21 C
Campulung Muscel
10/10/2026

Asociația crescătorilor de animale, care a făcut presiune pentru respingerea a două investiții private la Schitu Golești, a ratat contractul pentru pășuni. Câștigători au fost declarați doi concurenți din Brăduleț și Berevoești, cu oferte de aproape patru ori mai mari. Consiliul Local a anulat licitația, chit că riscă un proces

Stăruința păguboasă pentru bugetul comunei Schitu Golești, manifestată de președintele Asociației Utilizatorilor Pășunilor Comunale și Crescătorilor de Animale, prezent la mai multe ședințe ale Consiliului Local, pentru a se asigura de votul potrivnic acordat unor dezvoltatori interesați să concesioneze terenuri, s-a întors împotriva lui. Am relatat, în această primăvară, despre presiunea lui Florian Ghebaru asupra aleșilor locali, pentru a respinge două intenții de investiții propuse pe un hectar și jumătate, respectiv un hectar din două imașuri comunale: firma locală Satul Pitoresc voia să extindă parcul de distracții ”Arca lui Noe” pe o suprafață aflată în continuarea actualei facilități de divertisment, iar comerciantul de utilaje agricole PAER Agricol urmărea să-și transfere activitatea din Câmpulung, din spațiul închiriat într-o hală din vecinătatea Fun Curier, la marginea DN 73C, tot pe o porțiune din izlaz. Și într-un caz, și în celălalt, consilierii locali s-au opus, pe fondul insistenței președintelui asociației, căreia, în aprilie, îi expira contractul de concesiune, de a nu i se diminua suprafețele administrate până în acel moment. Miza: fondurile A.P.I.A. acordate pentru aceeași suprafață de care a beneficiat și în anii trecuți.

Procedura de concesionare a generat o concurență neașteptată pentru autorități și asociație, care a oferit, potrivit primarului Tudorel Vasile Miriță, de aproape patru ori mai mult decât erau dispuși să plătească anual crescătorii locali de animale. Cum s-a ieșit din impas? Anulând licitația și refăcând caietul de sarcini, chit că urmarea poate consta într-un proces inițiat de perdanții cu oferte care i-au lăsat ”mască” pe organizatorii licitației.

  • Comisia de evaluare a dat câștigătoare asociația din Schitu Golești

Pe 26 martie 2026 a debutat prima încercare de concesionare a pășunilor din Schitu Golești, cu o suprafață totală de 189,33 hectare, astfel: Stejăriș – 43,46 hectare, Ciocănei – 66,48 hectare, Valea Pechii – 39,65 hectare, Valea Florii – 18,45 hectare, Valea Hotarului – 7,49 hectare, Zăvoi – Loturi – 13,80 hectare.

Până la data limită de depunere a ofertelor, 22 aprilie 2026, au manifestat interes față de procedura derulată de Primăria Schitu Golești: PFA Olteanu Elena Valentina, din comuna Brăduleț, Asociația Utilizatorilor Pășunilor Comunale și Crescătorilor de Animale Schitu Golești, Herțea Irinel Mihail, din comuna Berevoești, și Ungureanu Mihăiță, ultimul cu o ofertă întârziată, fără documente de calificare.

Ședința de deschidere a licitației publice s-a ținut pe 28 aprilie 2026, când s-a constatat că trei ofertanți au îndeplinit condițiile de participare și criteriile de calificare. Câștigătoare a licitației pentru trei dintre izlazuri – Stejăriș, Ciocănei și Valea Pechii -, cu o ofertă de 240 lei/hectar/an, redevența minimă stabilită -, a fost declarată Asociația Utilizatorilor Pășunilor Comunale.

Temeiul legal al motivației comisiei de evaluare a ofertelor l-a constituit articolul 9, alineatul 7 indice 3, din OUG nr.34/2013, potrivit căruia ”concesiunea/închirierea pajiștilor permanente aflate în domeniul public/privat al comunelor, orașelor, respectiv al municipiilor se face cu respectarea dreptului de preferință al asociațiilor patrimoniale ale membrilor colectivității locale, proprietari de animale înscrise în RNE (n.r. Registrul Național al Exploatațiilor).”

Trei dintre cele șase izlazuri, care au făcut obiectul procedurii, Valea Florii, Valea Hotarului și Zăvoi – Loturi, au rămas neadjudecate din lipsa a cel puțin două oferte valabile. Din comisia de evaluare au făcut parte viceprimarul Grigoriță Maurel Boghez, secretarul Cătălin Vlăducă, Iliuță Leonard Bragă, Eduard Nicolae Nicoară și Florian Pătrașcu.

  • Comisia de contestații a respins asociația locală și a stabilit drept câștigătoare ofertele din Brăduleț și Berevoești  

Toți cei trei ofertanți au făcut contestații analizate de comisia constituită din Cristina Leca, Ionuț Florinel Drăgănescu, Cristian Șipoteanu și Amalia Ioana Pătrașcu. Aceștia au admis, în parte, contestațiile ofertanților respinși de comisia de evaluare, PFA Olteanu Elena Valentina, din comuna Brăduleț, și Herțea Irinel Mihail, din comuna Berevoești, motivând următoarele: ”comisia de evaluare a ofertelor și-a depășit atribuțiile invocând din oficiu o prevedere legală care nu era menționată în caietul de sarcini (…), evaluând ofertele cu nerespectarea criteriului de evaluare stabilit prin caietul de sarcini, respectiv ”cel mai mare preț al redevenței, iar la oferte egale se va avea în vedere numărul cel mai mare de animale deținute în proprietate.”

