iluminatul Capitalei, cât și societatea pentru nevoile proprii, societatea Lignitul începe a construi la Jidava o mare uzină electrică termocentrală, care întrebuințează lignitul sub formă pulverizată. Uzina are patru unități de cazane Willcox, cu o suprafață de încălzire de 627 mp fiecare, 20 atmosfere presiune de regim, aburul este încălzit la 360 grade. Uzina mai posedă trei turbogeneratoare de 5100 k.u.a. (n.r. kVA), producând curent 3X550 V, care, transformat la 60.000 V., este trimis centralei Grozăveşti (București) prin linia de legătură Dobreşti-Bucureşti curentul necesar pentru iluminatul Bucureștiului.”, scria Dreptatea, în 1933.
„Pentru a-și asigura suficiente surse de energie electrică, Uzinele comunale București au mai cumpărat energie electrică de la societatea Lignitul, prin uzina termoelectrică Schitu Golești. Această centrală a fost pusă în funcțiune în 1930, având puterea instalată de 19.200 kW, energia electrică transportându-se de la Schitu Golești, printr-o linie de 60 kV, la Târgoviște, unde se afla o stație de transformare și unde se făcea legătura cu linia de 110 kV, ce leagă uzina electrică Dobrești cu orașul București.”, redăm un fragment din Energetica, 1971. Uzina hidroelectrică Dobrești a fost pusă în funcțiune tot în 1930, la fel ca cea de la Schitu Golești.
În anul 1942, după cum ne informează tot Energetica, centrala termoelectrică Schitu Golești dispunea de trei grupuri cu turbine cu abur, având o putere totală de 19.200 kW și o producție de 41 milioane kWh. Energia electrică era transportată, după cum menționam, prin linia de 60 kV, la stația de transformare Târgoviște, unde exista și o legătură cu centrala Gura Ocniței, ce dispunea de o linie de 60 kV, în lungime de 21 km.
Legat de acest aspect, în 1940, Ministerul Economiei Naționale acorda societății Concordia – Departamentul Electrica concesiunea construirii și exploatării unei linii de transport de energie electrică, de 60 kV, în lungime de 12,6 km, de la Uzina Electrică Gura Ocniței până la stația de interconexiune de 110/60 kV din Târgoviște, făcând legătura, în vederea schimburilor de energie electrică, între centralele Câmpina, Florești, Sinaia și Gura Ocniței, de o parte, și Uzina Schitu Golești, pe de altă parte, redăm din Monitorul Oficial nr.278 din 25 noiembrie 1940.
Concesiunea era valabilă până în martie 1984, termen când expira concesiunea acordată de Ministerul Economiei Naționale pentru Uzina Schitu Golești și pentru linia de transport de energie Schitu Golești – Târgoviște. Uzina Schitu Golești și-a încetat activitatea cu mult înaintea acestui termen, fiind scoasă din funcțiune în anii ’70.
- Rețea de la uzina termoelectrică din Schitu Golești pentru alimentarea fabricilor din Mioveni
Societatea Concordia – Departamentul Electrica a beneficiat și de dreptul de a construi și exploata rețeaua de transport de energie electrică a cărei concesiune a obținut-o prin decizia Subsecretariatului de Stat al Industriei, Comerțului și Minelor din 23 mai 1944.
Apelăm tot la Monitorul Oficial nr.298 din 23 decembrie 1944: „Rețeaua va avea o lungime de circa 34,5 km și se va construi între uzina termoelectrică din Schitu Golești (județul Muscel), proprietatea solicitantei, și până la stația de transformare ce va servi la alimentarea fabricilor din Mioveni (județul Muscel). Rețeaua va deservi cu energie electrică menționatele fabrici din Mioveni, precum și alte nevoi de energie din regiunea rețelei. Lucrările ce trebuie executate constau din linia propriu-zisă, aeriană, de 60 kv, între Uzina Schitu Golești și stația de transformare ce se va construi pentru alimentarea fabricilor din Mioveni, în lungime de 34,5 km. Linia va fi prevăzută pentru două circuite trifazice din conductori din funie de cupru electrolitic de 50 mmp, susținuți de lanțuri de izolatori tip suspendat-motor, pe stâlpi metalici cu fundație de beton. Linia va fi prevăzută cu un fir de pământ din funie de fier galvanizat de 50 mmp. În prima etapă se va monta un singur circuit. Concesionara este obligată a începe lucrările cel mai târziu la data de 8 iunie 1945 și a se termina până la data de 8 iunie 1946. Rețeaua va fi construită pentru curaj alternativ trifazic, 50 per/sec., sub o tensiune de 60 kv, și va avea o capacitate de transport de 22.500 kva pe fiecare circuit.”
Durata de exploatare a concesiunii a fost fixată tot până la 17 martie 1984, când expira și concesiunea uzinei termoelectrice din Schitu Golești, închisă, se pare, cu zece ani înaintea acestui moment.
