În istoria culturii române, există momente discrete, dar decisive, în care o carte deschide o direcție nouă de gândire și de expresie. Un astfel de moment este anul 1826, când la Buda vedea lumina tiparului, în limba română cu caractere chirilice, lucrarea lui Dinicu Golescu: „Însemnare a călătoriei mele, Constandin Radovici din Goleşti, făcută în anul 1824, 1825, 1826”.
La două secole de la apariția ei, această carte rămâne nu doar un document de epocă, ci și un act de întemeiere: cea dintâi mare scriere românească de călătorie, dar și una dintre primele reflecții coerente asupra raportului dintre societatea românească și Europa modernă.
De ce își spune oare autorul, în titlul cărții sale, Constantin Radovici din Golești și nu Dinicu Golescu, așa cum îl știm cu toții? „Constandin Radovici din Goleşti” este o formulă care poartă amprenta unei lumi încă legate de tradiție: „Constandin” este numele său de botez („Dinicu” reprezintă un diminutiv familiar, provenit de la „Constantin”), „Radovici” îi evocă descendența („fiul lui Radu”), iar „din Golești” îi fixează originea boierească – neamul Goleștilor.
Un boier luminat, între tradiţie şi modernitate
Figura lui Dinicu Golescu trebuie înțeleasă în contextul unei epoci de răscruce. La începutul secolului al XIX-lea, Țara Românească se afla încă sub influența sistemului fanariot, marcat de instabilitate administrativă și de dependență politică, dar începea, timid, să intre în circuitul ideilor europene. În acest spațiu tensionat între vechi și nou, Dinicu Golescu apare ca o conștiință lucidă, capabilă să perceapă decalajele și să caute soluții.
Dinicu Golescu (1777-1830). Sursa: Wikipedia
Născut în 1777 într-o familie boierească prestigioasă, el beneficiază de o poziție socială privilegiată, dar nu rămâne prizonierul mentalităților tradiționale. Dimpotrivă, își asumă rolul unui reformator. Nu este întâmplător că va sprijini inițiative educaționale și va contribui la dezvoltarea școlilor, înțelegând că transformarea unei societăți începe cu educația.
Experiențele sale de viață – contactele diplomatice, relațiile cu mediile culturale și, mai ales, călătoriile – îi modelează o gândire deschisă și comparativă. Spre deosebire de alți boieri ai timpului, pentru care Occidentul era doar un spațiu de prestigiu sau de divertisment, Dinicu Golescu îl privește ca pe un model de organizare și de progres.
Astfel, călătoria devine, pentru el, un act de cunoaștere. Drumurile parcurse între 1824 și 1826 nu sunt doar geografice, ci și intelectuale. Fiecare oraș vizitat – Viena, Veneția, Milano, Geneva sau alte centre europene – este analizat ca un organism viu, ale cărui mecanisme trebuie înțelese. În acest sens, Dinicu Golescu se apropie de tipologia călătorului modern, pentru care experiența directă devine sursă de reflecție și de schimbare.
O carte fără precedent în cultura română
„Însemnare a călătoriei mele. Constandin Radovici din Goleşti. Făcută în anul 1824, 1825, 1826”, Buda, 1826. Sursa: https://tiparituriromanesti.wordpress.com
Publicarea volumului „Însemnare a călătoriei mele…” în 1826 marchează un moment de cotitură în literatura română. Până atunci, scrisul românesc era dominat de cronici, texte religioase sau traduceri, iar experiența individuală nu devenise încă obiect de reflecție literară sistematică.
Cartea lui Dinicu Golescu introduce o formă nouă de discurs: jurnalul de călătorie cu funcție analitică și morală. Structura ei este una aparent simplă – succesiunea etapelor de drum -, dar conținutul este profund inovator. Autorul nu se limitează la descrieri pitorești, ci organizează observațiile într-un adevărat sistem de comparație între civilizații.
El acordă o atenție deosebită instituțiilor: școli, spitale, administrații, rețele de transport etc. Observă modul în care funcționează orașele, disciplina cetățenilor, respectul pentru lege, organizarea muncii. Fiecare detaliu este analizat în raport cu realitățile din Țara Românească, ceea ce conferă textului o dimensiune critică și programatică.
Originalitatea lucrării constă și în limbajul ei. Deși scrisă într-o limbă română aflată încă în proces de modernizare, cartea surprinde prin claritatea și precizia observațiilor. Dinicu Golescu își adaptează discursul la scopul său: acela de a face inteligibile modele străine pentru un public românesc care nu le cunoștea direct.
În acest sens, „Însemnarea călătoriei mele…” nu este doar o carte despre călătorie, ci și un instrument de mediere culturală. Ea „traduce”, în termeni accesibili, realități occidentale complexe și le pune în relație cu nevoile societății românești.
Privirea lui Dinicu Golescu faţă de Occident: între admiraţie şi nelinişte
Una dintre dimensiunile cele mai puternice ale scrierii lui Dinicu Golescu este tensiunea dintre admirația față de Occident și neliniștea provocată de comparația cu spațiul românesc de unde provenea. Această tensiune dă textului o energie specială, transformându-l dintr-un simplu jurnal de călătorie într-un document de conștiință.
În itinerariul său european, Dinicu Golescu traversează și descrie o serie de orașe care devin repere ale modernității: Viena, cu ordinea și rigoarea sa administrativă; Veneția și Milano, unde descoperă rafinamentul urban și vitalitatea economică; Geneva, model al organizării civice, dar și orașe din spațiul german, în care îl impresionează disciplina și eficiența instituțiilor. Aceste centre urbane nu sunt simple popasuri de drum, ci adevărate „laboratoare” de civilizație, în raport cu care autorul își construiește reflecția asupra transformării necesare a societății românești.
