02/07/2026

Taxa de divorţ pe cale administrativă, la Valea Mare Pravăţ, este 580 lei, faţă de 640 lei, la Câmpulung. Cu 796 lei, Schitu Goleşti ne întrece

Din totalul taxelor şi impozitelor pe care le datorează bugetului local cetăţenii din Valea Mare Pravăţ am spicuit câteva de interes pentru contribuabili, cu menţiunea că sunt câteva tipuri de obligaţii, pe care autorităţile locale le-au menţinut la acelaşi nivel din 2025. Comuna Valea Mare Pravăţ este localitate de rangul IV, preponderent, satele fiind considerate de rangul V: Pietroasa, Bilceşti, Şelari, Fântânea, Colnic, Nămăeşti şi Gura Pravăţ. Nu că se calcă lumea în picioare să divorţeze pe cale administrativă, dar vom prezenta, prin comparaţie, acest fel de taxă în localităţile vecine municipiului. La Câmpulung, cuantumul ei a fost stabilit la 640 lei, în 2026, iar la Valea Mare, la 580 lei. În schimb, la Schitu Goleşti, suntem tentaţi să credem că s-a aprobat cea mai mare taxă de divorţ pe cale administrativă din zona Muscel: 796 lei!

  • Câteva dintre categoriile de taxe percepute în acest an  

Una dintre taxele care nu s-au mărit la administraţia publică vecină este taxa pentru eliberarea certificatului de urbanism, cu excepţia documentelor necesare pentru suprafeţe care depăşesc 751 metri pătraţi. Taxa se calculează raportat la suprafaţa pentru care se obţine certificatul de urbanism, astfel:

Taxa pentru eliberarea certificatului de urbanism

  • -Până la 150 mp inclusiv: 3 lei, în 2026, la fel ca în 2025;
  • -Între 151 mp şi 250 mp inclusiv: 6 lei, în 2026, la fel ca în 2025;
  • -Între 251 mp şi 500 mp inclusiv: 7 lei, în 2026, la fel ca în 2025;
  • -Între 501 mp şi 750 mp inclusiv: 8 lei, în 2026, la fel ca în 2025;
  • -Între 751 mp şi 1.000 mp inclusiv: 10 lei, în 2026, faţă de 9 lei în 2025;
  • -Peste 1.000 mp: 10+0,01 lei/mp pentru fiecare metru pătrat care depăşeşte 1.000 mp, în 2026, faţă de 9+0,01 lei/mp, în 2025.

Taxa pentru avizarea certificatului de urbanism: 23 lei, în 2026, faţă de 22 lei, în 2025;

Taxa pentru eliberarea autorizaţiei de foraje sau excavări: 23 lei pentru fiecare metru pătrat afectat, în 2026, faţă de 22 lei pentru fiecare metru pătrat afectat, în 2025;

Taxa pentru eliberarea autorizaţiei de amplasare pentru chioşcuri, tonete, cabine, spaţii de expunere situate pe căile şi în spaţiile publice, precum şi pentru amplasarea corpurilor şi a panourilor de afişaj, a firmelor şi a reclamelor: 11 lei pentru fiecare metru pătrat de suprafaţă ocupată de construcţie, în 2026, faţă de 10 lei pentru fiecare metru pătrat de suprafaţă ocupată de construcţie, în 2025;

Taxa pentru eliberarea unei autorizaţii privind lucrările de racorduri şi branşamente la reţelele publice de apă, canalizare, gaze şi energie electrică: 21 lei pentru fiecare racord, în 2026, faţă de 20 lei pentru fiecare racord, în 2025;

Taxa pentru eliberarea certificatului de nomenclatură stradală şi adresă: 12 lei, în 2026, faţă de 11 lei, în 2025;

Taxa pentru eliberarea unei autorizaţii sanitare de funcţionare: 32 lei, în 2026, faţă de 30 lei, în 2025;

Taxa pentru eliberarea atestatului de producător, respectiv pentru eliberarea carnetului de comercializare a produselor din sectorul agricol: 40 lei, în 2026, faţă de 38 lei, în 2025;

Taxa pentru eliberarea certificatului de producător/atestat de producător: 40 lei, în 2026, faţă de 38 lei, în 2025.

Taxa pentru eliberarea certificatelor, a avizelor şi a autorizaţiilor

Persoanele a căror activitate se încadrează în grupele restaurante, baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor, precum şi alte activităţi recreative şi distractive datorează bugetului local al comunei o taxă pentru eliberarea autorizaţiei privind desfăşurarea activităţii de alimentaţie publică, în funcţie de suprafaţa aferentă:

  • -280 lei, pentru o suprafaţă de până la 500 metri pătraţi inclusiv;
  • -4.897 lei, pentru o suprafaţă mai mare de 500 metri pătraţi.

Taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate

  • -În cazul unui afişaj situat în locul în care o persoană derulează o activitate economică: 50 lei/mp, în 2026, faţă de 47 lei, în 2025;
  • -În cazul oricărui alt panou, afişaj sau structură de afişaj pentru reclamă şi publicitate: 35 lei/mp, în 2026, faţă de 33 lei/mp, în 2025.

Impozitul pe spectacol

Orice persoană care organizează o manifestare artistică, o competiţie sportivă sau altă activitate distractivă în România are obligaţia de a plăti impozitul pe spectacole la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale în raza căreia are loc evenimentul.

Impozitul pe spectacole se calculează prin aplicarea cotei de impozit la suma încasată din vânzarea biletelor de intrare şi a abonamentelor. Consiliile Locale hotărăsc cota de impozit astfel:

  • -2%, în cazul unui spectacol de teatru, de exemplu, o piesă de teatru, balet, operă, operetă, concert filarmonic sau altă manifestare muzicală, prezentarea unui film la cinematograf, un spectacol de circ sau orice competiţie sportivă internă sau internaţională;
  • -5%, în cazul oricărei alte manifestări artistice decât cele enumerate.

Taxe speciale

  • -Taxa pentru târgul stradal: 21 lei/mp;
  • -Taxa de înscriere a utilajelor sau echipamentelor: 58 lei;
  • -Taxa de închiriere a Căminului Cultural: 120 lei/zi;
  • -Taxa de închiriere a veselei: 3 lei/set;
  • -Taxa de închiriere a terenului de sport: 18 lei/oră pentru locuitori ai comunei, respectiv 140 lei/oră pentru persoane fizice din afara localităţii;
  • -Taxa pentru îndeplinirea procedurii de divorţ pe cale administrativă: 580 lei;
  • -Taxa pentru eliberarea copiilor heliografice de pe planuri cadastrale sau alte asemenea planuri: 37 lei.

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!