Contestația asociației a fost respinsă, ”deoarece invocarea unei cerințe care nu era prevăzută în caietul de sarcini nu poate fi aplicată ulterior în favoarea unui ofertant”. În caietul de sarcini n-a fost stipulat dreptul de preferință prevăzut prin lege, prin urmare, ”concedentul nu poate asigura suprafețe pentru pășunat crescătorilor locali în situația în care un ofertant dintr-o altă localitate ar câștiga licitația pentru pășunile de care dispune acesta.”

Însă comisia de contestații a constatat, în cazul ”câștigătorilor”, și neconformități precum documente cu date anterioare celei la care au procurat caietul de sarcini, ”aspect ce indică o nerespectare a procedurii prin încălcarea principiului privind libera concurență”. Iar în cazul Asociației Utilizatorilor Pășunilor Comunale din Schitu Golești lipsea cartea de identitate a reprezentantului/împuternicitului ofertantului, document de calificare cerut prin caietul de sarcini, lipsa unei copii xerox constituind motiv de descalificare a ofertantului.

Comisia de contestații a anulat raportul de evaluare din 28 aprilie 2026, prin care asociația locală era declarată câștigătoare, ajungându-se din nou la hotărârea Consiliul Local.

  • Primarul Miriță: ”Este cel mai urât lucru care mi se putea întâmpla”

Pe 11 mai 2026, aleșii au fost convocați la Primărie, ca să voteze, o dată, anularea procedurii ratate, a doua oară, reluarea licitației de concesionare a pajiștilor comunale.

Explicația publică a primarului Tudorel Vasile Miriță a arătat astfel: ”Domnilor consilieri, trebuie să vă spun așa cu mare, mare, mare regret… Am experiență din 1993 în această Primărie, dar cred că este cel mai urât lucru care mi se putea întâmpla, indiferent ce poziție am ocupat. Nu cred că trebuie să arăt cu degetul către unul sau către altul, primarul ”decontează”, este conducătorul localității. Din păcate, acel caiet de sarcini, pe care l-au întocmit trei persoane, l-am însușit spre aprobare, poate am trecut toți, dar, în special, eu, cu foarte mare grabă peste el, fără să prevedem în el dreptul de preferință al Asociației Utilizatorilor Pășunilor Comunale, ne-a adus în situația în care să vină niște ”vânători de licitații” și să ofere un preț de trei ori, de aproape patru ori mai mare decât asociația noastră compusă din crescători de animale și să fie declarați câștigători. Din păcate, asta s-a întâmplat. Am încercat cumva ”să dregem busuiocul” prin comisia de evaluare, invocându-se acea prevedere din Ordonanța 34, care acordă drept de preferință. S-a făcut o contestație de către câștigătorii celor două pășuni. La Ciocănei s-a câștigat de către o persoană fizică din Brădet, la Stejeriș de către o persoană fizică din Berevoești. După analiza multor documente care stau la baza licitației, comisia de contestații a constatat că au fost multe vicii și de formă, dacă vreți, și de procedură și s-a ajuns unde s-a ajuns. Este clar că au primit documentele și cei trei ofertanți care au fost implicați în această licitație, inclusiv cel de la Schitu Golești, asociația. Se încearcă acum, tot printr-o adresă, să cădem la pace. Este posibil să se ajungă și la instanța de judecată. Este clar că un caiet de sarcini este legea ofertanților, dar tot atât de adevărat că și un caiet de sarcini trebuie să fie întemeiat pe niște dispoziții legale, care nu au fost prevăzute în caietul de sarcini. Comisia de contestații a propus anularea acestei proceduri și s-o luăm de la capăt. Concedentul care este Consiliul Local să aprobe anularea acelei proceduri. Noi am încercat să facem un caiet de sarcini, să ne prevalăm de acel drept de preferință. Problema este că și timpul trece, nu mai vorbim de APIA… L-am întrebat și eu: domnule, cum ți-ai permis să dai 800 lei pe hectar? Din păcate, asta e. Sper să nu se ajungă la instanță.”

Șeful Executivului mai afirma că, dacă autorii caietului de sarcini aruncau un ochi în ”ograda” altor primării, care au fructificat în favoarea crescătorilor de animale locali dreptul de întâietate la câștigarea licitațiilor, nu s-ar fi ajuns în această situație riscantă. ”Trebuie să spun și aici și îmi pare rău că, poate, cineva se supără. În momentul în care s-a stabilit să dăm drumul la licitație, prin dispoziția mea am nominalizat trei persoane de formație juridică, pentru a se ocupa de acest caiet de sarcini. Le-am mai spus: vedeți că au făcut și alte primării din zonă. Vă dau exemplul Poienarilor: la licitația pășunilor aparținând domeniului public al comunei participă doar persoane fizice și juridice din comuna Poienari. Și n-a contestat nimeni.”, a precizat primarul Miriță aflat într-o postură incomodă de a scuza și a se scuza pentru compromiterea unei licitații cu scăpări și de-o parte, și de alta.

Cele șase imașuri ale comunei au fost scoase din nou la licitație, termenul limită pentru depunerea ofertelor fiind 3 iunie 2026, iar cel pentru deschiderea lor, 4 iunie 2026.

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!