Deși este o stradă cu sens unic, circulația a devenit o adevărată provocare din cauza mașinilor parcate pe ambele părți ale carosabilului. În multe zone, vehiculele sunt lăsate atât pe partea carosabilă, cât și urcate pe borduri, reducând drastic spațiul disponibil atât pentru șoferi cât și pentru pietoni.
Din imagini, se observă că lățimea rămasă pentru circulație este foarte redusă. Trecerea unei mașini mai mari, precum o dubă, un SUV de dimensiuni mari sau o autospecială, devine dificilă sau chiar imposibilă în anumite momente ale zilei. Situația ridică semne de întrebare și în privința accesului autospecialelor de intervenție, precum ambulanțele, ISU, care ar putea întâmpina întârzieri în caz de urgență.
Problema nu îi afectează doar pe șoferi. Mașinile parcate pe trotuar sau urcate pe bordură obligă pietonii, inclusiv pe cei mici să circule pe carosabil, punându-le siguranța în pericol. În prezent, deși strada este cu sens unic, ea nu mai oferă condiții normale de circulație. Fără măsuri concrete, disconfortul și riscurile pentru participanții la trafic vor continua să crească.
Să nu uităm faptul că, aceasta stradă este exact în fața școlii „Oprea D. Iorgulescu” , din Câmpulung.
