02/07/2026

Primarul de la Rucăr, iritat pe proiectantul Planului Urbanistic General: „Dacă PUG-ul ăsta, cu care mă abureşti de atâţia ani, era pentru dumneata personal, tot aşa făceai? Ai luat banii, îmi dai PUG-ul şi terminăm bâlciul!”

Prin comparaţie cu Vlădeşti, a cărei conducere are la îndemnă un Plan Urbanistic General actualizat, la Rucăr, această necesitate figurează la capitolul restanţe. Realizând o trecere în revistă a nerealizărilor şi a sarcinilor administraţiei care necesită îmbunătăţire, primarul Ion Pîrnuţă a deschis enumerarea cu PUG-ul, a cărui nefinalizare i-o impută proiectantului contractat pentru prestarea acestui serviciu. „Sper să reușim, în acest an, să rezolvăm PUG-ul, ca să scăpăm de toată presiunea, cu toate construcțiile, cu toată lumea.”, a precizat Pîrnuţă, după care a dat citire din raportul pregătit pentru şedinţa Consiliului Local din 3 februarie 2026: „Lipsa unui PUG actualizat limitează capacitatea administrației de a gestiona eficient dezvoltarea urbanistică, investițiile și regimul construcțiilor.” Cu două săptămâni înainte, la o altă întrunire a forului deliberativ, şeful Executivului a fost mult mai liber în exprimare la adresa autorului documentaţiei urbanistice, prin comparaţie cu stilul cuminţel în care i-a fost întocmit rezumatul cu obiectivele îndeplinite şi cele neîndeplinite. Pe 20 ianuarie 2026, când a fost chestionat de un consilier despre stadiul Planului Urbanistic General, Pîrnuţă şi-a acoperit faţa cu mâinile, atât de „bine” i-a picat întrebarea, care l-a iritat numai aducându-şi aminte de insistenţele făcute la proiectant, ca să încheie o dată o lucrare comandată în urmă cu opt ani.

  • Ion Pîrnuţă: „I-am spus că-l dau în judecată. „Ți-am dat atâția bani, ce-ai făcut cu ei?”

Una dintre aceste întâlniri cu proiectantul a avut loc cu o zi înaintea şedinţei Consiliului Local, pe 19 ianuarie 2026, când primarul Ion Pîrnuţă l-a luat la rost pe partenerul de contract. „Domnule, uite, îți pun și eu o întrebare. Dacă PUG-ul ăsta, cu care mă aburești de atâția ani, era afacerea dumitale, pentru dumneata personal, tot așa făceai?”, le-a povestit Pîrnuţă consilierilor cum a abordat subiectul deranjant pentru el, ca primar, lipsit de un Plan Urbanistic General corespunzător realităţii comunei.

„Eu zic să-l dăm în judecată și pe ăsta.”, a fost propunerea consilierului PSD Viorel Ţîru, inspirată de procesul cu firma de cadastrare, de a-l convinge pe autorul documentaţiei să-şi facă treaba. Nu de alta, dar cu un an înainte, s-a angajat în faţa Consiliului Local că, până în decembrie 2025, va preda lucrarea.

„Dacă era pentru dumneata personal…, a reluat Pîrnuţă redarea conversaţiei cu proiectantul. Ce să mai spun, domnule, că mi-e rușine să mai vorbesc cu lumea, că nu știu ce să le mai spun! Alte primării au luat de la început. Mi-a dat avizul Garda Forestieră, acum că nu este de acord Parcul (n.r. Parcul Naţional „Piatra Craiului”)! Mi-au dat planul de management al Parcului și l-am corelat cu ce avem noi aici. După aia a venit că nu e bine. Acum ce-am mai făcut? Am făcut acum, căci anul trecut n-am putut să facem: studiul arheologic. Mi-au cerut unii 50.000 de lei, dar am găsit pe cineva la Sibiu cu 18.000 de lei. Am făcut contract cu aceștia pentru studiu arheologic. Mai avem studiul arheologic. Mediu… când îl am, când nu-l am. Am atâta teancul de avize. Problema este că-mi expiră cele din spate. Cu toate că au dat, acum un an, Ordonanța 340, potrivit căreia poți să le folosești, nu le mai iei din nou. Stăm prost, în primul rând, cu studiile arheologice, apoi cu Monumentele istorice. Avem nu știu câte cruci recunoscute. Și ieri am vorbit… nu mai știu ce să fac. I-am spus că-l dau în judecată. „Ți-am dat atâția bani, ce-ai făcut cu ei? M-am săturat de opt ani de când mă tot duci când la popa, când la…”, a relatat primarul de la Rucăr „hăţişurile” unei proceduri de care s-au plâns toţi primarii.

La Câmpulung, de pildă, mai e puţin şi se fac zece ani de când se tot lucrează la noul PUG, care nu este gata nici astăzi.

