La vârsta de 86 de ani, pe care chipul n-o arată, atleta Olimpia Cataramă a fost „omul zilei” la festivitatea sărbătorii Lereștiului, desfășurată în prima zi de vară, de Rusalii, când frumoasa comună musceleană își serbează valorile locale. Discobola Olimpia Popa Cataramă, un nume cu rezonanță pentru cei de vârsta a doua și a treia, necunoscut, din păcate, tinerilor, a fost desemnată, în 2026, „Cetățean de Onoare” al Lereștiului, pentru „merite deosebite în domeniul sportiv câștigate în anii de muncă, disciplină și dăruire profesională”. Primarul Marian Toader i-a înmânat distincția în cadrul ceremoniei în care sunt premiați merituoșii localității, personalități marcante, cupluri longevive, elevi, sportivi ș.a.m.d. A fost o bucurie s-o vedem pe această doamnă a atletismului românesc, al cărei nume a apărut în sute de articole în anii ’50, ’60, ’70, când s-a consumat cariera sa sportivă. Olimpia Cataramă a fost descoperită de antrenorul Emil Drăgan, cu ajutorul căruia a realizat o suită de performanțe, care i-au adus titlul de Maestră a Sportului.
- Olimpia Cataramă a făcut parte din grupul celor mai valoroase aruncătoare de disc
Potrivit Enciclopediei Sportului, Olimpia Cataramă, născută pe 25 octombrie 1940, la Lerești, județul Argeș, a fost o atletă de performanță specializată în aruncarea discului. A făcut parte din grupul de aruncătoare de disc românce care, de prin al șaselea deceniu al secolului trecut și până astăzi, au fost continuu în fruntea performanțelor de valoare internațională (Lia Manoliu, Argentina Menis, Florența Crăciunescu, Daniela Costian și altele. A fost descoperită și pregătită de antrenorul Emil Drăgan, în cadrul ŞS de Tineret și mai apoi în CS Muscelul din Câmpulung Muscel. A reprezentat România în 50 de întâlniri internaționale oficiale. Participantă la Jocurile Olimpice din Tokyo (1964) – locul 8 și din Mexic (1968) – locul 13. A cucerit 15 medalii la Jocurile Balcanice (3-6-6) și a participat la Campionatele Europene din 1971 și 1974, clasându-se de fiecare dată pe locul VI. În cariera sa, a cucerit trei titluri de campioană a României la seniori și a corectat șapte recorduri naționale de senioare (1) și junioare (6). Este Maestră a Sportului.
În 2026, colecției de distincții obținute într-o viață de trudă i s-a adăugat titlul de „Cetățean de Onoare”, acordat în baza Hotărârii Consiliului Local nr.40 din 28 mai 2026, „în semn de profundă gratitudine și înaltă prețuire pentru întreaga carieră pusă în slujba excelenței sportive, prin care a purtat numele comunității noastre pe cele mai înalte trepte ale succesului”. „Această distincție reprezintă recunoașterea unei vieți ghidată de o disciplină exemplară, o muncă neobosită și o pasiune nestăvilită, calități care o transformă într-un simbol al dăruirii profesionale și un model demn de urmat pentru generațiile viitoare. Valoarea unui om rezidă în amprenta pe care o lasă în inima comunității sale.”, a afirmat primarul Marian Toader în momentul înmânării plachetei omagiale.
„Mulțumesc pentru această onoare pe care mi-ați făcut-o și pot să spun că m-am gândit la comuna mea cu multă dragoste, fiind născută și crescută aici. Am făcut cinste acestei comune și am reușit prin activitatea mea să particip la două Olimpiade și să am recorduri naționale de juniori și de seniori și să particip la foarte multe concursuri naționale și internaționale. Lăsați copiii să facă sport!”, a fost mesajul Olimpiei Cataramă pentru lereștenii săi.
- „Din jurnalul intim al unei fete timide”
Fiind un moment istoric pentru Lerești și pentru sportul muscelean, ne-am propus să continuăm evocarea personalității Olimpiei Cataramă aducând în actualitate scrieri din perioada tinereții sale, când înregistra performanță după performanță.
