Un incendiu izbucnit la o gospodărie din comuna Poienarii de Muscel a pus în alertă pompierii de la Detașamentul din Câmpulung. Alarma s-a dat în satul Jugur, unde o anexă gospodărească a fost cuprinsă de flăcări, amenințând să se extindă la proprietățile învecinate.
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență au intervenit cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD pentru acordarea primului ajutor. Ajunși la adresa indicată, salvatorii au constatat că focul se manifesta violent la nivelul unui grajd construit din lemn și acoperit cu șiță, pe o suprafață de circa 40 de metri pătrați. Proprietara curăța terenul și a făcut focul în vatră, iar o scânteie a sărit pe acoperișul din șiță și a generat incendiul
În momentul izbucnirii vâlvătăii, în interiorul grajdului nu se aflau animale. Incendiul se pare că a pornit, cel mai probabil, de la un foc lăsat nesupravegheat. Intervenția promptă a militarilor a făcut ca dezastrul să fie limitat la anexa respectivă, înainte ca restul gospodăriei să fie afectat de pârjol.