  • Un izvor de la 1902 şi o casă centenară, distruse de proprietari, pentru că îi încurcau  

În cazul în care nu era primarul destul de tensionat din pricina formalităţilor anevoioase şi a atitudinii „jemanfişiste” a colaboratorului, “a turnat gaz pe foc” consilierul USR Gabriel Idor, un pledant pentru conservarea monumentelor localităţii. Câteva „piese” din „zestrea” arhitecturală au fost făcute una cu pământul, prin intervenţia omului, care a dispus după bunul plac de „vechiturile” de pe proprietatea personală, care-l încurcau.

„Pentru studiul istoric, în afară de cruci, trebuie avute în vedere și casele vechi.”, a intervenit Gabriel Idor, făcându-l pe primar să răbufnească: „Nici nu mă interesează ăstea, pe mine mă interesează să-mi iasă PUG-ul o dată! Mi-a venit acum o hârtie pentru Urbanism, potrivit căreia să fim foarte atenți la orice cruce, să cerem descărcare arheologică și studiu istoric. Dacă te iei după o rază de 200 de metri în jurul crucii, trebuie să te duci să iei avizul lor. Eu m-am săturat că toată lumea vrea să-ți pună piedici!”

„La studiul istoric nu este vorba numai despre cruci, este vorba și despre casele vechi, case de 100 de ani, care și acelea trebuie prinse în studiul istoric. Și cine face studiul istoric trebuie să-l facă cum trebuie. (…) Casa de pe strada Mănăstirii s-a dărâmat. Dacă aveam un PUG făcut cum trebuie, nu se dărâma. În Posadă, izvorul de la 1902 a fost dărâmat, a dispărut. L-a dărâmat proprietarul și a dat vina pe cei cu apa.”, a povestit Gabriel Idor cu câtă uşurinţă sunt distruse bunuri cu valoare istorică pentru comună.

  • „N-a venit nici după bani, dar n-a venit nici cu „marfa”

Revenind la maniera de lucru a executantului PUG-ului, primarul a dezvăluit unul dintre motivele care i-au fost „servite” de acesta, pentru a-şi justifica întârzierea. „Îmi zice: „Păi, n-am vorbit să plătesc eu toate avizele.” Nu știu ce păcate… la noi se rupe căruța?! Că n-am făcut aia, n-am făcut aia… Ai făcut cu totul! Ai luat banii, îmi dai PUG-ul și terminăm bâlciul!”, a afirmat şeful Executivului.

Parcă pentru a domoli atmosfera încinsă prin verva edilului la adresa prestatorului de servicii, colegul de partid al acestuia, Genel Lupu, a propus să li se demonstreze că a depus documentaţiile necesare eliberării avizelor la instituţiile implicate în procedură. „Mie îmi trebuie PUG-ul, Genele, nu mă interesează altceva! Mă interesează PUG-ul.”, a susţinut Pîrnuţă, pe care nu-l încălzeau dovezile proiectantului privitoare la demersurile întreprinse. „Avizele de la anumite instituții se obțin foarte greu, dar măcar să facă dovada că le-a depus.”, a stăruit Genel Lupu. „Cel mai greu, care ni s-a blocat acum doi ani, a fost când am luat de la Agricultură. Am avut la nivel de ministru de ni l-a dat de la Agricultură. Părerea mea este una: nu i se acordă importanță. Te lălăiește, că așa, așa…”, a replicat Pîrnuţă.

„Așa a promis, că în decembrie se termină. Am dat 12.000 euro și a zis că în decembrie.”, a adus vorba cineva din sală despre „finish-ul” nerespectat. În decembrie, primarul l-a chemat pe autorul PUG la o întâlnire cu reprezentanţii Parcului Naţional „Piatra Craiului”. „Ați putea să-l mai chemați la o ședință, ca să ne spună și nouă? Și-a dat promisiunea în fața Consiliului Local.”, a cerut Viorel Ţîru. „Acum un an, tot în perioada asta, a confirmat primarul angajamentul asumat de specialist că, până la sfârşitul lui 2025, încheie documentaţia. Era să-i dau și banii. Îi dădeam banii și rămâneam ca până acum. Nu i-am dat niciun leu. De unde să-i dau? Cum să-i dau?! Păi, a venit cu PUG-ul ca să-i dau?!”, le-a răspuns acesta aleşilor convinşi că proiectantul a primit şi diferenţa de bani.

„N-a venit nici după bani, dar n-a venit nici cu „marfa”.”, a fost concluzia dialogului din 20 ianuarie 2026, care, cu siguranţă, va fi reluat în cursul acestui an. Bine ar fi să fie în contextul unui deznodământ pozitiv pentru autorităţile cărora li s-a lungit gâtul de aşteptare.

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!