„Din jurnalul intim al unei fete timide (Sportul, 1969)
Izgoniți de capriciile unei ploi de primăvară, ne refugiasem într-un birou rece și strâmt, unde încercam să restabilim un dialog început afară, pe mantia verde a stadionului. Olimpia devenise preocupată, agitată, trebuiau depuse eforturi pentru a întreține discuția. De-abia mai târziu aveam să înțelegem că atmosfera „cu ploaie și ziariști” – cum spunea ea – îi reactualizase după amiaza aceea de octombrie când sorții îi indicaseră, pe lista de concurs, numărul 13, iar de la aruncătoarea cu nr. 7 se dezlănțuise o ploaie densă, „vitregie a naturii, care făcuse ca cercul să-și piardă stabilitatea, iar discul să scape din mână ca un pește”. Din respect, ne-am încredințat și noi amintirilor Olimpiei și, derulându-le, aveam să înțelegem că „Mexicul” nu reprezintă pentru colocutoarea noastră o pagină încheiată. Iar dacă ploaia a putut constitui un alibi al atletei față de opinia publică, față de ea însăși nu reprezintă o justificare. OLIMPIA CATARAMĂ nu vorbește de NEŞANSĂ, ci de INSUCCES. Iar eforturile pe care le face acum nu au drept scop o reabilitare în lumea atletică, ci – în primul rând – o împăcare cu sine. Și germenii pactizării au apărut. Chiar în după amiaza aceea fusesem martorii unei aruncări de peste 55 de metri. Privisem satisfăcuți, nu fără o undă de uimire, cum banda ruletei sa destindea și înghițea distanțele. Vrând parcă să ne întărească certitudinile, antrenorul Olimpiei, profesorul Emil Drăgan, preciza: „Nu este un accident. De o lună, de când lucrăm afară, toate aruncările Olimpiei au fost peste 53 de metri. Săptămâna trecută (n.r. 12.IV), în primul concurs local de verificare, a reușit 54,60 m. Până astăzi (n.r. 19.IV) a mai adăugat 60 de centimetri. Sperăm ca la 3 mai, la „divizie”, să oferim o surpriză. Tocmai de aceea n-am fi vrut să fie cunoscute cifrele. Mai ales că…
OLIMPIA ESTE, TOTUȘI, O FATĂ TIMIDĂ…
… pe care publicitatea o inhibă, pentru care fiecare nou concurs este mereu primul și, după o lege arhiverificată, primul examen îi provoacă totdeauna vertigii. Deși are experiența a 12 ani de concurs (timp în care a fost campioană națională și balcanică), nu a căpătat „tupeul”, siguranța și acea nonșalanță a sportivilor consacrați. Deși a depășit din ’58 granița celor 45 de metri, fiecare nouă aruncare generează pentru ea temeri, constituie o piatră de încercare”.
Să reprezinte, oare, cazul de față mentalitatea marelui sportiv, care nu ignoră sau diminuează importanța nici unui concurs, indiferent de dimensiunile sale? Să citim aici modestia ei de a nu se recunoaște niciodată pe deplin confirmată și preocuparea de a merge mereu în întâmpinarea „împlinirii”? Sau…
COMPLEXUL LIA?
În toamna anului 1957, când Olimpia nu avea decât 16 ani și de-abia făcuse cunoștință cu discul, regina probei, marea Lia Manoliu, de mai târziu, avea de acum experiența a două olimpiade. Între începătoare și maestră distanța era incomensurabilă și nici cele mai optimiste prezumţii n-ar fi indicat atunci că numai doi ani mai târziu, la Jocurile Balcanice de la București, ierarhia discului avea să înregistreze, pe primele două locuri, pe cele două românce: Lia Manoliu, cu 49,31 m, și pe Olimpia Cataramă, cu 45,32. S-au scurs 11 ani și, caz rar în istoria sportului, preopinentele probei au rămas aceleași, schimbul ținând numai de evoluția rezultatelor, de mutația locurilor. Pentru că, nu o dată, locul întâi a fost revendicat de „mezină” cu nume predestinat parcă pentru sportul de performanță.