În fața orașelor occidentale, călătorul român descoperă o lume în care ordinea, disciplina și eficiența sunt valori fundamentale. Străzile bine organizate, instituțiile funcționale, școlile accesibile și respectul pentru lege îi apar ca expresii ale unei civilizații superioare, nu prin natură, ci prin construcție.
Palatul Domnesc din București. Fosta locuință a lui Dinicu Golescu de pe Podul Mogoșoaiei, construită între 1812 și 1820. Litografie de J.R. Huber, 1866. Sursa: Wikipedia
Această descoperire generează inevitabil o comparație dureroasă. În oglinda Occidentului, Țara Românească apare ca un spațiu al întârzierii, al dezordinii și al lipsei de instituții solide. Critica lui Dinicu Golescu față de societatea românească este directă, uneori severă, dar niciodată gratuită. Ea este motivată de dorința sinceră de schimbare. Autorul nu blamează, ci diagnostichează. El identifică cauzele stagnării: lipsa educației, absența unei administrații eficiente, mentalitățile învechite. În același timp, propune implicit soluții, inspirate din modelele occidentale.
Această atitudine îl apropie pe călătorul român de spiritul iluminist. Dinicu Golescu crede în progres, în puterea educației și în capacitatea societății de a se transforma. Critica sa este, în fond, un act de responsabilitate civică.
Naşterea unei conştiinţe europene: Dinicu Golescu
Unul dintre cele mai importante câștiguri ale cărții „Însemnare a călătoriei mele…” este introducerea unei perspective europene în cultura română. Pentru prima dată, Occidentul nu mai este perceput ca un spațiu îndepărtat și vag, ci ca o realitate concretă, analizată direct și sistematic. Dinicu Golescu nu propune o ruptură de tradiție, ci o integrare inteligentă în circuitul valorilor europene. El sugerează că diferențele dintre societăți nu sunt insurmontabile și că modernizarea este posibilă prin adoptarea unor modele funcționale.
Această idee va avea un impact profund asupra generațiilor următoare. Intelectualii pașoptiști vor continua și vor dezvolta direcția deschisă de Dinicu Golescu, transformând-o într-un program coerent de reformă.
Cartea lui Dinicu Golescu devine astfel un precursor al modernității românești. Ea pune bazele unui discurs care va domina secolul al XIX-lea: raportarea la Occident și dorința de sincronizare cu acesta. În același timp, „Însemnare a călătoriei mele” contribuie la formarea unei identități culturale deschise. Ea arată că a fi român nu înseamnă a rămâne izolat, ci a participa activ la schimbul de idei și valori europene.
Moştenirea unei cărţi de început
La 200 de ani de la publicare, cartea „Însemnare a călătoriei mele, Constandin Radovici din Goleşti, făcută în anul 1824, 1825, 1826” își păstrează actualitatea într-un mod surprinzător. Dincolo de valoarea sa documentară, ea continuă să provoace reflecție asupra relației dintre tradiție și modernitate, dintre identitate și deschidere.
Dinicu Golescu,„Către cititor” – prefața volumului „Însemnare a călătoriei mele”, 1826. Sursa: Arhivele Naționale ale României
Moștenirea ei se regăsește în mai multe planuri. În primul rând, în plan literar, ea inaugurează un gen care va cunoaște o dezvoltare semnificativă în cultura română. Literatura de călătorie devine, în secolul al XIX-lea, un spațiu privilegiat al reflecției culturale.
În al doilea rând, în plan intelectual, cartea introduce o metodă: comparația. Această metodă va deveni esențială pentru gândirea modernă românească, fiind utilizată în numeroase domenii, de la politică la educație.
În fine, în plan moral, „Însemnarea…” oferă un model de atitudine. Curajul de a vedea și de a spune adevărul, dorința de a învăța din experiența altora și responsabilitatea față de propria societate sunt valori care transcend epoca în care a fost scrisă cartea.
Astfel, aniversarea a 200 de ani de la apariția acestei lucrări nu este doar un exercițiu comemorativ, ci și o invitație la reflecție. În paginile lui Dinicu Golescu regăsim începuturile unei conștiințe moderne care continuă să ne interpeleze: cum ne raportăm la Europa, cum ne înțelegem propriile limite și, mai ales, cum transformăm această înțelegere într-un proiect de viitor.
Notă:
Am scris acest articol despre Dinicu Golescu purtând cu mine amintirea unui întreg trecut. La începutul clasei a IX-a, ca proaspăt elev al Liceului „Dinicu Golescu” din Câmpulung, am prezentat la ora de dirigenție un referat despre personalitatea acestui cărturar iluminist. Foaia aceea, o am și acum, printre alte însemnări, în bibliotecă.
Apoi, ca student la Litere, am citit prima oară cartea de călătorie a boierului din marele neam al Goleștilor. Asupra ei aveam să revin, de mai multe ori, predând-o la clasă, în cariera de profesor. Tot despre Dinicu Golescu, la mijlocul anilor 1980, am vorbit într-una dintre cele dintâi colaborări la emisiunea „Răspundem ascultătorilor” de la Radio România. În fine, în minte cu idei din însemnările călătorului am pășit în anii maturității prin locurile pe unde și acesta trecuse cândva, fie că era vorba despre Viena sau Budapesta, de Veneția ori Milano.