Și, totuși, nu o dată, s-a spus că Olimpia Cataramă nu este decât umbra Liei Manoliu. Idee care a vehiculat, nu fără o undă de malițiozitate, în ciuda faptului că deseori (1961, 1965, 1967 – campioană națională; 1961 și 1967 – campioană balcanică) Cataramă și-a învins rivala. Iată, însă, că Olimpia nu-i de acord cu cuvântul – RIVALA – și ține să ne specifice: „Niciodată nu m-am considerat rivala Liei. Și nici n-am trăit complexul ei. Totdeauna am considerat-o o mare valoare, pe care trebuie s-o stimezi, și simplul fapt de a te afla alături de ea te face să te simți tu însăți mai mare. Nu considerați un exces de modestie sau o disimulare mărturia că totdeauna mi-am dorit să merg bine tocmai ca să onorez acest context. M-am născut sub zodia ei și nu am avut vanitatea de a-i răpi steaua. Iar succesele mele n-au fost victorii asupra Liei, ci doar izbânzi ale discului”.
„ATENŢIE, FORMĂ SPORTIVĂ!”
Am însoțit-o pe Olimpia la un antrenament de forță, unde a ridicat circa 12.000 de kilograme, iar jocul acesta cu tonele ne-a făcut să ne gândim la spaima pe care ar încerca-o, în fața unui atare regim de lucru, o spectatoare neavizată. După ce și-a ordonat singură „obiectele torturii” (halterele), atleta s-a apropiat de noi, îmbujorată, dar nu marcată de efort. Pentru a doua oară, antrenorul Drăgan a simțit nevoia unei precizări. De data aceasta, nu ne-a mai oferit-o verbal, ci sub forma unui document. Îl transcriem, făcând specificația că poartă parafa Centrului de medicină sportivă București și data de 10.IV . Starea de sănătate și dezvoltare fizică nu ridică niciun fel de probleme; capacitatea de efort este foarte bună, mai bună decât la examenul dinaintea „Mexicului”, fapt ce arată că vă apropiați de forma sportivă. Deci – ATENŢIE! Concursurile locale au și confirmat intrarea în formă. Ce va spune „Divizia”? Numai de n-ar citi Olimpia reportajul. Ni s-a spus doar că publicitatea o inhibă!
CUMVA STADIONUL „OLIMPIA?”
La 28 mai, prima bază sportivă rezervată exclusiv atletismului și construită la Câmpulung își va arbora steagurile și îi va primi pe cei dintâi oaspeți. Va fi o zi festivă, onorată cu prezența celor mai apreciați sportivi ai țării. Printre ei se va număra, bineînțeles, și performera locurilor, maestra sportului Olimpia Cataramă. Nu este ea, oare, unul dintre factorii care au convins „cu probe” că cel mai indicat loc pentru un astfel de templu al atletismului este Câmpulungul? Fără ea, fără Maria Diți, fără generația de juniori talentați ai profesorului Gabriel Bădescu, argumentele ar fi fost, desigur, mult mai șubrede.
Cineva, preocupat cu inaugurarea, propune ca stadionul olimpic să se cheme chiar… Olimpia. Nu știm dacă a gândit la similitudinea de nume cu atleta din Muscel sau la o pură adopțiune de la Jocurile Olimpice.
Indiferent, însă, de unde ar proveni numirea, ea ar avea, pentru oricine, dublă trimitere: către Olimpia, performera care, de atâția ani, a reprezentat cu probitate Câmpulungul, și către „olimpice”. Ar constitui, implicit, un stimul și o permanentă invitație spre măiestria sportivă, pe care o presupune marea confruntare ce se cheamă OLIMPIADA.” Un articol de Nușa Mușceleanu, publicat în urmă cu 57 de ani.